Reacția lui Cheloo când i-a văzut pe Romică Țociu și Cornel Palade pe scena de la iUmor: „Mult mai puternici și mai golani decât tinerii”

 13 comentarii
Cheloo despre Romică Țociu și Cornel Palade

Romică Țociu și Cornel Palade stârnesc hohote de râs pe scena iUmor, sâmbătă, ora 20:00, la Antena 1. Cei doi actori de comedie au reușit să-l impresioneze pe Cheloo cu numărul lor.

Romică Țociu și Cornel Palade vor urca, sâmbăta aceasta, pe scena show-ului de umor de la Antena 1, iar jurații se vor amuza copios la momentul lor, care le va oferi celor aflați pe platoul de filmare terapie prin comedie. Ce glume au pregătit cei doi actori, care au fost declarațiile juraților iUmor din timpul momentului lor, dar și ale publicului, telespectatorii vor afla sâmbătă, începând cu ora 20:00, la Antena 1 și pe AntenaPLAY.

„A fost un moment foarte amuzant, eu chiar sunt fanul lor. Oamenii de modă veche, uneori, sunt mult mai puternici și mai golani decât tinerii care vin temători la emisiunea noastră!”, a declarat Cheloo.

Întregul moment susținut de unul dintre cele mai îndrăgite cupluri umoristice din showbiz va putea fi urmărit sâmbăta aceasta, începând cu ora 20:00, la Antena 1 și pe AntenaPLAY.

Cel de-al 15-lea sezon iUmor continuă în fiecare sâmbătă, de la 20.00, la Antena 1! Delia, Cheloo, Cătălin Bordea şi Cosmin Natanticu se vor așeza la masa juriului și se vor lăsa surprinși de cele mai neașteptate numere de umor din toate colțurile lumii. De la stand-up, dans, teatru, magie sau mimă și până la cele mai neobișnuite forme de a impresiona jurații iUmor, concurenții vin și în acest sezon hotărâți să obțină voturile acestora.

Câți bani cer Romică Țociu și Cornel Palade pentru o scenetă

Romică Țociu, 60 de ani, și Cornel Palade, 70 de ani, formează unul dintre cele mai sudate cupluri de comedianți din România. Practic, și-au petrecut jumătate din viață, împreună, pe scenă sau în cadrul diverselor spectacole de umor.

S-au întâlnit în premieră la un spectacol satiric de umor, la Galați, în 1989, acolo unde deja Cornel Palade profesa. Romică Țociu venise cu „Ceferiada” de la Craiova. Practic, Cornel l-a transferat pe Romică pe malul Dunării. Nu s-au certat niciodată de la bani, pe care-i împart în mod egal, Țociu povestind într-un interviu că iau câte 3.000 de euro pentru o oră de scenetă în duo.

Chiar dacă de ceva vreme sunt implicați și în proiecte individuale, cei doi artiști nu iau în calcul ca fiecare să meargă pe drumul lui, pe cont propriu. ”Vom fi împreună până când moartea ne va despărți”, a adăugat Țociu, invitat în cadrul emisiunii ”40 de întrebări cu Denise Rifai” la Kanal D. Cu ocazia interviului-maraton, Romică i-a relatat lui Denise Rifai de la ce au pornit singurele certuri dintre cei doi. Nici de la bani, nici de la conceperea textelor. Biliardul a fost motiv de „vrajbă” între cei doi!

Romică Țociu și fiul său, Cătălin, și-au făcut podcast

După succesul pe care l-au avut datorită participării la America Express - Drumul Soarelui, Cătălin și Romică Țociu au anunțat că și-au făcut propriul podcast.

„Hei, online-ul! Atenție vin Țocii! Un podcast de zile mari, unde ne puteți vedea pe noi, cei pe care îi iubiți și pe care... o să-i iubiți. În fiecare joi, de la ora 18, pe canalul nostru de youtube «La Țocii»! Așa că vă «por favor» cu un share, un like, o vizionare! Vă pupăm și vă îmbrățișăm!”

