Russell Osman, fotbalistul britanic care a schimbat istoria filmului „Drumul spre victorie”: „Am fost onorat să fiu pe același teren cu Pelé. Cel mai mare” | INTERVIU
Adaugă-ne ca sursă preferată în Google
Urmărește Libertatea in Google Discover
Russell Osman, 21 de ani la momentul filmărilor, a fost cel care a schimbat cursul „Drumului spre victorie”.
Cuprins:
- Alături de trei campioni mondiali și alte nume grele
- „Regret că n-am avut agent la începutul carierei și că nu am jucat niciodată pentru un club mare”
- Remarcat de fratele lui Bobby Robson
- Consultant pentru Superliga din India, comentator de finală de Cupă Mondială
- „Drumul spre victorie” de la Budapesta
- „Noi credeam că vom face doar figurație”
- „Monstrul” l-a bătut pe Stallone la skandenberg
- Cât au primit fotbaliștii de la Ipswich ca să joace în film
- „După 44 de ani, filmul a crescut în popularitate”
S-a așezat în fața lui Pele și Bobby Moore, în timp ce Sylvester Stallone și Michael Caine se pregăteau să evadeze, și a rostit o replică nemuritoare: „Nu vreau să plec. Să ne întoarcem... Putem câștiga!". Seniorul are acum 66 de ani, a ieșit la pensie de 3 și vorbește despre filmul care a marcat copilăria și adolescența multora dintre noi.
Russell Osman nu are nevoie de prezentare pentru generația de suporteri care a văzut Ipswich Town cucerind Cupa Angliei (1979) și ridicând Cupa UEFA deasupra capului (1981).
După ce și-a încheiat cariera, în care a mai trecut pe la Leicester și Southampton, Osman a antrenat la Bristol City și Cardiff City, a activat la Plymouth Argyles (toate echipe pentru care și jucase) sau Bristol Rovers și a lucrat în mass-media, în calitate de consultant.
Numele lui Osman rămâne legat și de „Drumul de victorie”, filmul iconic despre fotbal al lui John Houston.
Alături de trei campioni mondiali și alte nume grele
„Drumul spre victorie” a reunit o echipă de invidiat formată din mari vedete, printre care Pele (Brazilia), Bobby Moore (Anglia) și Ardiles (Argentina), câștigători ai Cupei Mondiale. Belgianul Paul van Himst și polonezul Kazimierz Deyna au conferit filmului o atracție internațională.
Câțiva jucători din Ipswich Town, o forță de luat în seamă la începutul anilor ’80, au intrat în distribuție grație amiciției lui Bobby Robson cu Michael Caine.
În timp ce Mick Mills și Paul Mariner, colegii de echipă de la Ipswich, au reprezentat Anglia la Euro 1980, Osman și coechipierii lui John Wark, Kevin Beattie, Laurie Sivell, Kevin O'Callaghan, Robin Turner și Paul Cooper au fost de acord să joace în film și au zburat la Budapesta, în vara lui 1980.
Libertatea: Mister Osman, ce faceți acum? Mai aveți vreo legătură directă cu fotbalul?
Russell Osman: Nu prea! M-am pensionat acum trei ani. Chiar acum renovez o proprietate veche. Altfel, joc golf destul de des.
„Regret că n-am avut agent la începutul carierei și că nu am jucat niciodată pentru un club mare”
- Dacă statisticile nu greșesc, ați jucat 385 de meciuri pentru Ipswich, ați luat Cupa Angliei, Cupa UEFA cu „Tractor Boys” și aveți 11 selecții în naționala Angliei. Aveți vreun regret în cariera de fotbalist?
- Că nu am angajat un agent la începutul carierei mele. Și regret că nu am jucat niciodată pentru un club mare.
- Clubul a fost fondat în 1878 și a devenit profesionist în 1936, ulterior fiind invitat în Football League (1938). Ipswich Town a cucerit titlul în 1962 și a încheiat sezonul pe locul secund de două ori, în 1981 și 1982. Clubul a câștigat Cupa Angliei (1978) și Cupa UEFA (1981, 3-0 în finala cu olandezii de la AZ Alkmaar).
