Concurenţi spectaculoși s-au prezentat ȋn faţa noii generaţii de juraţi X Factor, deopotrivă emoţionaţi și dornici să convingă că au toate ingredientele unui superstar și pot face show la puterea X, fără ca vârsta sau stilul muzical să fie un impediment.

Juriul X Factor_1Icon photoVEZI GALERIA  FOTOPOZA 1 / 4

Pentru cei mai mulţi dintre ei, scena X Factor reprezintă prima interacţiune cu publicul, astfel că trăirile lor i-au determinat pe juraţii emisiunii să îşi amintească şi ei, la rândul lor, cum a fost pentru ei prima apariţie pe o scenă.

„Ştii care este diferenţa între ceea ce făceam noi, când ne-am lansat şi ceea ce fac ei acum? E că noi n-aveam nicio miză. Nu speram să avem vreodată videoclip sau să facem bani din chestia asta, nu m-am gândit niciodată că asta o să fie meseria mea. Eu şi acum, când merg pe stradă şi îmi văd casa, nu îmi vine să cred că am cumpărat-o din muzică, ţi-o spun sincer. Şi asta mi-a creat o relaxare pe care ştiu să o folosesc.

Alegerile din România au fost influențate de Moscova, care s-a pregătit cu mult timp înainte: „Arta întunecată a Rusiei de a stabili voturile”
Recomandări
Alegerile din România au fost influențate de Moscova, care s-a pregătit cu mult timp înainte: „Arta întunecată a Rusiei de a stabili voturile”

Abia când am făcut primul single, de abia atunci au început să apară presiunile la noi, am zis «aoleu, stai aşa, că ăştia chiar se aşteaptă de la noi să cântăm, să fim ceva». Trebuie să îţi păstrezi naivitatea şi dorinta de a face muzică. Şi, mai ales, să fii oricând pregătit şi pentru «nu». Eu sunt mereu pregătit pentru nu! Cu cât eşti mai pregătit pentru partea asta, cu atât eşti mai relaxat şi mai liniştit pe scenă!”, a dezvăluit juratul X Factor, Puya.

Cel mai nou sezon X Factor România, ce va avea premiera duminică, de la 20.00, la Antena 1, îi aduce la masa juriului pe Delia, Puya, Marius Moga şi Ştefan Bănică jr, într-o competiţie unică ce va face telespectatorii parte dintr-un spectacol de neuitat.

Cei patru jurați vor încerca să descopere factorul X și să îl atragă în grupa sa, pentru a câștiga marele trofeu şi marele premiu în valoare de 100.000 de euro. Voci extraordinare şi poveşti deosebite de viaţă se vor regăsi în sezonul-spectacol al talent show-ului de la Antena 1, singurul format în care pot participa atât solişti, cât şi grupuri la început de carieră.

   

Google News Urmărește-ne pe Google News

Comentează

Loghează-te în contul tău pentru a adăuga comentarii și a te alătura dialogului.

Cristela Georgescu, dezbrăcată în zăpadă! Imaginile cu soția lui Călin Georgescu s-au viralizat pe internet / FOTO
Unica.ro
Cristela Georgescu, dezbrăcată în zăpadă! Imaginile cu soția lui Călin Georgescu s-au viralizat pe internet / FOTO
„Când îți clădești fericirea pe nefericirea unei persoane, ea fiind chiar fiica ta...”. Ioana Ginghină tună și fulgeră după nunta lui Alexandru Papadopol cu Cristiana Luca
Viva.ro
„Când îți clădești fericirea pe nefericirea unei persoane, ea fiind chiar fiica ta...”. Ioana Ginghină tună și fulgeră după nunta lui Alexandru Papadopol cu Cristiana Luca
Până unde poate merge cinismul? Alina Sorescu încă mai are lucruri îngrozitoare de povestit despre fostul soț, Alexandru Ciucu. Situația cu prima lor născută, Carolina, e strigătoare la cer
Libertateapentrufemei.ro
Până unde poate merge cinismul? Alina Sorescu încă mai are lucruri îngrozitoare de povestit despre fostul soț, Alexandru Ciucu. Situația cu prima lor născută, Carolina, e strigătoare la cer
Jocurile lui Trump și România. Cum am putea profita, în loc să ne lamentăm: „Cele două tăișuri ale situației pot fi exploatate”
Adevarul.ro
Jocurile lui Trump și România. Cum am putea profita, în loc să ne lamentăm: „Cele două tăișuri ale situației pot fi exploatate”
INNA, imagini de colecție de la începutul carierei. Ce spune artista despre schimbarea de stil din ultimii ani: „Îmi asum ce am fost”
Elle.ro
INNA, imagini de colecție de la începutul carierei. Ce spune artista despre schimbarea de stil din ultimii ani: „Îmi asum ce am fost”
ULTIMA ORĂ / Decizia la care NIMENI nu se aștepta! Ce a hotărât Ilie Bolojan la doar o zi de când a fost numit președinte interimar al României. E oficial!
Unica.ro
ULTIMA ORĂ / Decizia la care NIMENI nu se aștepta! Ce a hotărât Ilie Bolojan la doar o zi de când a fost numit președinte interimar al României. E oficial!
Ultimele cuvinte disperate ale unui condamnat la moarte, înainte să primească injecția letală. Familiile victimelor au privit execuţia
Observatornews.ro
Ultimele cuvinte disperate ale unui condamnat la moarte, înainte să primească injecția letală. Familiile victimelor au privit execuţia
Horoscop 14 februarie 2025. Capricornii au ocazia să apeleze la acea cumințenie interioară de care dau dovadă atunci când lucrurile se complică
HOROSCOP
Horoscop 14 februarie 2025. Capricornii au ocazia să apeleze la acea cumințenie interioară de care dau dovadă atunci când lucrurile se complică

Știri mondene

Știri România

RECOMANDĂRI