Cinci luni de criză. Patru nominalizări. Nimeni nu s-a mișcat nici măcar un centimetru
Adaugă-ne ca sursă preferată în Google
Urmărește Libertatea in Google Discover
Privind succesiunea nominalizărilor făcute de Nicușor Dan după căderea guvernului Bolojan, eu văd aceeași logică politică revenind sub nume diferite. Aceasta este o analiză personală a intereselor și comportamentelor actorilor politici. Nu pretind că am dovezi despre înțelegeri ascunse sau despre intențiile lor.
În lectura mea, nominalizarea lui Siegfried Mureșan a fost excepția: un „cadou otrăvit” pentru liberali. Un cabinet trimis spre un vot pentru care nu se vedea o majoritate parlamentară. Politic, această încercare putea servi ulterior drept argument: v-am oferit și varianta cerută de voi, a eșuat, acum acceptați următoarea formulă.
Celelalte trei nominalizări — Eugen Tomac, Adrian Veștea și, acum, Luca Niculescu — îmi sugerează un numitor comun: căutarea unui premier care să îi permită președintelui să păstreze o influență puternică asupra executivului și PSD-ului să obțină acces la guvernare și la resursele de care depinde aparatul său politic.
Dar pentru a înțelege această succesiune trebuie să ne întoarcem la moțiunea împotriva guvernului Bolojan.
Ipoteza mea este că, în acel moment, interesele lui Nicușor Dan și ale PSD au coincis. Președintele putea avea de câștigat din slăbirea unui posibil concurent important pentru electoratul de dreapta. PSD avea interesul să îl fixeze pe Bolojan în rolul principalului vinovat pentru situația economică. Această convergență de interese nu dovedește o coordonare între ei, dar este cheia în care eu interpretez ceea ce a urmat.
AUR avea propria agendă: demiterea guvernului și valorificarea nemulțumirii publice. Pentru un partid de opoziție, votarea unei moțiuni alături de alte formațiuni nu presupune automat un proiect comun de guvernare.
După demitere au început încercările de a construi noua formulă. Mai întâi Tomac, consilier prezidențial. Apoi Veștea, într-o variantă pe care eu o citesc și ca pe o încercare de schimbare a raportului de putere din PNL, în defavoarea lui Bolojan. Acum, Luca Niculescu: un alt profil prezentat drept capabil să împace partidele.
Și aici trebuie discutată povestea „tehnocratului”. Competența profesională există și contează. Dar absența carnetului de partid nu înseamnă independență politică. Un premier depinde de majoritatea care îl învestește, de negocierile care îi alcătuiesc cabinetul și de voturile care îl țin în funcție. Când eticheta de „tehnocrat” ascunde această dependență, ea devine o formă de marketing politic.
Din această perspectivă, între prima nominalizare și cea actuală văd mai multe asemănări decât diferențe. S-a schimbat persoana. Nu văd să se fi schimbat logica puterii.
Între ele, candidatura lui Mureșan putea pune PNL, USR și UDMR într-o poziție dificilă: după eșecul propriei variante, să li se ceară acceptarea următorului cabinet, sub presiunea alegerilor anticipate. „Am încercat toate posibilitățile” poate deveni justificarea unei formule pe care anterior o respingeau.
Între timp, buletinele de știri se umplu de negocieri, declarații, acuzații și imagini din fața parchetelor. Impresia este de mișcare continuă. Rezultatul politic este însă blocajul.
După aproape cinci luni, liderii principali sunt tot în pozițiile lor. Liniile de conflict par aceleași. Situația economică este invocată permanent, dar prea des ca argument pentru acceptarea înțelegerii preferate de fiecare: dacă nu accepți formula mea, tu ești responsabil pentru prelungirea crizei.
Cred că un singur lucru a fost subestimat: Bolojan nu a dispărut odată cu demiterea guvernului. A rămas în executiv și a rămas un actor politic de care ceilalți trebuie să țină cont. Demiterea nu a produs eliminarea lui din joc.
De aceea, în lectura mea, această criză riscă să continue până când unul dintre centrele de putere cedează: un lider pierde sprijinul propriului partid, o formațiune se scindează sau cineva acceptă o concesie reală.
Până atunci, fiecare trage de gardul adversarului. Se discută despre schimbări de lideri, rupturi interne și discreditări. Nici AUR, aparent aflat în afara negocierii pentru guvernare, nu este ferit de zvonuri despre conflicte și scindări. Aceste zvonuri nu sunt, prin ele însele, dovezi că rupturile există.
La fel, eventuala legătură dintre dosare judiciare și confruntarea politică nu poate fi afirmată fără probe. Suprapunerea unor evenimente poate ridica întrebări, dar nu demonstrează că justiția este folosită într-un plan politic.
Concluzia mea rămâne însă aceasta: avem patru nominalizări, dar nu văd patru proiecte politice diferite. Văd aceeași luptă pentru control, purtată prin formule succesive de guvernare.
Iar cât timp fiecare așteaptă să se rupă partidul celuilalt, România rămâne blocată. Au schimbat numele premierului propus. Pozițiile lor au rămas pe loc.