- Am citit că ați început cu rugby-ul, deși tatăl dv. a jucat fotbal pentru Derby. Cum ați făcut trecerea la fotbal?
- Trecerea de la rugby, unde am fost chiar și căpitanul reprezentativei sub 16 ani, a fost ușoară, deoarece jucam fotbal în fiecare weekend și ori de câte ori aveam timp, acasă, pe maidan, cum se spunea.
Remarcat de fratele lui Bobby Robson
- Îmi închipui că v-a remarcat cineva.
- Da, Tom, fratele lui Bobby Robson, și a urmat recomandarea pentru Ipswich Town. Ajunsesem cu Repton, echipa locală, în finala Derby&District Cup, era mare lucru.
- Care a fost secretul acelei echipe grozave pe care Bobby Robson a creat-o la Ipswich?
- Sir Bobby Robson a creat o echipă echilibrată, cu jucători care se înțelegeau între ei cu ochii închiși. Nu a căutat cei mai buni fotbaliști din țară sau chiar din străinătate, ci a încercat să formeze o unitate, piesă cu piesă, ca într-un puzzle. Dacă piesele se potrivesc perfect, atunci echipa va fi puternică.
- Ați fost fundaș central de la început?
- 99% din cariera mea am fost stoper. În caz de urgență, jucam și pe dreapta, și pe stânga.
„Când am început să joc la Ipswich, Allan Hunter și Kevin Beattie erau fundași centrali. Atitudinea fermă a lui Hunter și puterea naturală, viteza și talentul lui Kevin au făcut să fie una dintre cele mai tari perechi de stoperi din istoria clubului. Am jucat alături de cei doi, înlocuiam pe unul sau pe altul dacă se accidentau. În cele din urmă, eu și Terry Butcher am devenit fundașii centrali principali și sper că i-am oferit lui Ipswich alți câțiva ani de apărare solidă”, scria Osman, pe blogul său.
El i-a menționat drept fundași remarcabili și pe Steve Walsh și John O'Neill, cu care a jucat la Leicester, pe Kevin Moore și Neil Ruddock (Southampton) și pe Dave Watson și Phil Thompson (națională).
Consultant pentru Superliga din India, comentator de finală de Cupă Mondială
- Cum a fost experiența dv. în India?
- Am ajuns prin Eurosport, unde eram deja consultant. Am lucrat pentru prima dată în India în urmă cu aproximativ 20 de ani, cu mult înainte de a începe ISL. Am urmărit și comentat mulți ani fotbalul mondial, de la Under 18 până la finala Cupei Mondiale.
- Mister Osman, care este povestea participării la celebrul film „Drumul spre victorie”?
- Spre sfârșitul sezonului 1979-1980, managerul Bobby Robson a întrebat dacă cineva ar fi interesat să ajute la realizarea unui film despre fotbal în Ungaria, în pauza de vară.
Eram singur și nu aveam vreo vacanță rezervată, așa că prezența pe platourile de filmare suna a distracție. Dar abia mai târziu mi-am dat seama ce decizie grozavă a fost să merg!
Cu două luni înainte de lansarea din SUA, pe 31 iulie 1981, am ridicat Cupa UEFA deasupra capului, înainte de a pierde titlul intern. Intrasem în film ca niște necunoscuți, dar ne-am făcut un nume Europa.
- În „Drumul spre victorie”, căpitanul englez John Colby, personajul lui Michael Caine, vrea să aranjeze un meci de fotbal între prizonierii de război și o echipă germană. Când nemții acceptă, în sfârșit, să găzduiască meciul pe un stadion din Paris, prizonierii aliați văd o oportunitate perfectă de a evada.
„Drumul spre victorie” de la Budapesta
- Când și unde au avut loc filmările? Puțină lume știe asta...
