„Momentan chiar nu îmi doresc să mai vorbesc nimic despre viața mea intimă. Respect foarte mult presa și la momentul potrivit am să vorbesc dacă eu consider că trebuie”, a declarat soția lui Nasty, pentru Cancan. ro.

Soția tenismanului mărturisea recent, cum a reușit să aducă armonia în familie. „Ca în orice familie, mai există certuri. Prefer să plec, când îl văd nervos, sau când ceva nu -i pe placl meu. Mă urc în mașină și plec, am casă la mare, sau plec la munte, la căluț. Mă întorc cam în 2-3 zile sau vine după mine. Viața e imprevizibilă, niciodată nu știi ce-ți oferă. Eu nu mă cert, doar spun ce nu-mi convine”, declara ea recent pentru sursa citată mai sus.

ilie-nastase-ioanaIcon photoVEZI GALERIA  FOTOPOZA 1 / 3

„L-am studiat foarte bine, trebuie să recunosc, pentru a putea să-mi păstrez mintea sănătoasă. L-am analizat, dar nu pot spune că îl știu din scoarță-n scoarță. Stai cu un om o viață și poate nu reușești să-l cunoști în totalitate. Dar știu ce am de făcut ca eu să fiu zen, să pot trece mai departe. Nu trebuie să-ți mai pui mintea, când e mai vulcanic.

Raport al Congresului SUA: De ce armata rusă a înregistrat pierderi semnificative și n-a fost capabilă să câștige războiul din Ucraina ANALIZĂ
Recomandări
Raport al Congresului SUA: De ce armata rusă a înregistrat pierderi semnificative și n-a fost capabilă să câștige războiul din Ucraina ANALIZĂ

Așa e felul lui de a fi. La început mă agitam, ziceam că nu e normal. Dar e mai bine așa, că-ți păstrezi tu echilibrul ca om. Nu mai stai tu în tensiune. Iar dacă te vede pe tine calm, imediat devine și el la fel. Am un copil care mă respectă (n.r, – fiul său din prima căsnicie) și vreau ca el să vadă cât mai puține lucruri rele. Mă doare când vede ceva ce nu-i în regulă. Îmi seamănă și la caracter, la fizionomie”, a mai adăugat Ioana Năstase.

Google News Urmărește-ne pe Google News Abonați-vă la canalul Libertatea de WhatsApp pentru a fi la curent cu ultimele informații
Comentează

Loghează-te în contul tău pentru a adăuga comentarii și a te alătura dialogului.