Răspunsul dat de Andreea Bălan după ce a fost criticată pentru ținuta purtată pe scenă: „Corpul meu lucrat este foarte potrivit pentru o astfel de salopetă”

Comentează

Andreea Bălan a fost criticată de unii dintre fanii săi pentru una dintre ținutele purtate pe scenă, la unul dintre concertele sale. Cântăreața s-a apărat pe Instagram, în timp ce alți fani au felicitat-o pentru apariția ei extravagantă.

În vârstă de 40 de ani, Andreea Bălan continuă să urce pe scenă și să susțină adevărate spectacole de muzică și dans pentru fanii ei. Alături de coregraful și dansatorul Petrișor Ruge, vedeta face show mereu pentru fanii ei care, de curând, au criticat-o pentru una dintre ținutele pe care le-a purtat.

Recent, la un concert din Botoșani, Andreea Bălan a purtat o salopetă mulată, roșie, care dădea impresia că e mai mult goală. De fapt, ținuta ei era mult mai elaborată de atât. În timp ce unii fani au apreciat-o pe Instagram pentru apariție, alții au criticat-o.

„Îți arată toate defectele costumația”, i-a scris cineva, iar ea a reacționat: „Sorry, dar corpul meu lucrat este foarte potrivit pentru o astfel de salopetă ? iar tu proiectezi pe mine defectele tale”.

Altcineva i-a zis: „O vestimentație nereușită”. Și de data aceasta ea a intervenit: „Este foarte reușită și sexy și e una din cele 6 pe care le schimb la fiecare show ?”

După criticile primite, un fan a lăudat-o pe Andreea Bălan: „Ai fost minunată, de fiecare dată când urci pe scenă strălucești! Umpli sufletele oamenilor de bucurie, speranță și magie! Povestea sufletului meu nu este un show și este o experiență unică și emoționantă și poate să îți schimbe perspectiva vieții! Ești un om, artist și femeie deosebită și meriți toată iubirea, aplauzele și aprecierile din univers! Felicitări și mult succes!”.

Andreea Bălan, fericită pe plan personal

Andreea Bălan a fost cerută în căsătorie de Victor Vlad Cornea pe 3 decembrie 2024, iar fanii s-au întrebat când va avea loc nunta. Cântăreața a venit cu vestea cea mare despre următorul pas în relația cu jucătorul de tenis.

Andreea Bălan le-a oferit fanilor vestea pe care o așteptau cu nerăbdare. Artista a dezvăluit, într-o sesiune de întrebări și răspunsuri pe rețelele de socializare, că nunta cu iubitul ei, Victor Cornea, este planificată pentru vara acestui an.

Cântăreața a mărturisit că relația lor este una solidă, bazată pe iubire și respect reciproc, și a subliniat că nu s-a certat niciodată cu partenerul său. Andreea Bălan a arătat recunoștință pentru armonia și sprijinul pe care le găsește în relația cu Victor Cornea, ceea ce o face extrem de fericită. „Nu ne-am certat niciodată și nu avem motive, deoarece suntem amândoi foarte relaxați, vindecați și fericiți cu viețile noastre.

Înainte să fim împreună, fiecare a dobândit o maturizare emoțională și un nivel spiritual bun, care ne ajută ca în relație să ne susținem reciproc cu empatie, să ne iubim fără limitări și să ne oferim sprijin necondiționat. Fiecare este responsabil pentru propriile emoții și nu dăm niciodată vina pe celălalt”, a spus Andreea Bălan despre relația sa cu tânărul jucător de tenis, care în acest an îi va deveni soț.

Anunțul a stârnit entuziasm în rândul fanilor, care așteaptă cu nerăbdare detalii despre marele eveniment. Vedeta a lăsat să se înțeleagă că va fi o nuntă memorabilă, pe măsura iubirii care îi unește.

