„10 femei şi 10 bărbaţi aleşi special pentru voi sunt aici dintr-un singur motiv: să lupte pentru ceea ce îşi doresc. Carismatici, cuceritori, hotărâţi, au venit aici mai dornici ca oricând să nu plece singuri de pe insulă. E posibil să se îndrăgostească chiar de cel alături de care staţi acum!”, le-a spus Radu Vâlcan concurenţilor aseară, atunci când aceştia i-au cunoscut pe cei alături de care îşi vor petrece următoarele 21 de zile, completând: „Aţi venit să aflaţi răspunsuri despre relaţia voastră! Nimeni nu poate să ştie cum se va termina această experienţă. Cu siguranţă se vor întâmpla lucruri neaşteptate!”. 

După ce au avut la dispoziţie câteva ore pentru a se instala şi a cunoaşte cele două resorturi, Island Escape şi Village Coconut, pe care îşi vor petrece următoarele 21 de zile, concurenţii au avut parte de o surpriză de zile mari: şi-au reîntâlnit pentru o scurtă perioadă partenerii, însă întâlnirea a fost cu dublu tăiş.

insula-iubirii1Icon photoVEZI GALERIA  FOTOPOZA 1 / 6

Sub privirile atente ale partenerilor lor, ispitele au dăruit câte o ghirlandă persoanei cu care cred că se vor înţelege cel mai bine. Dacă Alex, partenerul Teodorei, a ieşit în evidenţă refuzând să poarte ghirlanda de la Lavinia, Cerasela, partenera lui Rareş pe de altă parte, l-a determinat pe Radu să exclame: „Eşti vedeta serii!”, aceasta primind cele mai multe ghirlande de la ispitele masculine de pe Insula Iubirii.

„Pe insula fetelor a avut loc un prim sărut!”

La rândul lor, concurenţii au fost puşi şi ei în situaţia de a lua decizii, încă din prima zi pe Insulă: „Veţi alege ispita cu care veţi merge la prima întâlnire!”, le-a spus gazda reality show-ului. 

În această seară, de la 20.30, la Antena 1, telespectatorii vor putea descoperi, în acelaşi timp cu concurenţii celui mai nou sezon al reality show-ului, că pe Insula Iubirii timpul curge în alt ritm, viaţa se derulează pe repede-înainte şi că totul se poate schimba la 180 de grade într-o singură clipă! „Pe insula fetelor a avut loc un prim sărut!”, vor fi cuvintele cu care Radu Vâlcan îi va întâmpina pe concurenţi la primul bonfire de pe Village Coconut. „Vă zic sincer că nu există jignire mai mare ca asta!”, va spune Alex, partenerul Teodorei.

Urmărește-ne pe Google News
Discursul prin care David Popovici i-a cucerit pe maghiari. Ce a spus despre Ungaria într-un interviu
GSP.RO
Discursul prin care David Popovici i-a cucerit pe maghiari. Ce a spus despre Ungaria într-un interviu
Rusia, ANUNȚ HALUCINANT! Țara URIAȘĂ pe care o s-o atace prima dată: 'Direct la...'
Playtech.ro
Rusia, ANUNȚ HALUCINANT! Țara URIAȘĂ pe care o s-o atace prima dată: 'Direct la...'
Traperul MobTrap, făcut KO de un poliţist pe care l-ar fi înjurat. I-a spus agentului şi că e cel mai mare artist din Cluj
Observatornews.ro
Traperul MobTrap, făcut KO de un poliţist pe care l-ar fi înjurat. I-a spus agentului şi că e cel mai mare artist din Cluj
Horoscop 25 iunie 2022. Berbecii au șanse de a dovedi cuiva drag că dorințele sale sunt importante pentru ei
HOROSCOP
Horoscop 25 iunie 2022. Berbecii au șanse de a dovedi cuiva drag că dorințele sale sunt importante pentru ei
Ce le-a spus polițiștilor șoferul care l-a ucis pe băiatul de 4 ani din Buftea. În mașină se aflau doi frați ai victimei
Știrileprotv.ro
Ce le-a spus polițiștilor șoferul care l-a ucis pe băiatul de 4 ani din Buftea. În mașină se aflau doi frați ai victimei
Un livrator de mâncare a primit o comandă de la palatul lui Gigi Becali. Ce s-a întâmplat mai departe l-a şocat
Orangesport.ro
Un livrator de mâncare a primit o comandă de la palatul lui Gigi Becali. Ce s-a întâmplat mai departe l-a şocat
Anunț MedLife, care implică dezvoltarea calității serviciilor medicale la nivelul județului Timiș
PUBLICITATE
Anunț MedLife, care implică dezvoltarea calității serviciilor medicale la nivelul județului Timiș
Got Wood Design, atelierul de mobilier handmade pornit în joacă și ajuns business de zeci de mii de euro
PUBLICITATE
Got Wood Design, atelierul de mobilier handmade pornit în joacă și ajuns business de zeci de mii de euro