- S-a filmat la Budapesta, totul a durat timp de 5 săptămâni. Am fost plătiți, dar nu am primit redevențe. A fost minunat să lucrăm cu marele regizor John Houston, cu Michael Caine, cu ceilalți actori și fotbaliști din distribuție. Aveam sediul într-o tabără în afara Budapestei și a trebuit să filmăm sesiuni de antrenament pe un teren plin de praf din mijlocul complexului.
- Meciul a fost filmat la Stadionul MTK din Budapesta, acum demolat, el însuși reconstruit după cel de-Al Doilea Război Mondial, după ce stadionul original a fost distrus în timpul ocupației germane.
„Noi credeam că vom face doar figurație”
- Cum a fost pe platourile de filmare?
- Special a fost că abia când am ajuns în Ungaria ne-am dat seama că va fi ceva mai complicat decât să batem mingea! Noi credeam că facem doar figurație! Dar mi-au dat scenariul și mi-au spus: „Personajul pe care îl interpretezi este Doug Clure”. A doua zi de dimineață eram față în față cu Michael Caine, pentru dialogul din film. Am fost cu toții în afara zonei noastre de confort, cum nu mai fuseserăm niciodată.
Michael era un star de film de la Hollywood, așa că nu am dormit prea bine în noaptea dinaintea filmării replicii. Oricum Michael era genial, i-a făcut pe băieți să se simtă ca acasă, spunând povești amuzante, elimina toată tensiunea.
Kevin Beattie trebuia să-l „dubleze” pe Michael Caine în scenele de fotbal, Paul Cooper trebuia să-l ajute pe Sylvester Stallone să-și perfecționeze abilitățile de portar, Robin Turner și Laurie Sivell urmau să joace pentru echipa germană, iar eu, Wark și O'Callaghan aveam și un scenariu de învățat. Repede!
- În ciuda faptului că arbitrii au fost părtinitori, iar echipa germană a jucat la rupere, se obține o remiză după un jocul excelent al lui Luis Fernandez, un caporal din Trinidad (Pelé), în ciuda accidentării, al lui Carlos Rey (Ardiles) și al celorlalți. Meciul se încheie 4-4, cu gol anulat incorect pentru prizonieri și penalty ratat de germani.
- Unii membri ai echipei aliaților plănuiau să evadeze în pauză, dar coechipierii lor îi opresc. Doug Clure (Osman) spune că „putem câștiga acest meci" și vrea să continue jocul, în ciuda faptului că echipa lui era condusă la pauză.
- Prizonierii reușesc să evadeze la sfârșitul jocului, în mijlocul confuziei create de mulțimea care a intrat pe teren, după ce Hatch (Stallone) a apărat penalty-ul nemților.
- Vă amintiți ceva special despre Pelé?
- Pelé a fost un drăguț. Cânta la chitară ori de câte ori ieșeam la cină împreună. A fost o minunăție să lucrez cu el și am fost onorați să fim pe același teren de fotbal cu el.
- Pelé sau Maradona?
- Pelé a fost cel mai mare și mai bun! Iar celebra „foarfecă” din film nu e trucaj, să știți!
This pele overhead kick in #escapetovictory is probably just as good @BellinghamJude overhead kick. But which is best. #EURO2024 #ENGSLO #EnglandvSlovakia pic.twitter.com/aPy5I4yKH9— the foxes arms ??? (@thefoxesarms) July 1, 2024
„Monstrul” l-a bătut pe Stallone la skandenberg
- În afară de fotbaliști, era acolo și Sylvester Stallone, „Rocky” din primele două părți ale seriei, din 1976 și 1979.
- Stallone era destul de arogant. L-a potolit repede Kevin Beattie, regretatul nostru coleg de la Ipswich, l-a învins la skandenberg. Din acel moment a devenit și mai îmbufnat și aproape că nu mai ieșea din rulota lui. Nu avea de unde să știe că Beattie, omul nostru, avea o forță incredibilă, îl poreclisem „Monstrul”.
