După un sezon în care provocările s-au scris doar la cel mai înalt nivel, așteptarea marii finale a devenit tot mai apăsătoare. Cuplurile au demonstrat că, în acest an, comunicarea, lucrul în echipă și dorința de a depăși orice obstacol sunt suficiente pentru a lăsa în urmă temerile și a privi spre orice probă primită cu încredere!

Ieri, la Antena 1 și pe AntenaPLAY a început ultima săptămână din cel de-al doilea sezon al super reality show-ului Power Couple România, iar cei de acasă s-au bucurat de fiecare minut, alături de favoriții lor. Seara a început cu o revenire a celor cinci cupluri eliminate până acum, însă ce a urmat i-a surprins pe toți.

Pentru a se întoarce cu adevărat în emisiune, cu șanse la titlu, echipele au avut de trecut o probă de cuplu extrem de dificilă. La final, prezentatorul Dani Oțil a făcut anunțul atât de așteptat și sperat de fiecare în parte: „Câștigătorii zilei și cei care rămân în casă, și de mâine vă vedeți cu ei, față în față, cu drepturi egale, la o probă de cuplu și v-ar putea bate sunt…Theo și Cesima! Felicitări, în primul rând. Au închis jocul cu toate cele 24 de cuvinte”.

Planul „machiavelic” aplicat de un mecanic auto pentru a domina o femeie. Victima: „Mă duc şi mă omor, sincer, că nu mai pot”
Recomandări
Planul „machiavelic” aplicat de un mecanic auto pentru a domina o femeie. Victima: „Mă duc şi mă omor, sincer, că nu mai pot”

Ce audiență a făcut Power Couple pe 3 martie 2025

Conform datelor oferite de Kantar Media, în intervalul 20:30 – 23:56, la nivelul publicului comercial cu vârste cuprinse între 21 şi 54 de ani, Antena 1, cu difuzarea ediției Power Couple a înregistrat 6.3 puncte de rating şi 21.7% cotă de piaţă, postul secund, PRO TV, având 3.7 puncte de rating şi 12.8% cota de piaţă. Ierarhia se păstrează şi la nivelul publicului urban, unde Antena 1 a condus clasamentul cu 5.6 puncte de rating şi 15.4% cota de piaţă, PRO TV, postul secund având 3.5 rating şi 9.6% cota de piaţă. În intervalul 20:26 – 21:22, la intersecția cu serialul Tătuțu, Antena 1 conducea clasamentul audiențelor cu 7.2 puncte de rating și 21.3 cotă de piață, în timp ce PRO TV avea 4.7 puncte de audiență și 13.8 cotă de piață. În minutul de aur, înregistrat la ora 20:56, peste 1.1 milioane de telespectatori așteptau cu interes să afle cine va reveni în luptă.

DOC și Anca – semifinalăIcon photoVEZI GALERIA  FOTOPOZA 1 / 8
Cea mai dură critică a taxelor vamale anunțate de Trump: „Ziua ruinei! În materie de economie, afirmațiile lui Trump sunt o prostie totală”
Recomandări
Cea mai dură critică a taxelor vamale anunțate de Trump: „Ziua ruinei! În materie de economie, afirmațiile lui Trump sunt o prostie totală”

Ce se întâmplă în semifinala Power Couple, sezonul 2

Au mai rămas doar câteva ore, până la 20:30, când cinci cupluri vor lupta pentru cele trei locuri disponibile în marea finală! Theo Zeciu și Cesima Nechifor, DOC și Anca Munteanu, Bella Santiago și Nicu Grigore, Robert și Elena Tudor și Giulia și Vlad Huidu sunt cei care au ajuns până în acest punct și cei pe care-i așteaptă una dintre cele mai grele misiuni din acest an!

Cine va reuși să meargă până la capăt și să lupte mâine seară pentru titlu și marele premiu? Cine se va vedea nevoit să accepte înfrângerea, chiar înainte de ultimul pas? Totul rămâne de aflat, într-o ediție cu o miză imensă! Nu ratați, în această seară și mâine, finalul unui sezon în care adrenalina și puterea au fost la cote înalte, doar la Antena 1 și pe AntenaPLAY.

   

Istorii electorale

Google News Urmărește-ne pe Google News

Comentează

Loghează-te în contul tău pentru a adăuga comentarii și a te alătura dialogului.

Bogdan Talașman, detalii tulburătoare despre cum i-a salvat viața lui Florin Busuioc. „Când i-am rupt prima coastă… Credeam că o să-l omor cu mâna mea!”
Unica.ro
Bogdan Talașman, detalii tulburătoare despre cum i-a salvat viața lui Florin Busuioc. „Când i-am rupt prima coastă… Credeam că o să-l omor cu mâna mea!”
Numele ei este pe buzele tuturor, după ce tocmai s-a aflat! Toți o știau pe Sorina Docuz drept „protejata lui Marcel Ciolacu”, însă acest detaliu din trecutul ei s-a aflat abia acum
Viva.ro
Numele ei este pe buzele tuturor, după ce tocmai s-a aflat! Toți o știau pe Sorina Docuz drept „protejata lui Marcel Ciolacu”, însă acest detaliu din trecutul ei s-a aflat abia acum
Cum arată și cu ce se ocupă soția lui Daniel Funeriu! Superba franțuzoaică avea 23 de ani când s-a îndrăgostit de românul nostru, olimpic la chimie
Libertateapentrufemei.ro
Cum arată și cu ce se ocupă soția lui Daniel Funeriu! Superba franțuzoaică avea 23 de ani când s-a îndrăgostit de românul nostru, olimpic la chimie
Adevăratul motiv pentru care Trump distruge economia Statelor Unite: „Un simptom al degradării democrației” | ANALIZĂ
Adevarul.ro
Adevăratul motiv pentru care Trump distruge economia Statelor Unite: „Un simptom al degradării democrației” | ANALIZĂ
Cătălina Toma, PRIMA reacție după ce Theo Rose a fost acuzată că o copiază în ultima ei piesă. Cum a răspuns artista: "Eu cred în competiția creativă, nu în cea plină de invidie"
Elle.ro
Cătălina Toma, PRIMA reacție după ce Theo Rose a fost acuzată că o copiază în ultima ei piesă. Cum a răspuns artista: "Eu cred în competiția creativă, nu în cea plină de invidie"
Îndrăgitul artist și iubitul lui n-au mai ținut cont de nimic și s-au sărutat în văzul lumii, pe stradă! Avem imaginile! FOTO
Unica.ro
Îndrăgitul artist și iubitul lui n-au mai ținut cont de nimic și s-au sărutat în văzul lumii, pe stradă! Avem imaginile! FOTO
ANAF promite controale la locuinţele închiriate pe Airbnb şi Booking. Iancu Guda: "Statul ar trebui să facă altceva"
Observatornews.ro
ANAF promite controale la locuinţele închiriate pe Airbnb şi Booking. Iancu Guda: "Statul ar trebui să facă altceva"
Horoscop 5 aprilie 2025. Gemenii au în față o zi care aduce la lumină anumite adevăruri despre ei, despre viitorul unor intenții de-ale lor
HOROSCOP
Horoscop 5 aprilie 2025. Gemenii au în față o zi care aduce la lumină anumite adevăruri despre ei, despre viitorul unor intenții de-ale lor

Știri mondene

Știri România

RECOMANDĂRI