Carnavalul lui Mazăre a intrat în impas după ce vedetele refuză una după alta să apară pe scenă alături de edilul care a făcut de-a lungul vremii numeroase gafe.
Fie că a apărut în costum de nazist, fie că le-a jignit sau pur şi simplu datorită imaginii de macho înconjurat de zeci de manechine.
El urmează să interpreteze, pe 2 august, rolul lui Ştefan cel Mare, dar cele care ar trebui să-i fie alături în acest joc au dat bir cu fugiţii una câte una. Mai întâi, marea actriţă Maia Morgenstern l-a refuzat.
Solista a avut o problemă în familie
Acum a sosit rândul Sofiei Vicoveanca să îi spună pas. “Aş fi venit cu drag, dar s-a ivit o problemă în familie şi nu mai am cum să mă duc. E o chestie de sufletul meu. I-am explicat regizorului care m-a sunat că nu am cum şi m-a înţeles. Nu e vorba de bani. Putea să-mi dea şi 50.000 de euro, că nu puteam să mă mai duc”, a spus solista pentru Libertatea.
Refuzul Vrâncioaiei a căzut ca un trăsnet, astfel că repetiţiile se fac acum cu manechine. După Maia, Mazăre a mai ofertat o actriţă renumită, dar din nou a avut parte de refuz.
De câteva zile, staff-ul său a purtat tratative cu două cântăreţe de muzică populară, iar dacă negocierile se vor încheia cu bine, acestea vor fi puse să semneze contracte ferme, pentru ca Mazăre să nu aibă din nou surprize.
Săptămâna trecută, ziarul Libertatea a dezvăluit cititorilor cum actriţa Maia Morgenstern l-a refuzat categoric pe Radu Mazăre