Romanița Iovan a vorbit despre operațiile estetice. "Își pune amprenta și pe mine"

Comentează

Creatoarea de modă Romanița Iovan a vorbit despre operațiile estetice. Vedeta a explicat că nu ar apela niciodată la astfel de intervenții.Romanița Iovan, care a fost căsătorită cu pilotul Adrian Iovan, care și-a pierdut viața în tragedia aviatică din Munții Apuseni, împlinește anul acesta 54 de ani, dar nu-și arată nici pe departe vârsta.

Romanița Iovan, care are un fiu care se numește Albert, este într-o formă fizică de invidiat.

Despre vârstă, stil de viață și intervenții estetice a comentat creatoarea de modă într-un interviu pe care l-a acordat pentru emisiunea Star matinal de Weekend, de la postul de televiziune Antena Stars.

„Fiecare etapă a vieții mele a avut momentele de fericire și momentele de tristețe. Mi-am propus de la începutul anului să îmi schimb viața sau, mai bine zis, să îmi iau viața înapoi. Am început să renunț la activitățile care mă țineau captivă îin propria viață și mă ocup mai mult de mine personal și de familia mea. Adică am zis că în a doua parte a vieții mele, în anul 2018 – deci anul acesta voi împlini 54 de ani, iar target-ul fiului meu pentru vârsta mea este de 100 de ani. Și am considerat că mai am jumătate din viață, jumătate pe care mi-o voi petrece într-un stil de fericire maximă.Cee ace știam noi despre vârste nu mai este adevărat... Bătrânețea vine după 80 de ani, iar stilul de viață sănătos cred că își pune amprenta pe mine. Nu am avut niciodată intenția și sper să nu o am vreodată de a-mi interveni cu tot felul de operații sau ceva de genul ăsta. Deci, vreau să îmi trăiesc vârsta frumos”, a declarat Romanița Iovan.

Ea a făcut declarații și despre actualul ei partener de viață, avocatul Iulian Gogan, cu care are o relație de foarte mulți ani, cea mai lungă relație a ei cu un bărbat.

"S-au împlinit 10 ani de când suntem împreună, este cea mai longevivă relaţie cu un bărbat pe care am avut-o până acum şi chiar dacă nu ne-am dat şanse, eu una nu, şi poate nici el, acestei relaţii tocmai pentru că era diferenţă de vârstă, diferenţă de culturi, diferenţă de mediu… Lucrurile au funcţionat mai bine decât ne-am fi aşteptat. Și uite că aș putea concluziona că nu contează diferența de vârstă până la urmă.Este nemaipomenit când cel de lângă tine îți spune: «Te iubesc» și după 10 ani la fel cum ți-a spus acum 10 ani. Nu ne gândim la căsătorie pentru că ne e foarte bine aşa. Adică, nu cred că ne-ar lega mai mult decât suntem legați deja un act oficial", a afirmat vedeta.

Citește și: EXCLUSIV/ O profesoară de 38 de ani de la Politehnică a murit în accidentul de la Tâncăbești. Copiii care se aflau în mașină veneau de la o competiție de înot

