Invitată în cadrul unei emisiuni, Teo Trandafir a stârnit amuzamentul tuturor, atunci când i-a făcut avansuri unui bărbat aflat în platou. Prezentatoarea tv a participat la un joc, alături de alte vedete şi sarcina ei a fost să îi afle data naşterii tânărului căruia i-a făcut propuneri indecente.
Teo Trandafir este una dintre cele mai iubite prezentatoare tv. La începutul anului 2012 Teo Trandafir a primit un rol în serialul de televiziune Pariu cu viața, difuzat de ProTV, iar pe 3 februarie 2012 și-a anunțat demisia din Parlamentul României. În iulie 2013 Teo Trandafir a anunțat că va realiza o nouă emisiune, de această dată la postul de televziune Kanal D. În ianuarie 2011, Teo Trandafir a fost internată de urgență cu diagnosticul de pancreatită acută de severitate medie, inițial la Spitalul Elias din București, iar pe 11 ianuarie a fost transportată cu un avion privat, la Clinica AKH din Viena unde a suportat mai multe intervenții chirurgicale. În aprilie 2011, după trei luni de spitalizare, a dat publicității o scrisoare deschisă în care le mulțumește fanilor pentru sprijin și își arată dorul pentru România.