Circa 12.000 de spectatori s-au strâns aseară în Piața Constituției pentru show-ul electrizant susținut de entertainerul și dj-ul american Steve Aoki.
Celebru pentru energia pe care o transmite publicului și că e ca un titirez pe scenă, punctul culminant al show-ului său a fost piesa ”Cake Me”, pe parcursul căreia americanul a aruncat în public zeci de kilograme de tort, mai mult de 10 platouri delicioase fiind sacrificate pentru a înteți isteria petrecăreților. Sute de persoane au plecat acasă cu metroul ori autobuzul pline cu frișcă și ciocolată, ghinioniștii având și câțiva câini după ei.
În buna tradiție a spectacolelor sale, Aoki a mulțumit audiența cu un spectacol plin de efecte pirotehnice, confetti și lasere. Dj-ul originar din Florida a mulțumit spectatorii cu marile sale succese, amintim: ”Hysteria", "Can't Hold Us", "Here We Are Now", "Melody", "Rise Up", "Drop It Down Low", "Feel The Volume".