Abonați-vă la ȘTIRILE ZILEI pentru a fi la curent cu cele mai noi informații.
Urmărește cel mai nou VIDEO
Comentarii (13)
  • Avatar comentarii

    Vale25 09.11.2023, 22:11

    Cei doi sunt dinamită curată! Amuzanti ca intotdeauna.

  • Avatar comentarii

    Vale25 09.11.2023, 22:13

    Din păcate, iUmor nu mai are acelasi farmec fără Mihai Bendeac...

  • Avatar comentarii

    Vale25 09.11.2023, 22:13

    De multe ori mă uitam la emisiunea doar pentru a vedea reacțiile lui Mihai! Este inegalabil!

  • Avatar comentarii

    dorapid 09.11.2023, 23:02

    Un cuplu de comedianti care ne-au inveselit la fiecare aparitie.

  • Avatar comentarii

    MoSi202 10.11.2023, 00:38

    Emisiune pe care o urmăresc uneori .

ALTE ȘTIRI
Există dovezi științifice privind utilizarea țigărilor electronice pentru renunțarea la fumat. Fotografie cu caracter ilustrativ. Foto: Getty Images.
17:12
Schimbare de abordare în renunțarea la fumat: pacienții nu ar mai trebui să eșueze cu alte metode înainte de a încerca țigara electronică
Augustin Zegrean
15:44
„Nu avea ce să caute acolo”. Augustin Zegrean, fost președinte CCR, reacționează dur în cazul zborului privat în Mykonos al judecătorului Cristian Deliorga
MONDEN
Radu Isac şi Eduard Hordilă la Asia Express 2026 | Foto: Antena 1
18:33
Cine este Radu Isac de la Asia Express 2026. Concurentul face echipă cu Eduard Hordilă
Bernie Ecclestone | Foto: Getty Images
17:41
Motivul pentru care Bernie Ecclestone a fost reținut la 95 de ani, imediat după ce a coborât din avionul său privat
POLITIC
consultari-cotroceni-psd-nicusor-dan-formare-guvern8
16:00
Saga noului premier. Nicușor Dan și partidele cântă pe voci diferite. Cum e păsuit Grindeanu de la înscăunarea la Palatul Victoria
Cine pierde după ce AfD a câștigat detașat alegerile în landul german Saxonia-Anhalt. Emil Hurezeanu: „Repercusiunile ar putea fi confirmate în următoarele săptămâni”
ExclusivInterviu
7 sept.
Cine pierde după ce AfD a câștigat detașat alegerile în landul german Saxonia-Anhalt. Emil Hurezeanu: „Repercusiunile ar putea fi confirmate în următoarele săptămâni”
Ultimele știri
19:31
Tribunalul București a aprobat cererea de intrare în insolvență a STB. Ciprian Ciucu a cerut acest lucru încă din iulie
19:20
Petre Pârvu, cel mai longeviv primar PSD din Teleorman, riscă să-și piardă mandatul după 26 de ani din cauza noii legi ANI
18:59
Gondola Sinaia a fost oprită pe termen nelimitat după ce un pilon de susținere s-a deplasat. Primarul Vlad Oprea acuză lucrările de la un hotel din apropiere
18:54
Reacția lui Nicușor Dan când a aflat că testele PISA arată că peste 50% dintre elevii români sunt analfabeți funcțional la Matematică
TRENDING
Exclusiv
13:00
O hotărâre CJUE din cazul unui primar PSD i-ar putea salva mandatul lui Fritz. Avocatul Tudor Chiuariu, care a obținut decizia: „Este valabilă și foarte actuală”
Exclusiv
10:00
Acuzații de hărțuire la Școala de Agenți de Poliție Câmpina. O elevă și-a reclamat profesorul de drept penal: „M-a luat pe după spate și m-a pupat pe obraz”. Conducerea instituției confirmă cazul
Exclusiv
07:00
Trenurile Coradia Stream cumpărate de CFR de la Alstom cu două miliarde de lei circulă fără asigurare pe șinele din România. Epopeea unui contract de modernizare cu iz de dosar penal
