Sophia Loren vine pentru prima dată în România

Comentează

Sophia Loren, sex simbol al anilor ’50 - ‘70, cu o popularitate internaţională neegalată de nicio altă actriţă italiană, va primi Premiul pentru întreaga carieră la gala de închidere a celei de-a 15-a ediţii, pe 4 iunie, la Teatrul Naţional din Cluj-Napoca. Pe 3 iunie, de la 18.30, la Casa de Cultură a Studenţilor, actriţa va lua parte la o proiecţie specială în onoarea ei.

„Este una dintre întâlnirile pe care mi le-am dorit de foarte mulţi ani la TIFF şi mă bucur că se întâmplă, în sfârşit. Sophia Loren este idolul multor generaţii, o prezenţă tonică şi şarmantă, cu o popularitate enormă în orice colţ al lumii. E o onoare s-o avem la TIFF şi o bucurie, sper, pentru clujeni să o întâlnească, la prima ei venire în România. Ea se alătură unui şir de personalităţi puternice care au fost celebrate în cei 15 ani de TIFF, de la Claudia Cardinale, Annie Girardot, Vanessa Redgrave, la Catherine Deneuve şi Geraldine Chaplin”, declară Tudor Giurgiu, preşedintele TIFF.

La 81 de ani, Sophia Loren are o carieră de şase decenii în cinematografie, timp în care a jucat în aproape 100 de filme, lucrând îndeaproape cu marii regizori ai vremii, de la Vittorio de Sica, George Cukor, Charlie Chaplin, Mario Monicelli şi Ettore Scola la Robert Altman. Şi-a început cariera de actriţă în 1950, la vârsta de 15 ani, iar primul său rol important a fost în ”L’Oro di Napoli” (1954), al lui De Sica. ”Peccato che sia una canaglia” (1954) a fost primul film alături de Marcello Mastroianni, actorul care avea să-i devină un colaborator constant pe marele ecran. Printre filmele ei celebre se numără ”Matrimonio all'italiana” (1964), pentru care a fost nominalizată la Oscar, comedia ”La moglie del prete” (1970) şi ”Ieri, oggi, domani”.

Momentul care a propulsat-o printre marile staruri de cinema ale lumii a fost anul 1958, când a semnat un contract cu studioul Paramount, la Hollywood. În 1961, rolul dramatic al mamei din ”La Ciociara” (1961), în regia lui Vittorio de Sica, i-a adus 22 de premii internaţionale, inclusiv unul de interpretare la Cannes şi un Oscar, devenind prima actriţă premiată cu statueta pentru un film străin şi prima actriţă italiană distinsă cu acest trofeu.

La apogeul carierei sale, a fost plătită cu 1 milion de dolari ca să joace în ”The Fall of the Roman Empire” (1964). Ultima peliculă din lunga colaborare cu Vittorio de Sica a fost ”Il viaggio” (1974), în care a jucat alături de Richard Burton. Cea mai recentă apariţie a sa este într-un scurtmetraj, ”Voce umana” (2014), regizat de unul dintre cei doi fii ai săi, Edoardo Ponti.

Sophia Loren a fost recompensată de-a lungul carierei şi cu patru trofee Globul de Aur pentru World Film Favorite – Female, prestigiosul Cecil B. DeMille Award, un Premiu BAFTA şi deţine recordul de a fi distinsă cu şase Premii David di Donatello pentru cea mai bună actriţă. În 1991, a fost onorată de Academia Americană de Film pentru întreaga carieră, fiind declarată o „comoară a cinematografiei mondiale”, iar în 1999 a fost recunoscută de către American Film Institute drept una dintre marile legende ale epocii de aur de la Hollywood.

