Şeful delegaţiei de la Eurovision, Dan Manoliu, a comentat acuzaţiile făcute de Lucian Viziru cu privire la selectarea artiştilor. "M-au informat cei de la EBU despre acea solicitare. Ce nu ştie însă Viziru e că regulamentul pentru selecţia naţională şi-l face fiecare ţară aşa cum vrea. Suntem obligaţi, în schimb, să organizăm selecţia naţională. Am considerat că e necesar ca reprezentanţii caselor de producţie să se afle în juriu tocmai pentru că au fler în alegerea unei melodii, doar asta fac ei", a spus acesta pentru Ziarul Ring.
Dan Manoliu a adăugat: "Mă întreb, oare, de ce Lucian Viziru nu discută de piesa lui? De ce n-o difuzează niciun post de radio? Oricine ar fi fost în juriu, formaţia Mandinga şi Cătălin Josan, cei pe care îi atacă Lucian spunând că au avut pile, ar fi mers mai departe, pentru că toate cele 15 piese alese pentru selecţia naţională sunt foarte bune".
Nemulţumit că nu a trecut de preselecţie pentru a intra în finala concursului naţional Eurovision, ce va avea loc sâmbătă, la TVR1, Lucian Viziru a depus contestaţii, inclusiv la EBU.
"Nu înteleg de ce s-a schimbat regulamentul pentru copiii caselor de discuri gen Catalin Josan, care nu a fost în stare să-şi completeze dosarul în timp util. Dacă voi ca români vreti să fiţi reprezentati în Europa de manele şi muzica de lift (house) eu nu vreau! Eu sunt convins că România poate mai mult. Nu zic că piesa mea e vreo capodoperă, dar cu siguranta nu ar fi avut nimeni de ce sa ne faca, tzara de tarfe şi de manelisti", a scris Viziru pe contul său de Facebook.