- Kevin Beattie, care a murit în 2018, a scris despre moment, în autobiografia sa, citată de BBC, și despre bucuria sa de a câștiga 100 de dolari de la Stallone, la skandenberg. „The Beat l-a luat și l-a făcut ușor, ca de obicei. O singură mișcare, și, gata, brațul era jos”, povestea John Wark.
- Ați păstrat vreun suvenir?
- Am mai multe, mingi semnate de actorii și fotbaliștii din film, scenariul cu toate autografele, plus kitul complet cu echipamentul de joc din film. E un crâmpei de istorie!
Am fost norocoși că vremea a fost destul de caldă și n-a plouat, astfel încât baloanele nu au devenit prea grele”, Iar după un timp uiți că te joci în aceste cizme care păreau de miner.
- Filmul a fost inspirat de povestea jucătorilor de la Dinamo Kiev, când Ucraina a fost ocupată de trupele germane, în cel de-Al Doilea Război Mondial. Echipa a jucat o serie de meciuri împotriva echipelor germane, ieșind victorioasă din toate. Jucătorii au fost trimiși de Gestapo în lagărele de prizonieri, unde mulți dintre ai au murit.
Echipa de suflet ideală a lui Osman: Ray Clemence - Bobby Moore, Terry Butcher, George Burley, Kenny Sansom - Muhren, John Wark, Matt Le Tissier - Alan Brazil, Paul Mariner, Alan Shearer.
Cu un buget de 10 milioane de dolari, „Drumul spre victorie” a încasat 27,5 milioane de dolari la box office, dar a devenit din ce în ce mai popular în anii care au trecut.
Cât au primit fotbaliștii de la Ipswich ca să joace în film
Kevin O'Callaghan, extremă, 21 de selecții pentru Irlanda, a fost cel mai tânăr membru al distribuției. A și fost creditat greșit, ca O'Calloghan. Avea 18 ani la momentul filmărilor.
La un moment dat, devine necesar ca Hatch, personajul lui Stallone, să fie în 11-le de start. În ciuda faptului că juca extremă în viața reală, O'Callaghan era portarul echipei în film. Pentru a-l scoate pe Hatch din izolare, Colby (Caine) le spune naziștilor că el este portarul lor de rezervă și că este nevoie de el pentru că titularul și-a rupt brațul. Germanii vor dovada, așa că, într-o scenă memorabilă, personajul lui Caine este forțat să-i rupă mâna lui Tony Lewis (interpretat de O'Callaghan) și să se asigure că Hatch va intra în formație.
Într-un interviu pentru The42.ie, O'Callaghan a dezvăluit a fost plătit cu o sumă fixă de 6.000 de lire sterline pentru rolul jucat, fără redevențe, ceea ce, retrospectiv, a fost o decizie neînțeleaptă, având în vedere cât de des a fost redifuzat filmul la televizor.
„După 44 de ani, filmul a crescut în popularitate”
„De fiecare dată când filmul este difuzat, primesc un mesaj de la cineva. De fapt, este plăcut să-mi amintesc de el. După 44 de ani, de fapt a crescut în popularitate. Sunt mai mulți oameni care vorbesc despre el acum decât atunci când a apărut prima dată", declara Osman, pentru Morning Star.
Iar noi ne-am uita încă o dată și încă o dată. În acei ani, să-i vezi pe Pele, Bobby Moore ori Ardiles în altceva decât în niște imagini prăfuite era un miracol.
Când filmul a rulat în România, în sălile de cinema era ca la stadion la „foarfeca” lui Pelé!
În 2019, regizorul spaniol Jaume Collett-Sera anunța că va realiza o nouă versiune a filmului, pentru Warner Bros, care se va încheia cu faimosul meci jucat în fața lui Hitler însuși.
De cele mai multe ori, originalul rămâne cel mai bun!
Janika 13.04.2025, 22:43
Mai vreau ! Să ne mai găsiți vechituri din astea