Singura româncă actriță în celebrul film „Singur acasă” spune că nu-și va uita niciodată rădăcinile
Adaugă-ne ca sursă preferată în Google
Urmărește Libertatea in Google Discover
Libertatea a găsit-o în Statele Unite ale Americii pe Diana Rein. Pe numele ei real Daiana Câmpeanu. E singurul român care a jucat în celebrul film de Crăciun „Singur acasă”. Acum compune și cântă blues-uri.
Cuprins:
- „Părinții mei și-au riscat viața să ne aducă în America!”
- „România este o țară atât de frumoasă”
- „Zoe nu merita ca viața ei să fie luată așa...”
- „«Singur acasă», o parte uimitoare din anii copilăriei mele”
- „Când am ajuns în America, aveam doar 50 de dolari în buzunare!”
- „Am fost uluită de această țară frumoasă care este locul meu de naștere”
- „Acum, în pandemie, înțelegem cât de importantă este familia”
Daiana Câmpeanu s-a născut pe 30 aprilie 1978 în Republica Socialistă România. Tatăl era profesor, mama, casnică, bunica era croitoreasă, iar mătușa Zoe făcea spectacole cu sute de persoane și ridica publicul în picioare. La doar trei ani, familia ei a decis că e momentul să plece definitiv din România. Traiul greu i-a făcut să-și strângă ce aveau nevoie de prin casă și au plecat peste Ocean cu doar 50 de dolari în buzunar.
Crescută în Chicago, Daiana a ajuns în fața celui mai important moment al carierei sale. A reușit să prindă primul rol important într-un film. Și nu orice fel de film, vorbim de „Home Alone” - „Singur acasă”. Sondra din film, verișoara mai mare a celebrului Macaulay Culkin.
<strong>A mai jucat în „Home Alone 2” și în „Dennis, pericol public”, apoi a descoperit că muzica e marea ei dragoste.</strong>
Acum, Daiana, are 43 de ani, și-a schimbat numele în Diana Rein și este stabilită în California. Este căsătorită și are un băiat. Diana a acceptat să discute despre viața ei și amintirile de acasă.
„Părinții mei și-au riscat viața să ne aducă în America!”
- Diana, după atâția ani ne poți spune care au fost motivele pentru care familia ta a luat decizia de a pleca din România?
- Cred că au fost mai multe. Multe pe care nu le-am înțeles, pentru că eram atât de tânără. Am auzit poveștile de la familia mea în anii de atunci, dar cred că, în cele din urmă, părinții mei și-au dorit o viață de libertate pentru copiii lor. Îmi imaginez doar cum s-au simțit ei trăind în România pe vremea lui Ceaușescu, cu două fetițe mici. Au riscat mult să ne aducă în America, și-au riscat viața!
Am cea mai profundă dragoste și respect pentru ei, pentru că acțiunile lor ne-au ajutat pe sora mea și pe mine, dar și pe alți membri ai familiei care se aflau încă în România.Daiana Câmpeanu/ Diana Rein:
- Fiind foarte mică nu știai aproape nimic despre ce se întâmpla în România, când ai crescut, te-a interesat ce se întâmplă aici?
- Bunicii mei și mătușa mea au venit în America la doi ani după ce ne-am mutat noi. Când părinții mei lucrau, am fost îngrijită de bunici. Le datorez totul pentru faptul că pot vorbi românește chiar și în ziua de azi, pentru că mi-au vorbit doar în română. De asemenea, am fost mereu interesată să le aud poveștile despre cum au crescut, provocările prin care au trecut, cum a fost viața diferită pentru ei.
- Spune-mi, te rog...
- Vreau să vă spun că ei m-au dus aici la o biserică românească unde m-am alăturat trupei de dans și am învățat dansuri populare românești pe care le-am interpretat la diferite evenimente românești din Illinois.
„România este o țară atât de frumoasă”
- Când ai revenit prima dată în România, după ce-ai plecat la Chicago? Și ce sentimente ai avut?
