"Pentru mine vânătoarea, teatrul și petrecere au devenit o amintire. Nu mai pot să-mi folosesc mâinile, am probleme cu vorbirea, respiratia și deglutiția. Nu pot să țin nimic în mână, nu pot mângâia. Nu pot mânca singur, în general, am nevoie de un însoțitor. Nu mă pot spăla, nu-mi pot face igiena intimă, nu pot mânca singur, nu mă pot ridica, nu pot umblă. Sunt legat de o persoană.
Nu mă pot mișca, dar gândesc singur. Îmi văd corăbiile cum se scufundă. Mă țin eu tare, dar e greu. Am fost un tip care se mișca rapid. E cumplit să nu ai capacitatea de a avea grijă de tine. Eu nu pot să întreprind nimic, numai mental
Boala asta îți ia tot, dar îți lasă mintea. O dată pe zi îmi vin gânduri negre. Și acum, când vorbesc cu tine, am acest gând. Poate când lumea o să vadă acest interviu eu nu am să mai fiu. Nu pot să înghit, pot să mă înec, plămânii se pot bloca. Moartea e un accident pe care îl așteptăm din prima zi în care ne naștem. Mă gândesc la moarte", spunea Şerban Ionescu.
Şerban Ionescu a murit miercuri noaptea, la vârsta de 62 de ani, la Spitalul Floreasca din Capitală. Şerban Ionescu suferea de scleroză amiotrofică.
Actorul a fost diagnosticat iniţial, în urmă cu un an, cu borelioză, o boală gravă provocată de înţepătura unei căpuşe. La jumătatea lunii mai, Guvernul a suplimentat bugetul Ministerului Sănătăţii cu 88.000 lei pentru tratamentul în străinătate al actorului Şerban Ionescu, banii fiind acordaţi din Fondul de rezervă. Ulterior, Şerban Ionescu a fost diagnosticat cu scleroză amiotrofică.