Spălătorul de mașini de la ”Românii au talent” cântă de când era în scutece. Vezi și alte povești!

S-a născut pe 17 martie 1989 în Ploieşti, într-o familie de muzicieni cu 5 copii. Mama sa a urmat liceul de muzică din Ploieşti la clasa vioară. După terminarea liceului nu a mai cântat pentru că s-a dedicat creşterii copiilor. Tatăl sau cântă la chitară şi vocal, de la vârstă de 14 ani fără studii muzicale. De la 19 ani a început să cânte în restaurante şi pe vase de croazieră. El mai cântă şi în prezent.
Valentin a început să cânte de la 9 luni, când tatăl sau i-a cumpărat o chitară de jucărie de care nu s-a mai despărţit câţiva ani. €œ”Când eram mic stăteam în faţa televizorului cu chitara mea cea mică şi încercam să cânt ca artiştii pe care îi vedeam. Dacă încerca cineva să îmi ia chitara, începeam să plâng şi nu mai voiam nici să mănânc. Când m-am făcut mai mare le ascultăm pe cele două surori ale mele care cântau şi dansau prin casă şi mă băgam printre ele încercând să le imit dar mai mult le încurcăm. Pe la noua ani vocea mea începuse să prindă contur şi începusem să-i surprind pe cei care o ascultau, deoarece cântăm piese din repertoriul lui Michael Jackson şi vocea mea avea ceva din a lui. Surorile mele începuseră să mă ia în mini-spectacolele pe care le făceau în casă. După asta am observat că îmi plac melodii din repertoriul lui Michael Jackson, Stevie Wonder, Al Jarau, Lionel Richie, şi am cerut ajutor tatălui meu care mi-a fost profesor şi m-a învăţat cum să-mi folosesc vocea şi cum să respir. Cîteodată mă mai luă cu el pe la Sinaia sau pe litoral unde cânta, şi mă punea să cânt pe scenă la microfon”.
După ce a terminat zece clase, pentru că familia lui nu o ducea prea bine, tatăl lui nu putea să facă faţă cerinţelor unei familii cu şapte persoane, Valentin a considerat că trebuie să ajute şi el într-un fel la bunăstarea familiei sale. Aşa că s-a angajat la un depozit de materiale unde a lucrat doi ani de zile. În jurul vârstei de 18 ani s-a îndrăgostit de actuală să soţie, cu care s-a şi căsătorit după ce a împlinit 19 ani. Apoi a apărut şi copilul ( Dragoş-Andrei ) pe care îl iubeşte foarte mult. După ce s-a născut copilul s-a angajat la o spălătorie auto pentru că cerinţele erau mai mari şi aici avea salariul mai bun.
« La concurs m-am înscris după ce am văzut reclamă la Protv. M-am gândit că poate o să câştig şi aşa o să pot să îmi ajut familia şi să îmi cumpăr o casă. Pentru mine o casă este foarte importantă pentru că acum locuim la socrii mei şi nu avem condiţii bune, iar bani de chirie nu am. Când am plecat la preselecţie tatăl meu m-a susţinut foarte mult şi a mers cu mine peste tot, încurajându-mă să trec peste emoţii.
Părinţii, fraţii, socrii, soţia, cumnaţii, prietenii, chiar şi băieţelul meu îmi spune ,,NOLOC”. Toţi speră să câştig concursul şi să ajung un solist mare. De altfel şi eu aş vrea să câştig că să pot să duc o viaţă bună ( normală ) şi să pot să îi ajut şi pe alţii care nu au posibilități”.
Micuța cu glas de înger, admisă în cor la trei ani
Rebeca Maria Neacşu are 7 ani, doreşte să devină o artistă desăvârşită, privind-o cu multă admiraţie pe Sumi Jo. Este în clasă I, la Şcoală Generală, nr. 25 Braşov. Îi place foarte mult să citească, să îşi facă prieteni, dar mai ales iubeşte muzica. Talentul îl moşteneşte de la bunicul din partea mamei, sau după cum spun părinţii, Rebeca s-a născut sub o stea norocoasă, ţinând cont de faptul că părinţii Rebecai au o frumoasă poveste de dragoste. S-au cunoscut pe internet acum 10 ani şi mare le-a fost uimirea descoperind că sunt născuţi în aceeaşi zi, aceeaşi luna şi acelaşi an.
La vârsta de 3 ani, Rebeca a mers la audiţie pentru a intra în Corul de copii Unison din Braşov, fiind admisă cu notă maximă.
 

Începând cu vârsta de 4 ani, Rebeca a fost îndrumată de profesorul George Dumitrascu pe un drum „presarat” cu muncă, ambiţie, disciplină, iar rezultate nu au întârziat să apară. La îndemnul lui George D., în urmă cu câteva luni, Rebeca a început să studieze pianul şi cu eforturi şi sacrificii foarte mari, părinţii şi bunicii au reuşit să-i cumpere Rebecai o pianină electronică pentru a studia.
Cei ce o susţin pe Rebeca sunt părinţii şi surioară Săra, cum este şi firesc. Mamă, Raluca Neacsu, profesor de franceză, a renunţat să lucreze momentan în învăţământ şi şi-a îndreptat toată atenţia asupra educaţiei celor două fetiţe. Este „mama de profesie” cum îi place să spună.
Tatăl, Marian Neacşu, lucrează în domeniul computerelor. Ei au fost cei ce au văzut că Rebeca îşi doreşte să cânte şi au susţinut-o cu orice preţ pentru că ea să fie educata într-un mediu de specialitate. În sprijinul lor au venit şi cei doi profesori care o pregătesc a€œpro bono”, dorind astfel să cultive un talent mai puţin întâlnit la un copil de numai 7 ani.
Cel mai mare admirator al Rebecai, este surioara ei de numai 3 ani Sara, care atunci când va fi mare spune vrea cânte și ea la fel Rebeca. Familia o susţine pe Rebeca, bunicii fiindu- alături mereu, sufleteşte , departe de nepoatele lor, bunicii din partea mamei fiind din Piteşti, cei din partea tatălui, din Ploieşti.
„Românii au talent” este o provocare pentru Rebeca. Atunci când Rebeca a văzut promo a€“ul la Protv, -a dorit fie pe a€œRomanii au talent”. Cei 3 a€œDA” spuşi de Andra, Andi Mihai nu au făcut decât amplifice dorința micuţei de a merge departe.
 
Băieții din trupa de breakdance Freaquency s-au antrenat la metrou
 
Palatul Copiilor, locul în care toţi copiii care văzuseră breakdance-ul de la televizor se strângeau să înveţe să danseze sau să îşi facă prieteni noi. Aşa erau Sorrow (Alexe Daniel Emil) şi Oase (Dongo Costin Ionuţ), primii membri ai trupei Freaquency, care şi-au găsit aceleaşi principii, acelaşi concept despre b-boying, viaţă şi unitate. Văzându-se cu un plan şi cu un nume, au început căutarea unor membri noi, dornici de aventură, de fapt dornici de o trupă mai bună decât oricare altă existenţa până atunci. Aşa s-a alăturat şi China (Ionita Nicolae Adrian), provenit dintr-un oraş limitrof Bucureştiului, un tip talentat cu destule probleme provenite din mediul în care trăia, dar doritor de o familie noua, alcătuită momentan din ceilalţi doi membri ai trupei. Fiind trei, deja lucrurile începeau să prindă contur şi să aibă o traiectorie ascendentă atât pentru ei, cât şi pentru Nano (Radu Alexandrescu), cel mai tânăr membru al trupei. În iarnă anului 2005, a fost anunţat „Kartier 2005”, un concurs de dans susţinut şi promovat de Centru Cultural ArCub iar locaţia aleasă a fost Palatul Copiilor. Fiind doar patru nu puţeau face faţă tuturor concursurilor şi au decis că mai au nevoie de oameni pentru concurs, aşa a ajuns în trupă şi Jr (Manea Victor). Era primul concurs destul de mare la care trupă Freaquency participă în noua formulă. În ziua competiţiei toţi ceilalţi dansatori se întrebau cum au ajuns împreună, ţinând cont că toţi cinci proveneau din alte părţi ale oraşului, dar şi din alte trupe.
 

 
„2006 ne-a prins pregătindu-ne în aceeaşi sală de la metrou, străbătută de frig, dar şi cu un om în plus: Bolo (Bogdan Bolohan), un puşti cu părul blond platinat, care mergea să înveţe mişcări la Cupolă din Parcul Herăstrău, acolo unde începuseră să se strângă în fiecare weekend cam toţi dansatorii din Bucureşti. Tot în 2006 a venit şi Franke (Octav Marian)”. L-au cunoscut la diverse concursuri, iar în cele din urmă a devenit şi el membru Freaquency. În 2007 în trupă a venit şi Bugy (Curcă Bogdan), un tânăr din Giurgiu pe care ceilalţi îl cunoşteau de la concursuri. În 2008 Formulă de 9 a trupei Freaquency s-a când Şoarece (Petrache Marius Mihai)-a alăturat official trupei, pentru trecuse de mult timp pe care el petrecuse alături de , dansând cu ei.
Băieţii au 21 24 de ani. Aproape toţi au început înveţe primele mişcări la metrou. „In Bucureşti nu erau foarte multe locuri unde să exersezi . Metroul, Palatul Copiilor din Herăstrău erau principalele, pentru aici „floor-ul” sau podeau erau din marmură și aşa ne miscarile”. Când au înfiinţat , primele antrenamente le făceau într-o de la staţia de metrou Industriilor, unde au reuşit cu ajutorul unui prieten. a€œEra o sală goală șo destul de urâtă, dar pe noi ne interesa faptul că acolo puteam exersa și asta era tot ce conta”.
Azi, ei se antrenează în sala unui teatru, pusă la dispoziție de un prieten. „Ne-am amenajat un loc de antrenamente acolo. Ne bucurăm că am putut ajunge aici, deși încă ne lipsesc multe pentru ca sala să arate așa cum ar trebui, să aiba oglinzi și alte obiecte esențiale oricărei Săli de dans”. Deși nu au avut cele mai bune condiții, băieții de la Freaquency au ajuns la o performanță care a uimit întreaga țară în cadrul concursului „Românii au talent”.
Băieții de la trupa Freaquency au venit la „Românii au talent” pentru că vor să arate întregii țări ce înseamnă breakdance-ul și cât de important este să ai o pasiune. „În loc să fumăm, să bem sau să pierdem vremea fără rost, noi am ales să dansăm și să cunoaștem oameni noi, cu pasiuni comune. Am vrea să schimbăm un pic percepția românilor în legătura cu acest dans și să le arătăm ce înseamnă de fapt breakdance-ul”.
În cazul în care ar câstiga marele premiu, băieții își doresc să-și deschidă o școală de dans, să organizeze workshop-uri, pentru a-i învăța și pe alții ceea ce ei știu și pentru a le oferi șansa de a trăi emoțiile și bucuria pe care ei o trăiesc de fiecare dată când dansează.
 
 

Abonați-vă la ȘTIRILE ZILEI pentru a fi la curent cu cele mai noi informații.

ABONEAZĂ-TE