Abonați-vă la ȘTIRILE ZILEI pentru a fi la curent cu cele mai noi informații.
Urmărește cel mai nou VIDEO
ALTE ȘTIRI
Dumitru Stelea (1)
09:31
Un român de 57 de ani a plecat de acasă cu o bicicletă de la Decathlon și un cort. În 100 de zile a parcurs 13.080 de kilometri și a trecut prin 24 de țări
Avion F-18
08:45
Mesaje RO-Alert, emise în Tulcea după ce două ținte aeriene au fost detectate în apropierea graniței cu România. Două avioane F-18 au fost ridicate pentru monitorizare
MONDEN
Diana Matei pe scena de la Sala Palatului din București | sursa foto: PR
09:00
Cum a apărut Diana Matei pe scenă la Sala Palatului din București: „Am plâns”. Taraful Cleante, Leo de la Roșiori, Feli, Pepe și Costel Biju i-au fost alături
Andreea Mantea | sursa foto: Kanal D
08:15
Anunțul făcut de Andreea Mantea despre emisiunea „Casa Iubirii” de la Kanal D: „Publicul simte”
POLITIC
Cătălin Predoiu
9 oct.
Cătălin Predoiu, atac la liderii politici din România: „Trebuie să treacă dincolo de stereotipul PNRR și gestiunea de costuri”
Președintele Nicușor Dan a anunțat pe 5 octombrie că l-a desemnat pe Luca Niculescu să formeze un Guvern. Foto: presidency.ro
9 oct.
Luca Niculescu a povestit culisele nominalizării ca premier de către Nicușor Dan: „Nu au fost discuții lungi. Când președintele îți solicită, n-ai cum să refuzi”
Ultimele știri
Reportaj
10:00
Brașov 2026: „Trăiască în veci prietenia româno-sovietică”, sloganul scris mare pe clădirea Uzinei Tractorul, pe care nimeni nu l-a șters de peste 70 de ani
09:55
Războiul dungilor: Adidas dă în judecată un brand australian din cauza designului hainelor
09:50
Incendiu masiv în Rusia, după ce dronele ucrainene au atacat un terminal petrolier din Rostov
09:38
Imagini cu familia lui chef Alexandru Sautner. Ce surpriză i-a făcut soția de ziua lui de naștere. „La mulți ani, dragoste!”
TRENDING
08:36
Pensii indexate prudent și ordine în finanțele publice: ce a scris Luca Niculescu, la primele ore ale dimineții, pe Facebook
07:59
Benzina și motorina s-au ieftinit iar sâmbătă, 10 octombrie 2026. Cât costă un litru de carburant în București, Iași, Cluj-Napoca, Timișoara și Constanța
Analiză
07:00
Un judecător i-a restituit coada de topor suveranistului care a cerut poporului „să intre peste” votanții Elenei Lasconi
9 oct.
Horoscop Urania | Previziuni astrologice pentru perioada 10 - 16 octombrie 2026. Luna Nouă în Balanță
fost profesor universitar de 100 de ani, din nou student, se uită la cărțile de pe un raft
08:02
Un fost profesor universitar de 100 de ani s-a înscris din nou la facultate: „Sunt de două ori mai în vârstă decât profesorii de acolo”
O femeie care aranjează cărțile pe un raft
06:00
Cum să-ți organizezi casa cu regula de 80/20: „Mai mult spațiu, mai puțin stres”
O femeie care bagă un pulover alb în mașina de spălat
9 oct.
Când ar trebui, de fapt, să speli rufele la 90 de grade. Greșeala pe care o fac mulți oameni și care le poate deteriora hainele
Aeroportul din Madrid. Imagine cu caracter ilustrativ Foto: Profimedia
9 oct.
Cele mai bune cinci aeroporturi din lume, în viziunea stewardeselor și a piloților. Unul dintre terminalele din top are șemineu și balansoare
horoscopul zilei de astăzi 10 octombrie 2026 pentru zodia ta - dragoste, bani sau sanatate
9 oct.
Horoscop 10 octombrie 2026. Fecioarele au șansa de a vedea luminița de la capătul tunelului și de a înțelege că există rezolvare
Ce condimente se pun la murături
9 oct.
Ce condimente se pun la murături
Cum menții masa musculară după 40 de ani
16 sept.
Cum îți menții masa musculară după 40 de ani. Ghid simplu de alimentație și antrenament
Murături asortate la borcan
9 oct.
Cum se fac murăturile asortate pentru iarnă? Rețetă simplă și gustoasă
Poliția a declanșat mecanismul „Alertă răpire copil”. Poză cu o fată minoră și datele ei de identificare
9 oct.
Fata de 12 ani urcată cu forța într-o mașină în Teleorman a fost găsită, iar alerta de răpire a fost ridicată
Vama Siret a fost evacuată și închisă vineri seara
07:25
Vama Siret a fost închisă temporar din cauza unei alerte de dronă pe partea ucraineană
logo lib
Analiză
07:00
Experimentul care promite să dezlege misterele autismului și ale epilepsiei. Șoareci cu creier uman, creați în laborator de cercetătorul român Sergiu Pașca
Bogdan Peșchir a fost trimis în judecată pentru „coruperea alegătorilor”. Foto: Inquam Photos / George Călin
9 oct.
Bogdan Peșchir, trimis în judecată pentru „coruperea alegătorilor”. Mecanismul prin care e acuzat de finanțarea pe TikTok a campaniei lui Călin Georgescu din 2024
Nicușor Dan, președintele României
9 oct.
Votați ce vreți, dar dup-aia anticipate. Asta trebuie să spună Dan
Luca Niculescu. Sursa foto: Dumitru Angelescu
Analiză
9 oct.
Luca Niculescu, reformatorul sau doar încă un premier desemnat?
guvernul-romaniei-sigla
7 oct.
A avea sau a nu avea guvern…
VIDEO Cine este Luca Niculescu
6 oct.
Mă cheamă Luca și-mi place-ntre golani...