- M-am întors cu mama, când aveam 8 ani. A fost atât de distractiv! Am mers la țară și la București. Mi-a plăcut. Singurul mod în care pot să explic este că mi s-a părut familiar, ca acasă. A doua oară când m-am întors a fost când aveam 13 ani, cu mama și tata, și din nou am văzut o mulțime de rude. De ambele dăți am putut să merg la casa în care am fost crescută până la vârsta de 3 ani, pentru că mai aveam rude care locuiau acolo. Dar ultima dată când m-am întors în România, în 2019, cu soțul și fiul meu, am văzut doar exteriorul casei, pentru că nu cunosc oamenii care locuiesc acolo acum.
- A fost un sentiment ciudat pentru tine când te-ai întors ultima dată acasă?
- A fost foarte diferit din moment ce am avut soțul și fiul cu mine. Am vrut să împărtășesc o parte atât de mare din viața mea cu ei. Am vrut să văd și zonele unde cânta mătușa mea Zoe Câmpeanu, să văd școala de muzică unde tatăl meu fusese profesor, să simt energia acestor locuri ca adult, să văd locul unde bunica mea lucra ca croitoreasă. Mi s-a părut atât de magic să pășesc pe aceleași străzi pe care familia mea mergea la un moment dat.
- Emoțiile cele mai mari le-ai avut în fața casei tale?
- M-am întristat când m-am uitat la casa de pe strada mea. Mintea m-a dus înapoi în timp, când cei mai apropiați de mine locuiau în acea casă. Și acum că nu mai sunt cu noi m-a făcut să-mi doresc să fim cu toții înapoi acolo. M-a făcut să-mi doresc ca și circumstanțele să fie diferite și să fi putut rămâne aici. România este o țară atât de frumoasă! Fiul și soțul meu au simțit și cât de specială și frumoasă este. A fost grozav să împărtășesc această experiență cu ei.
„Zoe nu merita ca viața ei să fie luată așa...”
- Tocmai mi-ai spus de cântăreața Zoe Câmpeanu, mătușa ta...
- Ea a venit în America la câțiva ani după noi. Mi-am dorit să fiu ea când eram mică pentru că purta mereu ținute cool și mergea să cânte în diferite cluburi. Mi s-a părut atât de plină de farmec. Nu este o surpriză că am fost atât de atașată de muzică toată viața. Sora mea, puțin mai mare decât mine, îmi mai spune povești despre cum mergea la spectacolele lui Zoe când era foarte mică.
- S-a stins din viață în urma unui accident groaznic, la 41 de ani, fiind împușcată de soțul ei, în Los Angeles. Așa e?
- Nu am trecut niciodată peste această tragedie. De obicei, cu lucruri oribile de genul acesta, odată cu trecerea timpului, ne suprimăm sentimentele pentru a putea să ne desfășurăm ziua și să funcționăm. Să ne ocupăm de responsabilități. Dar în momentele de tăcere, pur și simplu retrăim durerea. Aveam 16 ani când am aflat de dispariția ei și nu aș dori asta nimănui. Zoe era atât de tânără, vibrantă, iubitoare. Se lumina camera când intra în ea și făcea pe toată lumea să râdă și să se distreze. Nu merita ca viața ei să fie luată așa...
- Numele tău real este Daiana Câmpeanu, când și de ce ai decis să-l schimbi în Diana Rein?
- Era 2004 și începeam să lucrez la cariera muzicală. Am jucat în filme în care mi-am păstrat numele de naștere, dar când a venit vorba de muzică, am vrut să îl schimb, astfel încât să fie mai potrivit cu muzica pe care o făceam. A fost, de asemenea, dificil în timpul vieții pentru că toți cei din America îl pronunțau greșit. Se încurcau și m-am săturat să fiu nevoită să îi corectez mereu.
„«Singur acasă», o parte uimitoare din anii copilăriei mele”
- Că tot ai amintit de filme! În 1990 ai jucat în cel mai apreciat film de Crăciun, „Singur acasă”. În rolul uneia dintre verișoarele lui Kevin McCallister, Sondra.
