Tamango s-a întors din morți? Celebrul lăutar și-a revenit după atacurile cerebrale suferite, chiar în Săptămâna Mare

Comentează
Arhiva foto

Două accidente vasculare i-au luat ce avea mai scump: puterea de a-și mișca picioarele și mâinile - cu ajutorul cărora cânta la linguri, și glasul, cunoscut mai ales din piesa ”Muro Shavo”, al celor de la Hara, dar și din spoturile postului Radio Guerrilla. Dar iată că Tamango, după ani întregi de suferință și-a revenit, sfidând zvonurile răuvoitorilor care spuseseră că artistul ar fi murit și redând celor care îl îndrăgesc speranța că va putea din nou să interpreteze la linguri și cu vocea sa guturală, răgușită, muzică arhaică țigănească.
În emisiunea ”Drept la țintă”, soția lui Tamango, Aurica Radu, zisă și Flăcărica, a lămurit de la cine au plecat bârfele legate de moartea lăutarului care a făcut parte din trupa Shukar Collective, un grup extrem de apreciat la noi și în afară.
”Zvonurile au apărut după ce au plecat țigani de la noi din sat în lume și au început să spună celor care îi întrebau ce mai face Tamango că a murit. Tamango e bine, nu a murit. Dumnezeu a avut grijă de el, se simte foarte bine și își face recuperări singur”, a povestit Aurica.
În sprijinul spuselor ei vine chiar artistul, care zilele acestea  a reușit să se ridice din pat și să meargă, după ce până acum fusese imoblizat de boală: ”Mă simt foarte bine, le spun celor care mă iubesc. O să revin pe scenă. Sunt mai bine”, mărturisește cu lacrimi în ochi și cu glas slăbit, doar o umbră a omului voinic de altădată, Tamango.
Aurica mai spune că, înainte ca Tamango, în vârstă de 67 de ani, să înceapă să se deplaseze, aceasta a avut un vis prevestitor, în care îl vedea mergând.
”Duminică seara am visat că Tamango mergea. M-am sculat dimineață, m-am uitat la el, era în pat. Am plecat în grădină, afară. Când m-am întors, l-am văzut până la portiță aici, fără ajutor. Singur a venit aici, nu erau copiii acasă, nu era nimeni. Dumnezeu ne-a ajutat”, a adăugat Aurica.
Femeia mărturisește că, după ce i s-a îmbolnăvit omul, celebritățile cu care se împrietenise în anii succesului l-au abandonat. Au mai rămas alături de ei doar câțiva oameni cu suflet, printre care Flavius Buzilă, de la trupa Hara, cu care Tamango a colaborat pentru piesa ”Muro Shavo”, o fotogarafă, Claudia Rădulescu, și primarul din satul său, Valea Plopilor, județul Giurgiu, Constantin Cărăpănceanu.
”Ne-au ajutat domnul primar, ne-a adus lemne toată iarna și Flavius și doamna Claudia. Vreau să l văd pe Tamango cum era”, mai spune Aurica-Flăcărica.
Citește și:Tamango: "Mama m-a bătut şi m-a trimis la cerşit"
Puteți asculta vocea lui Tamango în piesele de mai jos:








 