Abonați-vă la ȘTIRILE ZILEI pentru a fi la curent cu cele mai noi informații.
Urmărește cel mai nou VIDEO
ALTE ȘTIRI
Cuvantul supat din limba romana pronuntat intr-un videoclip
07:16
Cuvântul din limba română care a devenit viral după ce mulți au crezut că e o greșeală, deși e în DOOM
Irkutsk Anti-Plague Research Institute of Siberia
Analiză
07:00
Ce a aflat CIA în timpul Războiului Rece despre experimentele rusești cu maladii mortale: ciuma sau antraxul puteau fi „livrate” Occidentului în sticle de șampanie
MONDEN
Sarah și Anca Serea
ExclusivInterviu
8 oct.
Anca Serea, detalii neștiute despre instalarea fiicei sale la Milano: „A fost temerea mea numărul 1. Jumătate de an ne-am chinuit”
Carla's Dreams la Munchen | sursa foto: Instagram
8 oct.
Carla's Dreams a reapărut după un an. Anunțul făcut la începutul lunii octombrie: „Mai e”
POLITIC
Dragos Pislaru, ministrul Investitiilor si Proiectelor Europene. Foto: Hepta
8 oct.
Dragoş Pîslaru continuă cearta cu partidul lui Grindeanu: „Din păcate pentru PSD, propaganda nu mai funcţionează”
Luca Niculescu la sediul PNL, în prima zi de negocieri pentru viitorul Guvern. Foto: Dumitru Angelescu / Libertatea
8 oct.
Răspunsul premierului desemnat Luca Niculescu, întrebat dacă își depune mandatul în caz că nu strânge o majoritate înainte să ajungă în Parlament
Ultimele știri
08:56
Hidroelectrica, afectată major de secetă. Compania cumpără energie scumpă din piață, iar profitul este tăiat cu 16%
08:25
Execuția autorului atacului de la Fort Hood va fi transmisă în direct online, anunță Pentagonul
08:24
Un agent ICE în civil a tras 7 focuri asupra unei mașini în care era un copil de 5 ani, în New York. Mamdani îi cere lui Trump să își retragă trupele: „Strada era plină de familii și copii”
08:21
Vremea se răcește de luni în toată țara și vin ploile, lapoviță și ninsori la munte. Prognoza meteo ANM pentru 12 octombrie-9 noiembrie 2026
TRENDING
8 oct.
Ambasadoarea SUA care s-a întâlnit cu Sorin Grindeanu la un restaurant din București este anchetată de Departamentul de Stat din SUA. Liderul PSD: "N-am făcut trădare de țară"
08:01
O nouă ieftinire la motorină, vineri, 9 octombrie 2026. Cât costă un litru de carburant în București, Iași, Cluj-Napoca, Timișoara și Constanța
8 oct.
Tragerile loto din 8 octombrie 2026. Report de peste 2,4 milioane de euro la Loto 6 din 49
8 oct.
Horoscop 9 octombrie 2026. Racii ar fi bine să judece la rece și de mai multe ori orice decizie dură legată de soarta unui parteneriat sau a unei colaborări
Mai muilte soiuri de fructe si legume pot fi vazute in Piata Obor din Bucurestii, marti, 1 iulie 2025. ALEXANDRA PANDREA / GMN / MEDIAFAX FOTO Keywords: ORIZONTAL, PIATA, OBOR, ECONOMIE, FRUCTE, LEGUME, muraturi,
8 oct.
Un jurnalist american a vizitat România și a rămas impresionat de un restaurant tradițional din București: „Cele mai bune murături din viața mea”
priveliște asupra Gornergrat, Zermatt și stațiunii de schi Matterhorn din Elveția, cu transportul asigurat de telescaun
8 oct.
Se deschide sezonul de schi 2026-2027. Oferta de cazare din Alpi, Dolomiți și alte regiuni montane de top se extinde considerabil prin lansarea unor noi hoteluri
Trenul Venice Simplon Orient Express sosește la gara Bakirkoy, după o călătorie de 5 zile, în Istanbul, Turcia
8 oct.
Orient Express adaugă o nouă oprire de lux în Europa. Cât va costa o călătorie spre Monte Carlo în celebrul tren retro
Pilot de avion în cabina aeronavei
8 oct.
Regula „cabinei sterile” în aviație: ce înseamnă codul secret folosit de piloți la decolare și aterizare
Murături asortate la borcan
8 oct.
Ce legume se pun la murat împreună? Combinații pentru borcane delicioase
Scorțișoară în cafea
7 oct.
De ce e bine să pui scorţişoară în cafea? Ce efect are
De ce cade părul toamna
7 oct.
De ce cade părul mai mult toamna și când ar trebui să te îngrijorezi
Crenguțe de vișin în borcanul cu murături
6 oct.
De ce se pun frunze sau crenguţe de vişin la murături - secretul bunicilor
Castraveți bulgărești
2 oct.
Castraveți bulgărești pentru iarnă - rețeta tradițională
garsonieră de 11 mp
8 oct.
Ce chirie se cere pe o garsonieră de 11 mp în Cluj-Napoca: „Este cochetă și utilată”
Nicușor Dan a atacat la CCR legea care permite primăriilor să dea 1 million euro pe cluburilor private. Foto: Hepta
8 oct.
Nicușor Dan a atacat la CCR legea care permite primăriilor să dea 1.000.000 de euro cluburilor private
Luca Niculescu este optimist după discuțiile cu PSD, PNL și USR. Foto: Dumitru Angelescu / Libertatea
8 oct.
Mesajul lui Luca Niculescu după discuțiile cu PSD, PNL și UDMR. Premierul desemnat a tras concluzia primei zile de negocieri
La percheziții au fost descoperiți peste 400 de litri de combustibil
8 oct.
Angajați CFR din Argeș, acuzați că furau motorină și încasau bani pentru ore fictive în weekend
guvernul-romaniei-sigla
7 oct.
A avea sau a nu avea guvern…
VIDEO Cine este Luca Niculescu
6 oct.
Mă cheamă Luca și-mi place-ntre golani...
Arhiva foto
6 oct.
Acea zi din octombrie
fermier-roman-tractor
5 oct.
Programul de clemență din care fermierul lipsește