Reacții neașteptate după ce Emil Reghe a câștigat “Românii au talent”. “Este fără cuvinte”

Comentează

Reacții neașteptate după ce Emil Reghe a câștigat “Românii au talent”. Părerile din partea internauților sunt împărțite. Mai mult, unele voci susţin că nu este corect ca un fost colaborator al postului de televiziune să fie desemnat marele câştigător.Emil Rengle este cunoscut drept „coregraful vedetelor”, fiind și coregraful principal de la Vocea României.

Anul acesta, Emil Rengle a decis să își încerce norocul la Românii au talent. La prima lui apariție, Emil Rengle a impresionat dansând pe tocuri.  Vineri, 1 iunie, Emil Rengle a câștigat Premiul pentru Originalitate în finala Românii au talent. Ulterior, Pavel Bartoș și Smiley au anunțat că tot Emil Rengle este și câștigătorul Românii au talent 2018.

„Am fost un telespectator destul de fidel al acestui show. Personal consider că emoţia şi calitatea transmise s-au dilualt de la o ediţie la alta. Dar asta este altă discuţie. Mi-a plăcut numărul lui Emil. Deşi a început un pic patetic, spre final a reuşit să mă emoţioneze. Azi am aflat însă de colaborarea lui cu ProTv. Ca telespectator, care a investit timp şi trăire în această emisiune, cer şi am dreptul să ştiu dacă a fost respectat regulamentul concursului. Şi asta pentru că, în acest moment, trăiesc cu impresia, şi nu cred că sunt singura, că nu e ok ca un om din culisele ProTV să aibă dreptul să participe la această competiţie“, a fost unul dintre mesaje, potrivit adevărul.ro.

„De obicei când sunt premii în bani există şi nişte reguli ca să nu ajungem la conflict de interese şi ilegalităţi, gen nu au voie sa participe rude de gradul I şi nici angajaţii. Desigur, nu ii contest talentul dar nu e o victorie corectă“, a scris o altă persoană. „Nu calitatea actului artistic e subiectul aici, nici măcar rezultatul votului. Întrebarea e, avea sau nu dreptul să participe?“, a fost un alt mesaj.

„Nu cunosc regulamentul acestui concurs, dar consider că are o hibă importantă la condiţiile de înscriere. Români talentaţi cu profesii specifice sunt foarte mulţi, dar în această emisiune normal trebuie promovaţi autodidacţii, nu talentele deja consacrate, profesioniştii“, e de părere un internaut. „Îmi e foarte greu să cred că suntem o majoritate atât de slabă, noi, tineretul româniei, azi, în an centenar, când ar trebui să ne vibreze sufletele la gândul Unirii, al partiotismului, al vitejiei şi bărbăţiei înaintaşilor, la gândul măreţiei şi al valorii, noi să ovaţionăm un băiat pe tocuri şi să ne «topim» la un aşa-zis manifest al «iubirii»?! Ce reprezintă crezul copilului/ tânărului aceluia? Pe cine reprezintă ceea ce a transmis el? Este ceea ce manifestă el ceea ce noi credem? Dansul...dans. Îmi este, sincer, milă de noi“, a scris o altă persoană. „Este fără cuvinte, mă întreb oare cum s-au simţit ceilalţi finalişti ştiind că acest individ va câştiga, ţinând cont de faptul că e colaboratorul Pro TV. Oare cum s-au simţit finaliştii când Andra şi-a exprimat dorinţa de a câştiga nenea Emil?“, a fost un alt comentariu.

<iframe src="https://www.facebook.com/plugins/video.php?href=https%3A%2F%2Fwww.facebook.com%2Fromaniiautalent%2Fvideos%2F2074002089300356%2F&show_text=0&width=560" width="560" height="315" style="border:none;overflow:hidden" scrolling="no" frameborder="0" allowTransparency="true" allowFullScreen="true"></iframe>

Vlad Levente Viski, director executiv al asociaţiei MozaiQ, ONG care apără drepturile minorităţilor sexuale, l-a felicitat pe Rengle pentru premiul câştigat, potrivit DC News.

„Considerăm că este foarte importantă vizibilitatea persoanelor LGBT în toate sferele sociale. Îl felicităm din suflet pe Emil Rengle! Credem că este o persoană extrem de talentată. Faptul că reprezintă o comunitate nu înseamnă că talentul lui poate fi pus la îndoială. Emil Rengle este un coregraf fantastic şi cu foarte mult curaj. Iată că toate aceste lucruri duc la succes! Ne bucurăm pentru Emil Rengle, îl felicităm şi îl aşteptăm la Bucharest Pride, pe 9 iunie", a spus Vinski.
Citește și

VIDEO/ Sanda Ladoși dezvăluie cum a reușit să treacă peste problemele avute. Viața bate filmul!