- M-am distrat de minune făcând parte din acel film. A fost prima mea experiență cu realizarea unui lungmetraj și am fost uluită de experiența și de timpul pe care le-am avut pe platourile de filmare. Am simțit că suntem atât de răsfățați, atât de bine îngrijiți. M-am bucurat de întâlnirea cu toți cei cu care am lucrat și încă rămânem în legătură chiar în ziua de azi. A fost o binecuvântare să fiu parte din acele filme.
- Ce are special acest film de Crăciun?
- Cred că o poveste drăguță și prietenoasă. Are câteva părți foarte amuzante și oamenilor le place foarte mult, devenind deja o tradiție ca filmul să fie vizionat în preajma Sărbătorilor cu copiii lor. Coloana sonoră este, de asemenea, grozavă. În acest film, de fapt, poți vedea un copil care își îndeplinește dorința și apoi se confruntă cu consecințele. Din fericire, totul merge spre bine până la urmă.
- Ne poți spune un secret pe care nu-l știm de la filmări?
- Interiorul casei era, de fapt, un decor într-un mare liceu dintr-o suburbie din Chicago. În „Home Alone” am descoperit ce este un burrito, pentru că aveam un camion cu mâncare acolo în fiecare dimineață și era atât de bun! De asemenea, toți copiii au trebuit să fie îndrumați timp de trei ore, așa că atunci când nu eram pe platourile de filmare, trebuia să fim la școală.
- Ai mai apărut în diverse filme celebre, rolul din „Singur Acasă” e cel care ți-a marcat copilăria?
- Am jucat în „Singur acasă 1” și în „Singur acasă 2”, dar și în „Dennis pericol public”, care a fost tot un film al lui John Hughes. Am făcut câteva spectacole și în 2011 am produs și scris un scurtmetraj numit „Gypsy Gift”. Dar acesta a fost ultimul proiect pentru cariera mea de actor și apoi muzica a preluat puterea. „Singur acasă” a fost cu siguranță cel mai mare proiect la care am făcut parte și a fost o parte uimitoare din anii copilăriei mele.
„Când am ajuns în America, aveam doar 50 de dolari în buzunare!”
- Ai abandonat actoria, pentru a începe o carieră în muzică. Unul dintre oamenii care te-au inspirat a fost mătușa ta?
- Mătușa mea m-a inspirat cu siguranță pe măsură ce creșteam. Și părinții mei m-au inspirat pentru că mereu am vrut să-i fac mândri. Sunt câteva cântece românești ale lui Zoe, pe care le am pe casetă și le-am învățat când eram adolescent. A existat o melodie pe care îi plăcea foarte mult să o cânte, numită „Jolem Jolem”. Acea melodie a devenit piesa centrală a scurtmetrajului meu „Gypsy Gift” și am creat întreaga poveste în jurul acelei melodii.
- Când ai realizat că muzica e totul pentru tine?
- După ce s-a născut fiul meu, în primul an de viață am petrecut fiecare clipă cu el. Când a împlinit un an, am început să mă întreb ce vreau să fac cu următorul capitol din viața mea. Am simțit că actoria este distractivă, dar depinde prea mult de ceilalți pentru a lua decizii. Muzica am simțit că este un mediu în care pot exprima orice și totul și depindea de mine să o creez și să o construiesc. Am scris și înregistrat melodii și simțeam că am această superputere. Apreciez atât de mult meșteșugul de a crea cântece, îmi aduce atât de multă fericire și dragoste.
- E adevărat că tatăl tău fusese profesor de muzică și cânta la saxofon și la clarinet, dar când ați ajuns în America a trebuit să se angajeze ca om de serviciu la câteva clădiri din Chicago?
- Da, este adevărat. Când am ajuns în America, aveam doar 50 de dolari în buzunare! Am fost norocoși să ne implicăm la o biserică și am întâlnit acolo atât de mulți oameni minunați care au fost dispuși să-mi ajute părinții să obțină locuri de muncă și să ne asimileze. Tatăl meu a trebuit să lucreze la orice slujbă putea pentru a aduce mâncarea pe masă pentru familia lui. Trebuia să supraviețuim și oportunitatea muzicală nu era disponibilă pentru el în Chicago. Dumnezeu are propriile Lui planuri pentru viețile noastre! Și pot spune că mama și tatăl meu au muncit foarte mult pentru a ne oferi o viață bună. Nu am fost niciodată fără cele necesare. Chiar dacă am avut momente mai grele, părinții mei au reușit cumva.
