Tatăl lui Victor Slav a recunoscut sincer că nici prin cap nu-i trecea că fiul lui va face o asemenea alegere, mai ales că toată familia îl ştia bine-mersi cu Anda Adam şi aşteptau anunţul nunţii acestora. "La început, am fost surprinşi, foarte surprinşi. Mai ales că avea o vechime cu Anda şi ne aşteptam la acest pas. Dar asta este viaţa. Dacă îi place lui fiu-miu, ce să mai...", a mărturisit tatăl viitorului mire pentru Acasă Tv.
El are cuvinte de laudă la adresa Biancăi Drăguşanu, pe care a acceptat-o imediat după ce a văzut natura relaţiei cu fiul său: "Se cunosc rădăcinile ardeleneşti. Este o fată ambiţioasă şi frumoasă. După ce ne-am cunoscut,k am văzut cât se iubesc. Sigur o să fie bine, din ceeea ce vedem noi, părinţii".
În ciuda tuturor piedicilor pe care foştii iubiţi ai Biancăi Drăguşanu încearcă să le pună viitorilor miri, tatăl lui Victor Slav e convins că va juca în curând la nunta fiului.
De altfel, familiile celor doi viitori miri s-au întâlnit şi au stabilit relaţii de bună înţelegere, aşa cum le stă bine unor posibile rude.