Mergi direct la conținut »
Monden Libertatea > Entertainment > Monden > Silvia Dumitrescu și-a sărutat soțul cu patos, pe scenă! Artista a aniversat 35 de ani de carieră și 25 de căsnicie, într-un spectacol grandios

Silvia Dumitrescu și-a sărutat soțul cu patos, pe scenă! Artista a aniversat 35 de ani de carieră și 25 de căsnicie, într-un spectacol grandios

Silvia Dumitrescu și-a strâns prietenii, duminică seară, pentru cel mai important spectacol din cariera sa, aniversând 35 de ani de la debut. Un veritabil maraton concertistic, pe care sărbătorita l-a dedicat soțului și mentorului său, marele chitarist Florin Ochescu. De altfel, semn că dragostea nu s-a risipit, solista și-a sărutat partenerul cu patos, în semn de mulțumire.

De Florian Gheorghe,

Peste 3000 de oameni au venit la aniversarea celei mai nonconformiste soliste din muzica ușoară a anilor 80-90, model pentru rebelele liceene ale vremii prin îmbrăcăminte, tunsoare ori culoarea părului. Anii au trecut, iar artista a reușit să-și mențină vitalitatea și stilul chiar și-n prezent, la 60 de ani, asta și datorită partenerului ei de viață, Florin Ochescu, muzicianul care a sprijinit-o și încurajat-o în toate proiectele sale, de la muzică ușoară și până la jazz-blues.

Și, pentru a-i arăta recunoștința pe care i-o poartă, Silvia Dumitrescu a făcut un gest extrem de romantic, în timpul concertului, sărutându-și soțul cu patos, precum o adolescentă îndrăgostită, atunci când el se aștepta cel mai puțin. Obișnuit să nu fie în centrul atenției, chitaristul s-a emoționat vizibil iar publicul, sesizând acest fapt, l-a răsplătit cu ropote de aplauze.

Povestea de iubire dintre Florin Ochescu și Silvia Dumitrescu continuă și după un sfert de secol de relație, timp în care nu au încetat să-și arate respectul unul altuia. Ultimul și cel mai impresionat ”Te iubesc!” și l-au spus într-un mod original, cei doi lasnând împreună un CD cu cele mai frumoase piese cântate de Silvia și  compuse de Florin, în loc de petrecerea nunții de argint.

FOTO Camelia Ruse

Silvia Dumitrescu a urcat pe scenă pe role (FOTO)

Exact ca în urmă cu fix 30 de ani, când a lansat melodia ”Dansul (E normal la vârsta mea)”, Silvia Dumitrescu a urcat pe scenă, duminică seara… tot pe patine cu rotile! Ceea ce a surprins la maximum publicul, mai cu seamă că rar vezi artiști de 60 de ani care să se încumete la astfel de activități, pe scenă. Având o energie debordantă, Silvia Dumitrescu a reușit să-și ducă numărul la bun sfârșit, în aplauzele spectatorilor, dar și ale colegilor de scenă. Printre cei care au cântat alături de ea amintim nume mari ale muzicii ușoare românești, precum Mirabela Dauer, Gabriel Cotabiță, Anca Țurcașiu, Aurelian Temișan. Stela Enache, Adrian Daminescu.

Close
Închide
  Close