Cea mai nouă gală „Te cunosc de undeva!”, difuzată sâmbătă, de la 20.00, la Antena 1 a adus cuplul Carmen Chindriş şi Romică Ţociu în faţa unei provocări de zile mari – transformarea în Nino dAngelo şi Brunella Selo – Senza giacca e cravatta. Iar dacă momentul este unul plin de eleganţă şi stil, de data aceasta fonetica le-a dat mari bătăi de cap celor doi artişti. 

Romică Ţociu chiar a mărturisit că a apelat la bunul său prieten Ciro de Luca pentru a putea intra în pielea personajului: „A trebuit să scot cuvintele fonetic, pentru a le putea învăţa. Chiar am vorbit şi cu prietenul Ciro de Luca, i-am cerut ajutorul pe partea de pronunţie, pentru că nu e deloc uşor!”, a declarat Romică, pentru ca mai apoi să completeze: „Personajul este îngrozitor pentru mine! O nenorocire – eu, care sunt expresiv, mă mişc întruna pe scenă, de data aceasta va trebui să mă mişc numai din gât! Nu ştiu dacă voi reuşi!”.

te-cunosc-de-undevacmihai-stetcu2136-1Icon photoVEZI GALERIA  FOTOPOZA 1 / 3
Primul român eliminat din Registrul Agresorilor Sexuali, un profesor condamnat pentru corupere sexuală de minori. Ce au spus judecătorii
Recomandări
Primul român eliminat din Registrul Agresorilor Sexuali, un profesor condamnat pentru corupere sexuală de minori. Ce au spus judecătorii

Cum se vor descurca cei doi cu noua provocare primită de la ruletă, telespectatorii vor putea afla urmărind cea mai nouă gală „Te cunosc de undeva!”, sâmbătă, de la 20.00, la Antena 1. 

Pentru prima oară în istoria acestui show, 8 cupluri de vedete, concurenţi unul şi unul, talentaţi şi dornici de distracţie, vor intra în jocul transformărilor şi vor face spectacol, la Antena 1. Ilona Brezoianu şi Florin Ristei, Alexia Ţalavutis şi Dima Trofim, Jazzy Jo şi Zarug, Ana şi Monica Odagiu, Maria Buză şi Paula Chirilă, Anisia Gafton şi Ionuţ Rusu, Emi şi Cuza şi Carmen Chindriş şi Romică Ţociu vor performa pe scena „Te cunosc de undeva!” în cel de-al 17-lea sezon.

Șocul trăit de un gălățean în Italia, când s-a întors la locuință. Era 2 noaptea: "Ea s-a întors zâmbind. Eu m-am speriat, m-am jenat"
GSP.RO
Șocul trăit de un gălățean în Italia, când s-a întors la locuință. Era 2 noaptea: "Ea s-a întors zâmbind. Eu m-am speriat, m-am jenat"
Urmărește-ne pe Google News
Comentează

Loghează-te în contul tău pentru a adăuga comentarii și a te alătura dialogului.

Despărțire surpriză în showbizul românesc: ‘Nu trebuia să aflați, dar sunt singur’
Playtech.ro
Despărțire surpriză în showbizul românesc: ‘Nu trebuia să aflați, dar sunt singur’
Viorel și Vulpița s-au despărțit. Ce mesaj a postat Viorel și ce se întâmplă cu cei doi copii: 'Eu sunt cu...'
Viva.ro
Viorel și Vulpița s-au despărțit. Ce mesaj a postat Viorel și ce se întâmplă cu cei doi copii: 'Eu sunt cu...'
Afacerea de succes pornită de Aura. După 10 ani în corporaţii s-a mutat la sat, unde şi-a schimbat radical viaţa: "Livrăm și în străinătate"
Observatornews.ro
Afacerea de succes pornită de Aura. După 10 ani în corporaţii s-a mutat la sat, unde şi-a schimbat radical viaţa: "Livrăm și în străinătate"
Aparatul care consumă cea mai multă energie. Mulți îl folosesc zilnic, dar nu realizează că le încarcă factura la curent
Știrileprotv.ro
Aparatul care consumă cea mai multă energie. Mulți îl folosesc zilnic, dar nu realizează că le încarcă factura la curent
Ce i-a făcut un doctor dentist soției sale. Un coleg a descoperit adevărul șocant, polițiștii l-au arestat imediat
FANATIK.RO
Ce i-a făcut un doctor dentist soției sale. Un coleg a descoperit adevărul șocant, polițiștii l-au arestat imediat
Tragedia care a lovit familia Becali. Victor nu-şi explică decesul suspect: "Da, a fost găsită moartă în piscină. Nu intra niciodată singură"
Orangesport.ro
Tragedia care a lovit familia Becali. Victor nu-şi explică decesul suspect: "Da, a fost găsită moartă în piscină. Nu intra niciodată singură"
'Am ajuns să mă gândesc la momentul sinuciderii'. Andreea Marin a dezvăluit cum a aflat că suferă de boala secolului
Unica.ro
'Am ajuns să mă gândesc la momentul sinuciderii'. Andreea Marin a dezvăluit cum a aflat că suferă de boala secolului
Horoscop 23 martie 2023. Taurii ar fi bine să înceapă ziua cu un exercițiu de răbdare, ca să poată face față provocărilor care vor veni
HOROSCOP
Horoscop 23 martie 2023. Taurii ar fi bine să înceapă ziua cu un exercițiu de răbdare, ca să poată face față provocărilor care vor veni
La ce semne trebuie să fii atentă, ca să afli dacă ai endometrioză
PUBLICITATE
La ce semne trebuie să fii atentă, ca să afli dacă ai endometrioză