Moni nu pare să pună prea mare preţ pe anturajul de bogătaşi în care se învârte în Statele Unite ale Americii şi, conştientă că se apropie data-limită până la care trebuie să atace decizia tribunalului de a o încredinţa pe Irinuca tatălui său, a sosit în România în miez de noapte fără alte bagaje decât poşeta de pe braţ. De cum a pus piciorul pe pământ românesc, Monica Gabor a ţinut să trimită săgeţi otrăvite către fostul său soţ, omul de afaceri Irinel Columbeanu.
Cuprins:
Mai întâi, fotomodelul a refuzat să vorbească despre zvonurile din presă, cum că Iri ar fi falit. “Nu mă interesează, el face parte din trecutul meu!”, a spus vedeta, care a mai adăugat că a revenit în România pentru a-şi vedea fata. Ba chiar a ameninţat că o va lua pe copilă de lângă Irinel. “Am venit să o vizitez pe Irina şi să continui lupta pentru a recâştiga custodia ei. Nimic nu mă va putea opri! Am avantajul de a-i fi mamă şi cred că voi reuşi s-o am din nou lângă mine, pentru că mi-e foarte greu fără ea”, a susţinut Moni.