În cele câteva zile petrecute la Paris, Radu Gabriel s-a plimbat pe celebrele bulevarde pariziene şi a vizitat obiectivele turistice din frumoasa capitală a Franţei. “Am fost 10 zile la Paris împreună cu Maria, soţia mea, şi Ana, fiica noastră. Dincolo de Muzeul Orangerie, Muzeul Rodin, Domul Invalizilor, Muzeul Louvre, Muzeul Salvador Dali, Catedrala Notre-Dame, La Conciergerie, Palatul Versailles, Montmartre, Cartierul Latin, Moulin Rouge şi alte minunăţii de-ale locului, m-a dat pe spate metroul din Paris unde şi un împiedicat de la Buzău ca mine a putut să se descurce cu ochii inchişi”, povesteşte Radu Gabriel.El s-a întors din vacanţă odihnit şi relaxat, iar Gică Popa, personajul pe care îl interpretează în “Pariu cu viaţa”, se anunţă a fi mai efervescent şi mai plin de umor ca până acum. “Gică Popa are o datorie de achitat din sezonul 2 şi anume, confruntarea cu Sandu Anghel, lucru pe care îl va face într-o manieră proprie, chiar în primul episod, într-un  fel în care nimeni nu se aşteaptă. Relaţia cu Tantica, deşi suntem obişnuiţi cu suişurile şi coborâşurile ei, va lua o turnură total neaşteptată. Revenirea pe platourile de filmare a fost sub semnul căldurii, atât din pricina caniculei, dar şi din pricina emoţiei revederii. Ne-am întors mai motivaţi, mai bronzaţi şi unii dintre noi mai bacalaureaţi”, declară Radu Gabriel.

Abonați-vă la ȘTIRILE ZILEI pentru a fi la curent cu cele mai noi informații.
ABONEAZĂ-TE ȘTIRILE ZILEI
Comentează
Google News Urmărește-ne pe Google News Abonați-vă la canalul Libertatea de WhatsApp pentru a fi la curent cu ultimele informații
Comentează

Loghează-te în contul tău pentru a adăuga comentarii și a te alătura dialogului.