Deşi Capatos îl aştepta în emisiunea lui, miercuri seara, Liviu l-a lăsat baltă pe prezentatorul TV şi s-a făcut nevăzut. Soţul Israelei Vodovoz a plecat de acasă la jogging şi nu a mai dat niciun semn.
În aceste condiţii, Dan Capatos a fost nevoit să schimbe planul emisiunii, pe ultima sută de metri. În platou a venit doar Israela, care şi-a exprimat îngrijorarea în privinţa soţului.
"Se macină, chiar trăieşte drama lui, drama noastră, drama României. E un tip foarte sensibil, care a luptat mereu pentru dreptate. El azi a plecat ca în orice zi, la prânz, la jogging în Cişmigiu. Stă circa patru ore. M-am speriat când i-am dat telefon, pe la ora 20:00. Telefonul ori e închis, ori s-a terminat bateria. El ştia că trebuie să ajungem la emisiune şi, de felul lui, e parolist. Sper din toată inima că nu s-a dus spre băutură", a spus Israela Vodovoz, la Antena 1.