Salman Khan s-a destăinuit într-un interviu în presa indiană, declarând faptul că soţia lui va fi de origine străină şi lăsând astfel de înţeles că în curând s-ar putea însura cu Iulia Vântur, românca noastră frumoasă cu care „a tot fost cuplat” de jurnaliştii indieni.
„Sunt într-o perioadă de tranzit. Şi îmi place. De la 15 ani nu am mai avut parte de aşa ceva. Pentru prima dată am ocazia să suspin. Am suspinat mult în ultimii doi ani şi jumătate. Şi este timpul să mă opresc din suspinat, pentru că se va întâmpla ceva în viaţa mea, în curând. Eu am ca religie umanitatea. Cred în islam, în creştinism şi în tot ceea ce este drept. Soţia mea va fi de peste hotare”, a mărturisit Salman într-un interviu.
Salman a recunoscut că este o persoană destul de dificilă într-o relaţie dar că acesta este testul pe care îl au de trecut îndrăgostiţii, pentru a vedea dacă sunt meniţi să fie împreună.
„Când eşti într-o relaţie, o pui la tot felul de încercări ca să îţi demonstrezi că nu te părăseşte. Încerci să fii bun. O tratezi cu indiferenţă. Ţipi, plângi şi când nimic nu funcţionează îi spui să plece. Nu sunt cel mai tare iubit. Am auzit de la fostele iubite că sunt un prieten foarte bun, dar un partener groaznic”, a adăugat el.

Iulia_Vantur_05.jpgIcon photoVEZI GALERIA  FOTOPOZA 1 / 7

Abonați-vă la ȘTIRILE ZILEI pentru a fi la curent cu cele mai noi informații.
ABONEAZĂ-TE ȘTIRILE ZILEI
Comentează
Google News Urmărește-ne pe Google News Abonați-vă la canalul Libertatea de WhatsApp pentru a fi la curent cu ultimele informații
Comentează

Loghează-te în contul tău pentru a adăuga comentarii și a te alătura dialogului.