7 sept.
Mesaje de Sfânta Maria 2026. Urări și felicitări de Sf. Maria inspirate pentru sărbătoriți
Un bărbat din Marea Britanie a executat 20 de ani de închisoare după ce a furat un telefon Nokia. Sursă foto: Getty Images.
18:27
Un bărbat a executat 20 de ani de închisoare după ce a furat un telefon Nokia: „Au aruncat cheia și au uitat de el”
Celine Dion, văzută din profil în timpul concertului de deschidere a Jocurilor Olimpice de la Paris, 2024
18:00
Concertul lui Céline Dion din Paris atrage tot mai mulți turiști în capitala franceză. Numărul biletelor de avion vândute a crescut cu 11%
mama la 40 ani Foto arhiva personala
17:57
Mamă la 42 de ani, după 5 proceduri FIV. Medicul ginecolog Corina Gică: „Aproximativ 4% dintre nașterile din România au fost la femei de peste 40 de ani”
Deșeuri radioactive în Oceanul Atlantic 200.000 de butoaie au fost aruncate de SUA și Franța din 1950 și până astăzi. Sursă foto: Getty Images.
17:28
Din 1950 până astăzi, americanii și francezii au aruncat 200.000 de butoaie cu deșeuri radioactive în Atlantic: au schimbat ecosistemul de pe fundul oceanului
Protest împotriva turismului excesiv, slogan pulverizat pe o fântână, Campo Santa Margerita, Veneția, Italia, Europa
17:28
Turiștii, alungați de pe plaje și din orașe. Măsurile drastice luate în Spania, Grecia și Japonia împotriva numerelor mari de vizitatori
Vitraliu cu Scena Nașterii Domnului Sursa foto: Shutterstock
7 sept.
Sfânta Maria Mică sau Nașterea Maicii Domnului, sărbătorită pe 8 septembrie - tradiții și superstiții
Ce nume se serbează de Sfânta Maria - Icoană reprezentând-o pe Sfânta Maria cu Pruncul.
5 sept. 2025
Ce nume se serbează de Sfânta Maria. Cui spunem „La mulți ani”
Cum faci conserve de roșii pasate pentru iarnă. Rețeta simplă, pas cu pas. Sursă foto: Shutterstock
7 sept.
Cum faci conserve de roșii pasate pentru iarnă. Rețeta simplă, pas cu pas
Cât hrean se pune la murături și de ce nu trebuie să lipsească din borcan. Sursă foto: Shutterstock
4 sept.
Cât hrean se pune la murături și de ce nu trebuie să lipsească din borcan
Jurnalista Sorina Matei, propusă de AUR, preia șefia TVR. Sursă foto: Facebook /Sorina Matei.
15:41
Sorina Matei, propusă de AUR, a fost votată șefă interimară la TVR. Răzvan Dincă preia conducerea SRR
Cristian Deliorga
15:06
Judecătorul Deliorga, în completul CCR care i-a permis lui Daraban un nou mandat. Apoi, zbor privat plătit de CCIR
Fotografie cu caracter ilustrativ
14:33
Rusia și-a trimis sabotorii în România. Cum a dejucat SRI o acțiune care viza baze militare folosite de aliații NATO
Lumea folosește AI pentru a finaliza direct o achiziție. Foto: magnific.com
Analiză
14:30
Inteligența artificială le spune adolescenților români ce să cumpere. Cifrele din cel mai nou raport sunt alarmante
Nicușor Dan cu ambele brațe ridicate
11:01
România perplexă
Bancnote euro
10:30
8 din 10 IMM-uri din România n-au cerut niciun credit în ultimul an: cele mai puţine împrumuturi din UE, dar firme printre cele mai îndatorate
Arhiva foto
07:07
O victorie destul de colosală
Doi pensionari beau la o masa
4 sept.
Ai devenit pensionar în România? Învață să înjuri, să votezi și să supraviețuiești!