Viața Andreea Sasu pare una plină de distracție alături de fostul iubit al Mădălinei Ghenea, iar cei doi par îndrăgostiți lulea. Philipp Plein nu pierde nici o ocazie să se laude cu frumoasa lui iubită, cu care postează non-stop imagini sexy pe contul lui personal de Instagram. Însă, una dintre fotografiile publicate recent l-au transformat pe german în unul dintre cel mai invidiat bărbat din lume.

andreea sasu 1

El și-a pozat iubita la piscină, în timp ce aceasta pozează provocator pe marginea piscinei. Comentariile au început să curgă imediat, internauții, mai ales cei de gen masculin, lăudând atuurile fizice ale româncei, aducându-i numai cuvinte de laudă. Mai mult, ei scriu că Philipp este idolul lor și că îl invidiază și vor să ajungă ca el. „Cea mai sexy fată și cel mai norocos bărbat”, „Ești designerul care vreau să devin și eu. Idol”, „Philipp e frumoasă. Complimente” sunt câteva dintre comentarii.

andreea sasu 2

Andreea Sasu este o tânără din Paşcani care a cucerit Italia cu frumuseţea ei. Are în palmares mai multe titluri de Miss și a urcat pe podiumurile de prezentare din Paris, Dubai. Acum locuieşte în Milano, capitala modei din Italia şi este una dintre femeile pe a cărui corp sunt croite rochiile unor mari creatori de modă, precum Dolce&Gabbana sau Roberto Cavalli.

Robinetul cu bani de la buget: 269 de milioane de lei pentru organizațiile minorităților naționale. Ce deputați încasează bani și de la Parlament, și de la partid
Recomandări

#love ❤️🌴☀️

O fotografie postată de Philipp Plein (@philippplein78) pe

În România, Andreea a devenit cunoscută mai degrabă după ce a înlocuit-o pe Mădălina Ghenea în patul designerului Philipp Plein.

Google News Urmărește-ne pe Google News

Comentează

Loghează-te în contul tău pentru a adăuga comentarii și a te alătura dialogului.

Stațiunea liniștită și puțin vizitată aflată în apropiere de București. Se poate ajunge și cu trenul, e perfectă pentru cei ce vor odihnă
FANATIK.RO

Alina Sorescu a răbufnit după imaginile cu Alexandru Ciucu și vedeta TV: "Adevărul iese întotdeauna la suprafață". Surprinzător ce s-a mai aflat
Viva.ro

Cum a apărut Irina Columbeanu la școală, în Malibu! Irinel își imploră fiica să vină să-l vadă: «Să simt cumva că ai grijă de mine»
Libertateapentrufemei.ro
Cum a apărut Irina Columbeanu la școală, în Malibu! Irinel își imploră fiica să vină să-l vadă: «Să simt cumva că ai grijă de mine»
Interviu cu „omul din umbră”. Conduce clubul din Superligă fără să fie președinte, finanțator sau patron: „Cum prefer să fiu numit? Simplu!”
GSP.RO

Condimentul pe care să-l pui în tocănița de cartofi ca să aibă cel mai bun gust. Nici nu are nevoie de carne ca să fie delicioasă

Medicii tineri vor să plece din România din cauza condițiilor din spitale. Țara europeană în care primesc și 10.000 euro/lună
Știrileprotv.ro
Medicii tineri vor să plece din România din cauza condițiilor din spitale. Țara europeană în care primesc și 10.000 euro/lună
Românca Andreea Sasu și celebrul designer Philipp Plein au anunțat sexul copilului, într-o ceremonie spectaculoasă / FOTO
Unica.ro

"Cei mai mari fotbalişti ai României? Nici Dobrin, nici Hagi". Victor Piţurcă i-a numit pe cei mai tari: "Fantastici! Fiecare de la 50 de milioane în sus"
Orangesport.ro

Un preot din Constanţa a refuzat să spovedească o femeie de 87 de ani: "Să vă fie rușine că trimiteți acasă o bătrână în cârje"
Observatornews.ro
Un preot din Constanţa a refuzat să spovedească o femeie de 87 de ani: "Să vă fie rușine că trimiteți acasă o bătrână în cârje"
Horoscop 22 aprilie 2024. Capricornii sunt pe cale să respingă anumite responsabilități profesionale, pe motiv că îi țin departe de familie
HOROSCOP

Știri mondene

Știri România

RECOMANDĂRI