- Acum faci blues și ai scos deja câteva albume. Te-ai gândit să compui ceva care să aibă legătură cu România?
- În 2020 am scris un lot de cântece noi. Una dintre melodii se numește „Not Giving Up” și este despre puterea și curajul poporului român. Cel mai probabil, va apărea ca single în 2022.
„Am fost uluită de această țară frumoasă care este locul meu de naștere”
- Ai concertat în România la „Open Air Blues Festival Brezoi”.
- Da! Am petrecut zece zile în București înainte de spectacol și acolo m-am confruntat cu emoțiile de a fi pe același pământ cu strămoșii mei și cu energia puternică din viața reală pe care mi-a dat-o. A fost mult de procesat și a fost uimitor să fiu acolo. Apoi, când am început să merg cu mașina prin țară, am fost doar uluită de această țară frumoasă care este locul meu de naștere. Nu cred că cuvintele pot exprima mândria pe care o am pentru că m-am născut acolo.
- Cum i-ai simțit pe români? Ce emoții ți-au transmis?
- Românii sunt oameni rezistenți, puternici, talentați, pasionați, vibranți! Simt că toată lumea este familia mea acolo. Cultura este acolo, despre care mi-au vorbit părinții și bunicii. Întotdeauna se va simți ca acasă. Fiind pe scena aceea din Brezoi, mi-a tăiat răsuflarea. Publicul a fost atât de frumos, atât de iubitor și de amabil cu mine. Este amintirea mea preferată, dar în ceea ce privește cariera mea muzicală. Am vrut doar să îmbrățișez pe toată lumea și am simțit că vor să mă îmbrățișeze și pe mine. De când a murit mătușa mea, am vrut să mă întorc în România pentru a cânta la un concert în cinstea ei și acum am putut să fac exact asta.
- Ai trei albume scoase, ce pregătești pentru viitor?
- Plănuiesc să lansez single-uri pentru anul viitor. Îmi place să acord o atenție fiecărei melodii pe care o scriu timp de câteva săptămâni înainte de a le oferi fanilor mai multă muzică. Astfel ei pot auzi nuanțele și calitățile speciale ale fiecărui cântec. Simt că uneori, cu albumele, este mai greu să petrecem timpul cu fiecare melodie, să o ascultăm cu adevărat, mai ales în ritmul alert al vieții noastre. De asemenea, aș dori să încep să fac din nou niște streamuri live.
„Acum, în pandemie, înțelegem cât de importantă este familia”
- Cum s-a schimbat viața ta, cariera ta din cauza acestei pandemii la nivel mondial?
- Stăm acasă. Mult! Am decis să pun frână în turnee, pentru că nu mă simt confortabil să fiu departe de familia mea în acest moment. Multe lucruri s-au schimbat în această lume și un lucru care s-a schimbat în bine este concentrarea mai mare pe familie. Înțelegem cât de importantă este familia, mai mult decât orice altceva. Din fericire, cu tehnologia pe care o avem astăzi, îmi pot împărtăși muzica cu oameni din toată lumea, indiferent dacă pot participa la turnee sau nu.
- Ultima întrebare. Spune-mi te rog, ești căsătorită, ai un băiețel. Ce te face cea mai fericită?
- Să împărtășesc momente împreună cu familia mea. Fiind acolo pentru familia mea dacă au nevoie de mine și să-i spun noapte bună soțului meu și fiului meu în fiecare seară în persoană. Îmi place să-mi văd băiatul crescând, învățând și creând în fiecare zi. Îmi place să fiu mamă și îmi place să împărtășesc cadoul muzicii cu fiul meu. Împreună este mai împlinitor decât ar putea fi vreodată orice premiu muzical. Împărtășirea momentelor de dragoste cu familia mea este totul pentru mine în acest moment.
3 albumea scos până acum Diana: „The Back Room”, „Long Road” și „Queen of My Castle”.
