Sonny Flame spune că în viața de artist te lovești de multe obstacole și ai nevoie de multă susținere pentru a reuși. „La noi în România sunt multe talente care se pierd pe drum pentru că nu au susținere, tocmai de aceea Festivalul Mini Armoni vine să îi sprijine și să îi ajute în dezvoltarea carierei lor”, susține artistul. În plus, Sonny a ținut să precizeze că și el și-a dorit încă de mic să urmeze o carieră muzicală și deși nu i-a fost ușor, în cele din urmă a întâlnit oamenii potriviți care să îl îndrume și a reușit.
"Tata îmi spunea când eram mic că o să-mi crească barba până o să-mi scot eu primul album. Și îmi zicea asta, pentru că își dorea tot ce era mai bun pentru mine și nu voia să fiu deziluzionat, gândindu-se că e mult prea greu să devii artist în România. Ca să reușești în muzică trebuie să ai curaj, să fii foarte hotărât și să fii conștient că nu va fi ușor și vei întâlni multe obstacole. Nu trebuie să abandonezi drumul acesta o data ce ai pornit pe el, mai ales că atunci când îți place ceea ce faci, nici nu mai simți că muncești", a mai pus cântărețul.
Sonny Flame, alături de Nicola, Connect-R, Alexandra Ungureanu, Corina și Naguale sunt doar câțiva dintre artiștii care și-au unit forțele pentru a susține tinerele mici talente, în cadrul primei ediții a Festivalului Mini ARMONI, ce va avea loc pe 6,7 si 8 decembrie 2013, în comuna Cumpăna, din județul Constanța, la care sunt așteptați concurenți aparținând diferitelor minorități aflate pe teritoriul României.
Mini ARMONI pune la bătaie o serie de premii extrem de atractive pentru tinerii artiști, cum ar fi un contract cu un producător muzical - Casa de Producție KAZIBO MUSIC ROMANIA (Naguale) și un contract cu Paul Gheorghe, coregraful Trupei Trouble Crew. Printre membrii juriului se numără Nicola, Mihai Budeanu (ex 3rei Sud-Est), Paul Gheoghe (coregraf Trouble crew.), Saya (proiectul international Naguale), Lolli Karaiola (trupa Armaname), Teodora Secui (Vocea României), Florin Vasilica (Grupul Teleormanul) și Mister Z.
Înscrierile pot fi făcute direct de pe pagina de Facebook a festivalului, “Înscriere Mini Armoni”, unde se completează cu datele personale şi se alege categoria de concurs.