Sanda Ladoși, 49 de ani, mărturisea, în urmă cu un timp, că și-ar dori ca fiul ei, Bogdan, care are 12 ani, și fiica, Ioana, de 10 ani, să-i semene. Ei bine, dorința i s-a împlinit! Atrasă de acrobațiile pe care mama ei le face în arena circului, Ioana a început să se antreneze și ea.
“Fiica mea lucrează și se perfecționează. Dar o luăm ușor. Este foarte complicat ce se întâmplă acolo sus. Eu am o anumită maturitate, chiar dacă nu am mai făcut acrobație, știu să mă controlez. Ea e încă destul de mică, trebuie să exerseze mult ca să ajungă la o performanță de spectacol. Trebuie să mai învețe, dar da, ne pregătim pentru asta”, ne-a mărturisit Sanda Ladoși.
Cântăreața a încercat să-și orienteze și băiatul către circ, doar că Bogdan a avut alte preferințe:
“Băiatul e mai rezervat. A fost și el să vadă toate spectacolele, dar doar atât. La Ioana lucrurile stau altfel. Ea a făcut balet trei ani, apoi gimnastică un an. În plus, este extrem de elastică”.
Șeful ei, Bogdan Stanoevici, voia să-i interzică exercițiul
Cel care a primit cu scepticism înclinația Sandei și a fiicei sale către acrobații a fost chiar șeful vedetei, actorul Bogdan Stanoevici. În primă fază, directorul circului a vrut să-i interzică artistei să intre în arenă, de teamă că s-ar putea accidenta.
“Ce face Sanda Ladoși, o acrobație aeriană în timp ce cântă o piesă a Mariei Tănase, e extraordinar. Nu există în lume decât o persoană, cred, care mai face acest lucru. Inițial, nu am vrut să o las, eu răspund de ea, e subalterna mea. Mi-a interzis însă să mă duc la repetiții până era gata. Apoi, m-a chemat și am rămas impresionat”, a declarat pentru Libertatea Bogdan Stanoevici.
CITEȘTE ȘI:
:contrast(8):quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/2021/4/14/d8d071c44f1539a2fa20018d7a4d53c8.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/2021/4/17/077a3e14203d8cd0cce68625faace9d3.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/2021/4/19/9f2a5c147637f8a6bfa78ebaac2eeecc.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/2021/4/16/6a1548a077d2a3d8fc7daa78af7f24b9.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/2021/4/19/7c835fae43d6fbf2a53be2be28591cba.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/2021/4/19/47362d9f68bd4bc3bd406f8311b31dbb.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/2021/4/19/119fd1b8df65b9bc5a0ed6eea7bfc7f4.jpg)