Abonați-vă la ȘTIRILE ZILEI pentru a fi la curent cu cele mai noi informații.
Urmărește cel mai nou VIDEO
ALTE ȘTIRI
garsonieră de 11 mp
8 oct.
Ce chirie se cere pe o garsonieră de 11 mp în Cluj-Napoca: „Este cochetă și utilată”
Nicușor Dan a atacat la CCR legea care permite primăriilor să dea 1 million euro pe cluburilor private. Foto: Hepta
8 oct.
Nicușor Dan a atacat la CCR legea care permite primăriilor să dea 1.000.000 de euro cluburilor private
MONDEN
Sarah și Anca Serea
ExclusivInterviu
8 oct.
Anca Serea, detalii neștiute despre instalarea fiicei sale la Milano: „A fost temerea mea numărul 1. Jumătate de an ne-am chinuit”
Carla's Dreams la Munchen | sursa foto: Instagram
8 oct.
Carla's Dreams a reapărut după un an. Anunțul făcut la începutul lunii octombrie: „Mai e”
POLITIC
kimberly-guilfoyle-sorin-grindeanu
8 oct.
Ambasadoarea SUA care s-a întâlnit cu Sorin Grindeanu la un restaurant din București este anchetată de Departamentul de Stat din SUA. Liderul PSD: "N-am făcut trădare de țară"
Dragos Pislaru, ministrul Investitiilor si Proiectelor Europene. Foto: Hepta
8 oct.
Dragoş Pîslaru continuă cearta cu partidul lui Grindeanu: „Din păcate pentru PSD, propaganda nu mai funcţionează”
Ultimele știri
06:47
Alertă majoră în SUA după ce mii de oameni au primit ordin să evacueze din calea uraganului Isaias
06:20
SUA convoacă Ucraina, NATO și UE la Miami pentru a discuta un nou plan de pace în războiul cu Rusia
06:15
Cel mai mare camion din lume: „Cântărește mai mult decât un Airbus A380 încărcat, e de 6 ori mai puternic decât mașinile Formula 1”
06:00
De ce să nu arunci dopurile sticlelor de vin: „Ajutor pentru plante”
TRENDING
Analiză
8 oct.
Calculul care îl trimite pe Cătălin Cherecheș înapoi la pușcărie. De ce reîncarcerarea este inevitabilă, indiferent de decizia Curții de Apel Cluj
8 oct.
Premiul Nobel pentru Literatură 2026 îi revine scriitoarei Anne Carson, una dintre cele mai rafinate autoare din literatura contemporană
8 oct.
Horoscop 9 octombrie 2026. Racii ar fi bine să judece la rece și de mai multe ori orice decizie dură legată de soarta unui parteneriat sau a unei colaborări
8 oct.
Tragerile loto din 8 octombrie 2026. Report de peste 2,4 milioane de euro la Loto 6 din 49
Mai muilte soiuri de fructe si legume pot fi vazute in Piata Obor din Bucurestii, marti, 1 iulie 2025. ALEXANDRA PANDREA / GMN / MEDIAFAX FOTO Keywords: ORIZONTAL, PIATA, OBOR, ECONOMIE, FRUCTE, LEGUME, muraturi,
8 oct.
Un jurnalist american a vizitat România și a rămas impresionat de un restaurant tradițional din București: „Cele mai bune murături din viața mea”
priveliște asupra Gornergrat, Zermatt și stațiunii de schi Matterhorn din Elveția, cu transportul asigurat de telescaun
8 oct.
Se deschide sezonul de schi 2026-2027. Oferta de cazare din Alpi, Dolomiți și alte regiuni montane de top se extinde considerabil prin lansarea unor noi hoteluri
Trenul Venice Simplon Orient Express sosește la gara Bakirkoy, după o călătorie de 5 zile, în Istanbul, Turcia
8 oct.
Orient Express adaugă o nouă oprire de lux în Europa. Cât va costa o călătorie spre Monte Carlo în celebrul tren retro
Pilot de avion în cabina aeronavei
8 oct.
Regula „cabinei sterile” în aviație: ce înseamnă codul secret folosit de piloți la decolare și aterizare
Murături asortate la borcan
8 oct.
Ce legume se pun la murat împreună? Combinații pentru borcane delicioase
Scorțișoară în cafea
7 oct.
De ce e bine să pui scorţişoară în cafea? Ce efect are
De ce cade părul toamna
7 oct.
De ce cade părul mai mult toamna și când ar trebui să te îngrijorezi
Crenguțe de vișin în borcanul cu murături
6 oct.
De ce se pun frunze sau crenguţe de vişin la murături - secretul bunicilor
Castraveți bulgărești
2 oct.
Castraveți bulgărești pentru iarnă - rețeta tradițională
Luca Niculescu este optimist după discuțiile cu PSD, PNL și USR. Foto: Dumitru Angelescu / Libertatea
8 oct.
Mesajul lui Luca Niculescu după discuțiile cu PSD, PNL și UDMR. Premierul desemnat a tras concluzia primei zile de negocieri
La percheziții au fost descoperiți peste 400 de litri de combustibil
8 oct.
Angajați CFR din Argeș, acuzați că furau motorină și încasau bani pentru ore fictive în weekend
Un polițist local
8 oct.
Cum a anulat șeful Poliției Locale Constanța amenzi de peste 100.000 de lei. Directorul a fost trimis în judecată de DNA
Rareș Bogdan a fost audiat ca martor la DNA Iași în dosarul omului de afaceri Fănel Bogos. Fotografie de arhivă: Profimedia
8 oct.
Rareș Bogdan s-a enervat pe Ilie Bolojan după ce a fost audiat la DNA în dosarul lui Fănel Bogos
guvernul-romaniei-sigla
7 oct.
A avea sau a nu avea guvern…
VIDEO Cine este Luca Niculescu
6 oct.
Mă cheamă Luca și-mi place-ntre golani...
Arhiva foto
6 oct.
Acea zi din octombrie
fermier-roman-tractor
5 oct.
Programul de clemență din care fermierul lipsește