La rândul lor chemați în judecată de Paul Ciuci, în încercarea de a le interzice acestora să se folosească de nume de Compact, încercare eșuată conform deciziei judecătorilor care au considerat acțiunea nefondată, de acestă dată, a venit rândul ca foștii membrii ai legendarei trupei să ceară în instanță dreptul oficial de a fi iar Compact. Justificarea părții reclamante, formată din Costi Cămărășan (membru fondator Compact dar fără dreptul de a folosi titulatura căci a fost înscrisă fără să fie consultat de Paul Ciuci) Adrian Ordean, Vlady Cnejevici, Leluț Vasilescu și Leonard Iorga este că, având în vedere că au petrecut fiecare minim opt ani în grupul în cauză, vor să nu mai fie împiedicați să se identifice cu istoria trupei, așa cum face de aproape două decenii Paul Ciuci, deținătorul mărcii Compact. Deocamdată instanța nu a fost fixat un termen pentru acest nou proces.

Foștii membri Compact îl cheamă la tribunal pe Paul Ciuci

La ora actuală pe piața muzicală autohtonă își desfășoară activitatea două grupuri născute din vechiul Compact, cu repertorii total diferite, formația lui Paul Ciuci și cea a lui Adrian Ordean& Costi Cămărășan, ce-și spun ca la sfârșitul anilor 80, Compact B.

EXCLUSIV/ Dați în judecată de Paul Ciuci, Compact îl cheamă la tribunal pe muzician

CITESTE SI:Lia Olguța Vasilescu, poziție indecentă în fața medicilor. “O poză cât 1.000 de glume proaste cu veniturile personalului sanitar”

Urmărește-ne pe Google News
Discursul prin care David Popovici i-a cucerit pe maghiari. Ce a spus despre Ungaria într-un interviu
GSP.RO
Discursul prin care David Popovici i-a cucerit pe maghiari. Ce a spus despre Ungaria într-un interviu
Rusia, ANUNȚ HALUCINANT! Țara URIAȘĂ pe care o s-o atace prima dată: 'Direct la...'
Playtech.ro
Rusia, ANUNȚ HALUCINANT! Țara URIAȘĂ pe care o s-o atace prima dată: 'Direct la...'
Trei fraţi din Timiş, bătuţi, violaţi şi obligaţi de asistenţii maternali să poarte urzici în lenjerie. Agresorii au fost condamnaţi la 23 de ani de închisoare
Observatornews.ro
Trei fraţi din Timiş, bătuţi, violaţi şi obligaţi de asistenţii maternali să poarte urzici în lenjerie. Agresorii au fost condamnaţi la 23 de ani de închisoare
Horoscop 26 iunie 2022. Peștii au parte de o zi frumoasă, pe care ar fi bine să o petreacă în familie, dar într-un mediu diferit
HOROSCOP
Horoscop 26 iunie 2022. Peștii au parte de o zi frumoasă, pe care ar fi bine să o petreacă în familie, dar într-un mediu diferit
Surpriză uriașă la graniță. Ce au descoperit polițiștii când au controlat mai multe Dacia Duster transportate pe platformă. FOTO
Știrileprotv.ro
Surpriză uriașă la graniță. Ce au descoperit polițiștii când au controlat mai multe Dacia Duster transportate pe platformă. FOTO
Un livrator de mâncare a primit o comandă de la palatul lui Gigi Becali. Ce s-a întâmplat mai departe l-a şocat
Orangesport.ro
Un livrator de mâncare a primit o comandă de la palatul lui Gigi Becali. Ce s-a întâmplat mai departe l-a şocat
Anunț MedLife, care implică dezvoltarea calității serviciilor medicale la nivelul județului Timiș
PUBLICITATE
Anunț MedLife, care implică dezvoltarea calității serviciilor medicale la nivelul județului Timiș
Got Wood Design, atelierul de mobilier handmade pornit în joacă și ajuns business de zeci de mii de euro
PUBLICITATE
Got Wood Design, atelierul de mobilier handmade pornit în joacă și ajuns business de zeci de mii de euro