Începând din acest weekend, „Play IT”, cea mai fresh și mai dinamică emisiune de IT&C, difuzată la Kanal D2, va putea fi urmărită în fiecare sâmbătă, de la ora 17:15. Bianca Iordache, prezentatoarea acestui format dinamic, destinat unui public pasionat de tehnologie, își așteaptă în continuare telespectatorii cu noi subiecte interesante și invitați specialiști din domeniu, dar și vedete și influenceri.

Informații din universul IT, gadgeturi, device-uri, jocuri, softuri și aplicații, inovații cu impact asupra modului nostru de viață, toate acestea fac subiectele emisiunii, sâmbătă de sâmbătă, de la 17:15, la Kanal D2.   

„Play IT este despre prezent și viitor, despre români care realizează lucruri mari, cunoscuți în țară, dar și în străinătate, despre inovații, dar și despre utilitatea acestora. Mi-ar plăcea ca toți cei care urmăresc emisiunea să valorifice potențialul tehnologiei în viața lor, să îmbrățișeze schimbările provocate de domeniul tehnologiei și să învețe de la specialiștii invitați de noi cum să-și facă viața mai ușoară, pentru că, până la urmă, acesta este unul dintre rolurile importante ale IT-ului. Nouă ne place să ne jucăm cu tehnologia și ne dorim ca și telespectatorii noștri să fie la fel de pasionați ca noi”, afirmă Bianca Iordache.

Falimentul agriculturii comuniste. Cum a ajuns un CAP din Dolj să erbicideze grâul cu celebra substanță otrăvitoare „verde de Paris”
Recomandări
Falimentul agriculturii comuniste. Cum a ajuns un CAP din Dolj să erbicideze grâul cu celebra substanță otrăvitoare „verde de Paris”
Bianca Iordache_Play IT –Icon photoVEZI GALERIA  FOTOPOZA 1 / 5

În cadrul „Play IT” se continuă campania #Josfiltrele, alături de personalitățile invitate pentru a discuta cu maturitate o realitate îngrijorătoare, care afectează tinerii, în mod special. Impactul nociv al abuzului de filtre de așa-zisă înfrumusețare, disponibile pe toate platformele de social media, este pus în discuție de Bianca Iordache și invitații săi: artiști, vedete TV, psihologi, influenceri.   

Abonați-vă la ȘTIRILE ZILEI pentru a fi la curent cu cele mai noi informații.
ABONEAZĂ-TE ȘTIRILE ZILEI
Comentează
Google News Urmărește-ne pe Google News Abonați-vă la canalul Libertatea de WhatsApp pentru a fi la curent cu ultimele informații
Comentează

Loghează-te în contul tău pentru a adăuga comentarii și a te alătura dialogului.