Răzvan Fodor și Irina s-au căsătorit în urmă cu 11 ani și au împreună o fetiță. Prezentatorul de la Antena 1 își divinizează soția și nu ezită să scoată la iveală amănunte interesante despre începutul relației lor.
„Eram în căutarea unei iubite. Ieșeam pur și simplu pe stradă. Am avut și blind date-uri, mă știa lumea de la televizor…Până într-o zi, când am dat de ea.
Jucam în Buftea la un serial și ea făcea figurație specială. Era studentă la Jurnalism, dar mai făcea figurație ca să mai câștige un ban. Când am văzut-o mi-a căzut capul. Am terminat ziua de filmare și m-am dus la ea și i-am spus că dacă vrea o duc eu acasă. Și ea mi-a spus «nu»", a povestit Fodor.
„Ne-am reîntâlnit după multe luni. Eu eram curios, simțeam că vrea să mă păcălească cu ceva. La prima întâlnire am văzut în geanta ei o carte. Am crezut că nu e adevărat. Ne-am mai întâlnit o dată, de două ori, voiam doar să o ascult.
Mereu apărea altă carte. Ea și acum are aceeași problemă, ca să zic așa. În vacanțe trebuie să o lași în pace, are mereu cărți pe care le citește în câteva zile. Într-un final am luat-o în gașca mea de prieteni. Și am văzut că are un umor gros.
Și i-am zis că plec în India la final de an și că dacă vrea îi iau un bilet de avion. Și a venit cu mine și am făcut toată vacanța de o lună la picior. Și atunci mi-am zis că ea trebuie să fie nevasta mea”, a povestit Răzvan Fodor, la Antena Stars.