Abonați-vă la ȘTIRILE ZILEI pentru a fi la curent cu cele mai noi informații.
Urmărește cel mai nou VIDEO
ALTE ȘTIRI
Un autobuz STB, în timp ce stă în stație la Piața Universității
19:31
Tribunalul București a aprobat cererea de intrare în insolvență a STB. Ciprian Ciucu a cerut acest lucru încă din iulie
Testele PISA arată că peste 50% dintre elevii români sunt analfabeți funcțional la Matematica
18:54
Reacția lui Nicușor Dan când a aflat că testele PISA arată că peste 50% dintre elevii români sunt analfabeți funcțional la Matematică
MONDEN
Radu Isac şi Eduard Hordilă la Asia Express 2026 | Foto: Antena 1
18:33
Cine este Radu Isac de la Asia Express 2026. Concurentul face echipă cu Eduard Hordilă
Bernie Ecclestone | Foto: Getty Images
17:41
Motivul pentru care Bernie Ecclestone a fost reținut la 95 de ani, imediat după ce a coborât din avionul său privat
POLITIC
Petre Pârvu, primarul PSD din Zimnicea, riscă să rămână fără funcție după 26 de ani Sursă foto: Liber în Teleorman.
19:20
Petre Pârvu, cel mai longeviv primar PSD din Teleorman, riscă să-și piardă mandatul după 26 de ani din cauza noii legi ANI
consultari-cotroceni-psd-nicusor-dan-formare-guvern8
16:00
Saga noului premier. Nicușor Dan și partidele cântă pe voci diferite. Cum e păsuit Grindeanu de la înscăunarea la Palatul Victoria
Ultimele știri
23:18
Doi români au fost prinși la Ibiza după ce au furat bijuterii de 17.100 de euro și le-au ascuns în scutecul bebelușului
22:47
Şeful CNAS, despre problemele platformei e-SănătateaMea: „Nu ne permitem să ne jucăm”
22:44
Un sejur la mare în 2026 i-a costat pe români, în medie, 3.700 de lei, potrivit unui nou raport. Topul stațiunilor de pe litoral, dominat de Saturn și Jupiter
22:30
Europa a început să-și mute rezervele masive de aur din Statele Unite: Spania și Italia încă stau pe gânduri
TRENDING
20:26
Rusul acuzat de SRI și DIICOT că a filmat baze militare folosite de aliaţii NATO în România a fost arestat preventiv
17:13
Drona care a survolat 5 județe din România s-a prăbușit în Republica Moldova și a provocat un incendiu
Exclusiv
13:00
O hotărâre CJUE din cazul unui primar PSD i-ar putea salva mandatul lui Fritz. Avocatul Tudor Chiuariu, care a obținut decizia: „Este valabilă și foarte actuală”
21:50
Horoscop 9 septembrie 2026. Peștii privesc cu îngăduință zbaterile unor apropiați și învață din ceea ce trăiesc ei ce să nu facă
Chiriașii germani își pun panouri solare pe balcon. Sursă foto: Profimedia.
21:08
Germanii își pun panourile solare pe balcon pentru că stau în chirie și au inventat un cuvânt pentru asta
O navă de croazieră mare, albă și modernă, plutește pe suprafața unei mări de un albastru intens sub un cer parțial noros. Silueta impunătoare a vasului domină peisajul marin, sugerând un moment de odihnă sau ancorare în larg.
20:31
O companie de croaziere interzice rățuștele de cauciuc, după ce turiștii au început să le ascundă la bord: „Ne scot din minți”
Un dentist examinează dinții unui pacient într-o clinică modernă
20:10
Turismul medical câștiga teren în Albania, unde tot mai mulți europeni călătoresc pentru intervenții dentare. Un implant costă de patru ori mai puțin decât în alte țări
gondola sinaia, cota 1400-2000
18:59
Gondola Sinaia a fost oprită pe termen nelimitat după ce un pilon de susținere s-a deplasat. Primarul Vlad Oprea acuză lucrările de la un hotel din apropiere
Un bărbat din Marea Britanie a executat 20 de ani de închisoare după ce a furat un telefon Nokia. Sursă foto: Getty Images.
18:27
Un bărbat a executat 20 de ani de închisoare după ce a furat un telefon Nokia: „Au aruncat cheia și au uitat de el”
Vitraliu cu Scena Nașterii Domnului Sursa foto: Shutterstock
7 sept.
Sfânta Maria Mică sau Nașterea Maicii Domnului, sărbătorită pe 8 septembrie - tradiții și superstiții
Ce nume se serbează de Sfânta Maria - Icoană reprezentând-o pe Sfânta Maria cu Pruncul.
5 sept. 2025
Ce nume se serbează de Sfânta Maria. Cui spunem „La mulți ani”
Cum faci conserve de roșii pasate pentru iarnă. Rețeta simplă, pas cu pas. Sursă foto: Shutterstock
7 sept.
Cum faci conserve de roșii pasate pentru iarnă. Rețeta simplă, pas cu pas
Cât hrean se pune la murături și de ce nu trebuie să lipsească din borcan. Sursă foto: Shutterstock
4 sept.
Cât hrean se pune la murături și de ce nu trebuie să lipsească din borcan
Există dovezi științifice privind utilizarea țigărilor electronice pentru renunțarea la fumat. Fotografie cu caracter ilustrativ. Foto: Getty Images.
17:12
Schimbare de abordare în renunțarea la fumat: pacienții nu ar mai trebui să eșueze cu alte metode înainte de a încerca țigara electronică
Augustin Zegrean
15:44
„Nu avea ce să caute acolo”. Augustin Zegrean, fost președinte CCR, reacționează dur în cazul zborului privat în Mykonos al judecătorului Cristian Deliorga
Jurnalista Sorina Matei, propusă de AUR, preia șefia TVR. Sursă foto: Facebook /Sorina Matei.
15:41
Sorina Matei, propusă de AUR, a fost votată șefă interimară la TVR. Răzvan Dincă preia conducerea SRR
Cristian Deliorga
15:06
Judecătorul Deliorga, în completul CCR care i-a permis lui Daraban un nou mandat. Apoi, zbor privat plătit de CCIR
Nicușor Dan cu ambele brațe ridicate
11:01
România perplexă
Bancnote euro
10:30
8 din 10 IMM-uri din România n-au cerut niciun credit în ultimul an: cele mai puţine împrumuturi din UE, dar firme printre cele mai îndatorate
Arhiva foto
07:07
O victorie destul de colosală
Doi pensionari beau la o masa
4 sept.
Ai devenit pensionar în România? Învață să înjuri, să votezi și să supraviețuiești!