Teo Trandafir a avut ca invitată la emisiune pe diva Andreea Marin. Prezentatoarea "Teo Show" a făcut o destăinuire neaşteptată, afirmând că diva a fost cea care a ajutat-o să depăşească momentul divorţului de Constantin Iosef.
"Am trecut printr-un divorţ şi m-a susţinut. Andreea Marin m-a îmbărbătat după divorţ. Nu cu vorbe frumoase. M-a dat cu capul de pereţi, după care mi-a spus că totul o să fie bine. Într-o bună dimineaţă ai să te trezeşti şi ai să mergi înainte, mi-a spus Andreea", a declarat Teo Trandafir.
"Eu mă antrenam, îmi făcam încălzirea pe tine...", a comentat fosta zână a surprizelor, după care a adăugat:
"Eu m-am trezit într-o bună dimineaţă spunându-mi că vreau altceva şi că merit mai mult. Aşa că am ales o variantă mai bună pentru mine şi pentru omuleţul de lângă mine (n.r. fiica sa, Violeta). Nu e uşor atunci când nu ai unde să pleci, când eşti dependentă financiar de cel de lângă tine... femeilor le e teamă să plece spre un nou drum".
Teo Trandafir a intervenit: "Ar trebui să se aplice legea bunului simţ într-un divorţ. În cazul nostru (n.r. Teo şi Constantin Iosef) era vorba despre o persoană publică şi una care n-avea nicio treabă cu asta... Şi a început nebunia".
Prezentatoarea emisiunii "Teo Show" a făcut publică şi o poveste până acum neştiută de nimeni.
"Să îţi dau un exemplu. Eram în casă, plin de paparazzi peste tot, jeleam... M-a sunat o ziaristă să mă întrebe despre divorţ. Şi m-au apucat isteriile şi am început să plâng. La sfârşit, i-am spus că poate să scrie tot, chiar şi cuvintele alea mai puţin frumoase pe care le-am spus. Nu a scris nimic şi m-am bucurat şi îi mulţumesc...".