Secretul Adelei Popescu a ieșit la iveală. “Cu greu mi-am făcut curaj să vorbesc despre asta”
Adaugă-ne ca sursă preferată în Google
Urmărește Libertatea in Google Discover
Secretul Adelei Popescu a ieșit la iveală, la un an de când a devenit mamă pentru prima oară. Alexandru a crescut, iar prezentatoarea tv a povestit pentru prima oară, cum a fost nașterea pentru ea.
Secretul Adelei Popescu a ieșit la iveală, iar fanii aceștia au aflat cum a decurs nașterea micuțului Alexandru, care a împlinit un an.
Secretul Adelei Popescu a ieșit la iveală la un an de când a devenit mamă
“Cu greu mi-am facut curaj sa scriu despre asta. Am avut nevoie de un an sa ma adun si sa cred ca va pot povesti cum a fost pentru mine nasterea lui Alexandru”, a scris vedeta pe Facebook. Întreaga poveste a fost spusă de Adela, pas cu pas, pe blogul personal.
"Eram pe terasa prietenilor nostri, cei ce urmau sa devina nasii lui Alexandru, si urmaream cu sufletul la gura meciul Romania-Franta.
De vreo doua zile incepusem sa am niste dureri de spate, dar care cedau la no-spa. In seara aceea insa se intensificasera si Anca Sultan, medicul meu, mi-a spus sa o sun neaparat in cazul in care se ingroasa gluma. -Ma, iubire, am niste dureri de spate ce vin ca niste valuri. Cred ca vreau la maternitate. Asa, de control.
-Iubita, mergem, dar stai sa se termine meciul. Va dati seama ca nici eu nu ma arcuiam de durere, deci nici el nu avea cum sa creada ca a venit momentul. E drept ca eram deja in 39 de saptamani si 4 zile, insa imi imaginasem momentul asta in fel si chip, dar niciodata asa.
Eram pregatita pentru dureri de burta, nu de spate. Banuiam ca mai intai mi se va rupe apa si asa voi intelege ca e cazul sa zburam la spital. In fine, nu credeam sub nicio forma ca bebelusul e pregatit. Nu in seara aceea. E drept ca Bobo, fratele meu, prezicatorul familiei, imi spusese sa ma pregatesc caci pe 11 voi naste.
-Da, ma, bine.
M-a primit medicul de garda si dupa control a zis sa raman peste noapte acolo.
-Nuu, nu e cazul, nu o sa nasc azi. Daca ma doare in continuare, vin maine la prima ora.
(…) Sa dorm nu prea imi venea, asa ca am cerut parola de wifi sa ma uit pe telefon la The Good Wife. Eram cu inima stransa ca nu stiam ce se mai intampla cu Alicia si William.
Dupa nici jumatate de ora a inceput furtuna. Dureri cumplite de spate, jos de tot, cu o ritmicitate de 3 minute intre ele.
Apas butonul si spun asistentei ca ma doare rau si daca e posibil sa imi faca un calmant.
-Domnisoara, durerile de nastere nu trec cu calmante.
-Ba trec, ca eu nu nasc azi.
Mi-au facut un calmant injectabil.
Nimic. Dupa o vreme intravenos. Nimic.
Mi-am dat seama ca se apropie.
Problema era ca aparatul de monitorizat nu era de acord cu noi. Contractiile erau mici, dilatatia zero, eu simteam 100.
Ma internasem la 01:00 si 4:00 dimineata ma gasea chircita de durere.
-Domnisoara, o sunam pe Anca.
-Nu ,nu, mai lasati-o sa doarma ca a fost de garda toata ziua si oricum eu tot nu cred ca nasc azi.
Asta in cele 3 minute cat era bine intre durerile infioratoare pe care le simteam.
Medicul de garda a venit sa ma vada si a costatat ca mi se rupsese apa, insa nu aveam deloc dilatatie.
-Cum??? Dar eu nu mai pooot! Plangeam si nu intelegeam ce sa intampla.
Am pus mana pe telefon si l-am sunat pe Radu.
-Iubireee, nu mai pooot! Durerile sunt cumplite, nu pot nici sa respir. Vino repede!
A venit si Anca.
-Mai, de ce nu ai sunat? Stiam ca esti obosita si oricum nu credeam ca nasc azi.
-Ba o sa nasti azi.
-Caaaand??? Ca nu mai pot!
-Uite, contractiile tale acum sunt de 30 la suta. Ca sa se dilate colul si sa impinga copilul, trebuie sa ajungi la 100 la suta.
-Cuuum? Vor fi de trei ori mai puternice??
Dar nu mai poooot!
Si iar ma chirceam intr-o durere surda atat de mare incat nici sa tip nu puteam.
-Travaliul tau poate sa dureze foarte mult.
-Cat?
-Nu putem stii niciodata, dar au trecut 5 ore si tu ai dilatatie 1.
Rezisti?
Ajunsesem sa am contractiile la doua minute cu o intensitate de nedescris la dilatatie 1. Nu puteam sa imi imaginez cum poate fi la dilatatie 10. Egale cu moartea…
-Sa facem epidurala, va rog.
-Nu putem la dilatatie 1.
-Doamne, ajuta-ma! Ce sa fac?
Copilul e bine?
-Da, copilul e bine.
-Atunci nu fac cezariana.
(…) Moasa Adina, optimista, a zis „la 11 suntem gata”. Era abia 8…
In pauza de un 1 minut dintre dureri mi s-a administrat epidurala. O doza mica. Am simtit cum se instaleaza pacea.
-Dormi, esti epuizata si am nevoie de tine in forta pentru expulzie.
Am adormit.
Dupa o ora, trezita de durerea ce se reinstala, dilatatia era deja 5.
Dupa inca o ora ajunsese la 8.
Grija mea era sa ii scriu lui Radu care umbla panicat pe culoare. Stiam ca vrea sa asiste la nastere.
A venit in salon.
A iesit lacrimand. Si-a dat seama ca nu o sa poata.
Echipa prezenta in salon, Anca Sultan, medicul meu, Adina, moasa si anestezista Cristina Carbune, am simtit ca sunt ingeri trimisi de Dumnezeu.
In acele momente stii ca te lasi in voia lui si te rogi asa cum nu ai mai facut-o vreodata.
Dincolo de ajutorul medical, felul in care s-au purtat cu mine, cuvintele blande dar si hotarate la nevoie, au facut mai mult ca orice in acel moment unic din viata mea.
-Anca, a inceput sa ma doare rau. Anca, nu mai pot.
Te rog, mai vreau o doza de anestezie.
-Nu se poate, trebuie sa nastem impreuna.
-Iubito, pune tu picioarele aici, ne apropiem. A zis moasa Adina.
Facem asa. Cand esti in varful intensitatii contractiei tragi aer tare si impingi. Faci asta de trei ori consecutiv.
-Gata, nasc? Gata? Doamne, te rog, fii cu mine.
Expulzia… cel mai intens moment din viata mea. Stii ca viata puiului tau depinde de acea clipa. Nu e loc de menajamente si de intarzieri.
Pe viata si pe moarte.
Hai, Adela! Hai!
Doamne, cred ca nasc azi, fii cu mine!
Dupa trei contractii a venit. Un urlet puternic a fost primul semn ca totul e bine cu puiul meu.
Mi-a fost pus pe piept.
Plangeam in hohote. Dragostea mea, dragoste mea…
Dupa putin timp mi l-au luat. Va rog, aveti grija de el!
Nota 10, Alexandru!
Pe 11.06 la ora 11:06 venea pe lume inima mea.
Astazi… un an de atunci.
Te iubim!
