Cea mai scumpă şampanie, caviar adus cu avionul în insula caraibiană Saint Barts, oaspeţi aleşi pe spânceană, acestea au fost reţetele petrecerii de Revelion a lui Roman Abramovici.
Mulţi dintre oaspeţi au locuit pe mega-yachtul Eclipse -cel mai mare yacht privat din lume- de 163 de metri sau pe yacht-ul mai mic numit Luna -114 metri. Trup Red Hot Chilli Peppers a asigurat buna dispoziţie la petrecere, iar invitaţii au fost unul şi unul, scrie The Telegraph.
Fără ca lista oaspeţilor să fie făcută publică, printre oaspeţi s-au aflat regizorul George Lucas, creatorul de modă Marc Jacobs, cântăreţul Jon Bon Jovi, co-fondatorul Microsoft Paul Allen, Martha Stewart, mogulul de rap Russell Simmons şi preşedintele insulei, Bruno Magras.
Meniul a fost unul tipic rusesc şi din el nu au lipsit piroştiile -mici gogoşi umplute cu varză dulce-, pelmenii -paste cu diverse umpluturi, asemănătoare cu ravioli, blinii -plăcinte- cu somon şi blinii cu caviar. Au existat şi fructe de mare şi fructe specific insulelor din Caraibe, scrie Daily Mail.
Omul de afaceri rus a preferat liniştea din Caraibe nebuniei de la Londra, metropola unde şi-a stabilit cartierul general. Patron al echipei de fotbal Chelsea Londra, Roman Abramovici este unul dintre cei mai bogaţi oameni de pe Pământ.