Rihanna se pare că nu s-a mai dus de ceva vreme la epilat, iar asta se poate vedea într-o fotografie în care vedeta apare cu mult păr, destul de tare crescut pe coapse şi gambe. În imagine aceasta a vrut, de fapt, să arate noua ei manichiură, iar "suportul" de prezentare a fost unul dintre picioare.
Vedeta nu pare să acorde multă atenţie acestui "detaliu", însă fanii l-au observat imediat şi au atenţionat-o.
De altfel, cântăreaţa a povestit într-un interviu cât curaj îşi face înainte de a intra pe uşa salonului de cosmetică.
"Am fost la un salon şi fata de acolo m-a recunoscut de când am intrat, dar a aşteptat să mă dezbrac să-mi ceara un autograf. A fost jenant, cred că a fost cel mai penibil moment din viaţa mea. De aceea am decis să merg la saloane unde lucrează doar femei în vârstă care nu ştiu limba engleză. Într-o zi însă, nu am nimerit la o astfel de angajată, ci la una mai tânără şi, când a auzit că sunt Rihanna, a început să tragă de benzi foarte tare. M-a durut de nu am mai ştiut de mine", a povestit Rihanna într-o emisiune.
Citeşte şi: