Unul din cei ce au scăpat cu viață în noaptea tragediei, actorul și membrul trupei heavy metal Hatemode, Cătălin Scânteie cunoaște importanța fondurilor alocate pentru cei afectați după incendiul de la Colectiv pentru recuperarea lor, însă semnalează o problemă de care s-a lovit personal după exterare. Nu numai că n-a putut folosi banii ci s-a trezit obligat să dea bani înapoi statului o sumă pentru că s-a externat cu două zile mai devreme de la „Bagdasar-Arseni”, spitalul unde a fost internat alături de soţia sa, Sanda.

” Florin Chilian a pus serios umărul la ultima discuție cu reprezentanții Crucii Roșii! Puțini știu că, fără el, banii ar fi zăcut și acum undeva în conturi… puși bine”, a ținut să mulțumescă rockerul care a avut și un rol în telenovela de mare succes ”Inimă de țigan”.

Deși majoritatea celor care au protestat gălăgios în primele zile după tragedia în care au pierit în chinuri groaznice 63 de persoane au renunțat să mai caute vinovați, în lipsa unui verdict dat de anchetatori, solistul și compozitorul Florin Chilian continuă să lupte, acuză și arată cu degetul pe cei care îi consideră responsabili de drama ce a îndoliat România.

De ce a s-a sfârșit abrupt cariera baschetbalistei Kovesi? Dezvăluiri făcute de fostul antrenor
PARTENERI - GSP.RO
De ce a s-a sfârșit abrupt cariera baschetbalistei Kovesi? Dezvăluiri făcute de fostul antrenor
Ce s-a ales de secretara de la Universitatea Politehnica care a filmat scene pentru adulți în facultate
PARTENERI - PLAYTECH
Ce s-a ales de secretara de la Universitatea Politehnica care a filmat scene pentru adulți în facultate
Horoscop 20 septembrie 2020. Gemenii sunt atrași de ideea de a intra într-o relație cu cineva de la serviciu
HOROSCOP
Horoscop 20 septembrie 2020. Gemenii sunt atrași de ideea de a intra într-o relație cu cineva de la serviciu
Şoc! Vedeta TV, violată în grup: întreaga ţară, înfiorată de primele detalii
Telekomsport
Şoc! Vedeta TV, violată în grup: întreaga ţară, înfiorată de primele detalii