Jurnaliștii de la revista de satiră ”Cațavencii” au făcut un exercițiu de imaginație și au așternut pe hârtie cam ce ar putea fi în sufletul și mintea unei femei care este în pragul căsătoriei, mai ales dacă este vorba despre mezina președintelui țării.
”Dragă jurnalule,
Mai sunt câteva zile şi n-o să mai fiu niciodată în viaţa mea domnişoară, deoarece o să fiu numai doamnă. Sunt cu nervii la pământ deoarece m-ie foarte frică să nu uit ce o să trebuiesc să răspund atunci când o să mă întrebe la Starea Civilă dacă îl iau în căsătorie pe SYDA. Cred că o săm-i scriu pe mână, ca să am de unde să citesc răspunsul corect „Da!” şi, până atunci, o să fac, toată ziua bună ziua, repetiţii numai şi numai cu el: Da, da, da, da, da …”, scrie autorul în pamfletul care descrie stările prin care trece Elena Băsescu înaintea marelui eveniment de pe 1 septembrie.
Urmărește cel mai nou VIDEO
Urmărește-ne pe Google News
Unica.ro
La 2 ani de la scandalul cu fostul soț, actrița e însărcinată!! E vestea momentului în showbiz! Wow, ce surpriză!!
Viva.ro
S-a aflat cine este, de fapt, în spatele lui Călin Georgescu. Este păzit de foști militari din legiunea străină și mercenari români, iar asta nu este tot. Detalii neașteptate
Libertateapentrufemei.ro
Mihai Leu a spus ce a putut păți într-un spital privat din București. A fost salvat abia la Fundeni. "Șansele mele au fost aproape zero"
FANATIK.RO
Animalul pe care românii îl cresc în număr mare și o țară africană îl caută cu disperare. Mulți vin să cumpere direct de la fermieri, e un produs care merge bine la export
Elle.ro
Mai SEXY ca oricând! Nicole Cherry, ținută îndrăzneață la ELLE STYLE AWARDS 2024! Cum arată rochia cu care a atras toate privirile. FOTO
Unica.ro
Îndrăgitul artist și iubitul lui nu se mai ascund! S-au sărutat în văzul lumii, pe stradă! Par mai fericiți ca oricând! Foto
Observatornews.ro
Bani mai mulţi pentru 6 milioane de români, din ianuarie. Cum stăm la venituri în comparaţie cu Ungaria şi Polonia
HOROSCOP
Horoscop 11 decembrie 2024. Taurii au șansa de a-și reveni la starea lor normală, de a se simți puternici și încrezători în forțele proprii