Abonați-vă la ȘTIRILE ZILEI pentru a fi la curent cu cele mai noi informații.
Urmărește cel mai nou VIDEO
ALTE ȘTIRI
Poliția a declanșat mecanismul „Alertă răpire copil”. Poză cu o fată minoră și datele ei de identificare
9 oct.
Alertă răpire copil în Teleorman, după ce o fată de 12 ani ar fi fost urcată forțat într-un autoturism de către trei persoane
Fostul secretar general adjunct al Guvernului Bolojan, Cristina Trăilă (PNL), a devenit inculpată în dosarul lui Fănel Bogos. Foto: Inquam Photos / George Călin
9 oct.
Cristina Trăilă (PNL) a devenit inculpată în dosarul lui Fănel Bogos. Ce a spus fostul secretar general adjunct al premierului Bolojan după audierea la DNA
MONDEN
Cheherezade Okotaka la Vocea României 2026 | sursa foto: PRO TV
9 oct.
Actrița care a apărut în serialul „Wednesday” de pe Netflix a urcat pe scena de la Vocea României 2026: „Am fost aleasă de Tim Burton”
Miruna Nacu și Robert Iosifescu la Vocea României 2026 | sursa foto: PRO TV
9 oct.
Robert Iosifescu și Miruna Nacu, surpriză la Vocea României 2026! S-au îndrăgostit în studio și au mers împreună la PRO TV
POLITIC
Cătălin Predoiu
9 oct.
Cătălin Predoiu, atac la liderii politici din România: „Trebuie să treacă dincolo de stereotipul PNRR și gestiunea de costuri”
Președintele Nicușor Dan a anunțat pe 5 octombrie că l-a desemnat pe Luca Niculescu să formeze un Guvern. Foto: presidency.ro
9 oct.
Luca Niculescu a povestit culisele nominalizării ca premier de către Nicușor Dan: „Nu au fost discuții lungi. Când președintele îți solicită, n-ai cum să refuzi”
Ultimele știri
9 oct.
Ce s-a întâmplat la Vocea României 2026 când pe scenă a apărut Maya Giotea, tânăra care a primit Golden Buzz la „Britain's Got Talent”: „Nu mai cânt piesa asta niciodată”
9 oct.
Ilie Bolojan i-a răspuns lui Sorin Grindeanu, care ceruse un guvern PSD-PNL-UDMR
9 oct.
Când ar trebui, de fapt, să speli rufele la 90 de grade. Greșeala pe care o fac mulți oameni și care le poate deteriora hainele
9 oct.
Cutremur puternic cu magnitudinea 7,6 în Panama. A fost emisă alertă de tsunami pentru mai multe țări din America Latină
TRENDING
9 oct.
Colosul german Rheinmetall cumpără Șantierul Naval Mangalia cu 138 de milioane de euro. Ce nave militare vor fi construite pe litoral
9 oct.
Jurista Navi Pillay a câștigat Premiul Nobel pentru Pace în 2026, dar Comitetul nu a reușit să ia legătura cu ea
9 oct.
Prognoza iernii 2026-2027 în Europa s-a schimbat: datele din octombrie arată un semnal neobișnuit pentru vortexul polar
9 oct.
Horoscop Urania | Previziuni astrologice pentru perioada 10 - 16 octombrie 2026. Luna Nouă în Balanță
Aeroportul din Madrid. Imagine cu caracter ilustrativ Foto: Profimedia
9 oct.
Cele mai bune cinci aeroporturi din lume, în viziunea stewardeselor și a piloților. Unul dintre terminalele din top are șemineu și balansoare
horoscopul zilei de astăzi 10 octombrie 2026 pentru zodia ta - dragoste, bani sau sanatate
9 oct.
Horoscop 10 octombrie 2026. Fecioarele au șansa de a vedea luminița de la capătul tunelului și de a înțelege că există rezolvare
targ-craciun-laminor-2024-eli-driu
9 oct.
Târgurile de Crăciun și-au anunțat datele pentru iarna 2026. Orașele care fură startul în noiembrie și unde se închid primele
Un cuplu este surprins din spate, mergând mână în mână pe o plajă liniștită, în timp ce valurile blânde se sparg pe țărm, pe fundalul unui apus de soare plin de culori
9 oct.
Grecia a fost desemnată cea mai populară destinație din lume pentru luna de miere în 2027, depășind Bali și Maldive
Poziții de yoga pentru începători
9 oct.
O nouă analiză dezvăluie noile tendințe în turism pentru 2027: trasee istorice inspirate de filme, detoxifiere digitală și vacanțe axate pe fitness
Cum păstrezi hreanul pentru iarnă
8 oct.
Cum se păstrează hreanul pentru iarnă: metode simple ca să rămână proaspăt şi iute
Murături asortate la borcan
8 oct.
Ce legume se pun la murat împreună? Combinații pentru borcane delicioase
Murături în saramură
30 sept.
Cum se face saramura pentru murături? Proporția de apă și sare
Se încearcă prinderea unui șarpe care se află într-o cadă, în baie
9 oct.
Descoperire șocantă într-o locuință din Medgidia: O mamă a găsit un șarpe în cadă, în timp ce se pregătea să îi facă baie copilului
Polițiștii din Satu Mare, obligați să cântărească lemnele de foc din sobe.Sursă foto: Facebook/ Sindicatul Europol.
9 oct.
Polițiștii din Satu Mare, obligați să cântărească zilnic lemnele pe care le ard în sobe: „Nu e mai ușor să calculeze cenușa?”
Fluviul Dunărea curgând la un debit mult mai mic, malurile apei sunt înconjurate de nisip
9 oct.
Trafic blocat pe Dunăre, la Capidava: O navă a eșuat după ce a ignorat limita de pescaj. A fost trimisă draga Parma
3 din 4 femei din mediul urban au o rutină de îngrijire a pielii. Foto: magnific.com
Analiză
9 oct.
Femeile pun preț pe eficiență, nu pe etichetă: ce arată cel mai nou studiu despre cumpărăturile de beauty
Nicușor Dan, președintele României
9 oct.
Votați ce vreți, dar dup-aia anticipate. Asta trebuie să spună Dan
Luca Niculescu. Sursa foto: Dumitru Angelescu
Analiză
9 oct.
Luca Niculescu, reformatorul sau doar încă un premier desemnat?
guvernul-romaniei-sigla
7 oct.
A avea sau a nu avea guvern…
VIDEO Cine este Luca Niculescu
6 oct.
Mă cheamă Luca și-mi place-ntre golani...