ROMÂNII AU TALENT. Membrii trupei Brothers Crew, din Bucureşti, au intrat primii în cea de-a patra semifinală de la concursul "Românii au talent", difuzat de Pro TV.
La sfârşitul prestaţiei lor pe scenă, unul dintre membrii trupei, un puşti simpatic a început să plângă în hohote.
Întrebat de ce plânge, puştiul a explicat, printre lacrimi: "Plâng că mi-a ieşit tot".
Juraţii au făcut glume pe seama micuţului, spunând în glumă că micuţul plânge pentru că antrenorul lor, Piticu de la trupa Simplu, îi ceartă la sală.
Cel mic a ţinut să spună, foarte categoric, că nu este deloc aşa.
Piticu a fost chemat pe scenă şi a explicat: "Copiii plâng de fericire că le-a ieşit tot".