Solistul trupei Motorhead, Lemmy Kilmister este grav bolnav.
Potrivit presei britanice, trupa şi-a anulat concertele din această vară pe care urma să le susţină  în Rusia, Germania şi Franţa, printre altele.
„Câteodată nu poţi face nimic altceva decât să urmezi recomandările medicului”, a explicat Lemmy Kilmister într-un comunicat publicat pe site-ul oficial al formaţiei.
Luna trecută, formaţia a mai anulat trei concerte, după ce Lemmy a fost diagnosticat cu un hematom – o „pungă” de sânge formată într-un organ sau ţesut, în urma unei hemoragii, care de cele mai multe ori are drept cauză un traumatism, conform Mediafax.
Membrii trupei nu au oferit însă informaţii oficiale privind boala de care suferă Lemmy, spunând doar că trebuie să „urmeze un tratament pentru o perioadă mai lungă de timp”.
În septembrie, trupa va lansa cel de-al 21-lea album de studio, „Aftershock”, care este o continuare a materialului scos pe piaţă în 2010, „The World Is Yours”. Albumul va marca împlinirea a 40 de ani de la înfiinţarea trupei, în 2015.
De la înfiinţarea ei, în 1975, de către Lemmy Kilmister, celebra trupă britanică a reuşit să vândă peste 50 de milioane de copii ale albumelor, la nivel mondial.
FOTO: HEPTA

 
 

Abonați-vă la ȘTIRILE ZILEI pentru a fi la curent cu cele mai noi informații.
ABONEAZĂ-TE ȘTIRILE ZILEI
Comentează
Abonați-vă la canalul Libertatea de WhatsApp pentru a fi la curent cu ultimele informații
Comentează

Loghează-te în contul tău pentru a adăuga comentarii și a te alătura dialogului.