“Nu pot eu să mă bag. E aproape tăcere între mine și el, dar între ei doi (n.r. Mioara și Petre Roman) nu mai e nimic. Nu i-o contest, e opțiunea lui, e viața lui până la urmă, și-a ales singur drumul, și-a ales singur familia pe care și-a dorit-o. A fost o furtună interioară, dar m-am resemnat de mult cu gândul că el a ales un alt drum și că a ales să uite că am existat și noi pe acolo, dar asta e problema lui, oricum nu poți șterge 50 de ani din viața ta”, a declarat, pentru Libertatea, Oana Roman.

Petre Roman si Petrus

Oana Roman și-a văzut frățiorul o singură dată în viață

În urmă cu 7 ani, Petre Roman a devenit tată de băiat, Silvia Chifiriuc aducându-l pe lume pe Petrus. Acesta a avut ocazia să își cunoască sora abia în vara lui 2014, când Oana s-a căsătorit religios cu Marius Elisei. Deși a fost o surpriză frumoasă la acea vreme pentru fiica lui Petre Roman, o altă întrevedere între cei doi frați nu a mai avut loc între timp.

OANA ROMAN NUNTA

“A fost ziua lui Petrus, din câte am înțeles, acum câteva zile. I-am urat ‹‹La mulți ani››, pentru că m-a sunat tata cu un alt subiect și așa am aflat că e ziua lui. Ne-am văzut o singură dată, la nunta mea. Ar fi fost frumos să pot sta mai mult cu el, dar iarăși nu este alegerea mea”, a conchis Oana, semn că este dispusă să treacă peste orice și să își aibă fratele aproape.

Mioara Roman își lanseză cartea

oana roman si mioara roman

Peste câteva zile, fosta soție a lui Petre Roman își va vedea visul împlinit, cartea ei fiind deja în tipar și urmând să fie lansată la Târgul de Carte. “Sunt lucruri care nu au mai fost povestite neapărat în forma asta până acum, despre tata, despre mine, despre noi, despre foarte multe evenimente. Nu cred că va fi o surpriză pentru el, pentru că știe toate lucrurile care sunt povestite acolo”, a precizat Oana Roman.

Video: George Capoianu

Citește și:

EXCLUSIV/ Anamaria Prodan a încasat de trei ori mai mult decât Oana Roman pentru aceeași muncă. Are superpriză la bani!

Abonați-vă la ȘTIRILE ZILEI pentru a fi la curent cu cele mai noi informații.
ABONEAZĂ-TE ȘTIRILE ZILEI
Comentează
Abonați-vă la canalul Libertatea de WhatsApp pentru a fi la curent cu ultimele informații
Comentează

Loghează-te în contul tău pentru a adăuga comentarii și a te alătura dialogului.