Rezultatul este spectaculos și emoționează mai ales știindu-se legătura specială a Andreei Runceanu cu regretata cântăreață, care i-a fost verișoară.

„Pentru mine Mihaela a fost un model, un idol, am iubit-o și admirat-o enorm și am suferit foarte mult când a plecat dintre noi. La ultimul concert al ei, de la Sala Palatului, m-a luat în brațe și mi-a spus ‚Să nu renunți niciodată la vioară!.

Mihaela Runceanu nu trebuie uită și le mulțumesc mult fanilor ei care, chiar și după 24 de ani de când ea nu mai este printre noi, sunt foarte activi în promovarea cântecelor ei. Eu sper că Mihaela ne privește de undeva, de acolo, sus, și este mândră de noi.

Anul trecut, am simțit nevoia să cânt și cu vocea și am lansat piesa „Mândra ca sunt româncă” pentru a provoca românii să gândească mai pozitiv și să prețuiască oamenii valorosi pe care îi avem printre noi, nu numai după ce nu-i mai avem.

Mihaela Runceanu a cucerit o țară întreaga cu vocea ei de aur. Pe lângă suferința pe care plecarea ei dintre noi a provocat-o, cel mai mare regret al nostru a fost că nu am putut să cântăm împreună cu ea pe scenă. Am reușit să facem asta totuși în studio, cu vocea ei înregistrată și cu instrumentele noastre live.

Te iubim, Mihaela, și sperăm să cânți cu noi, de acolo sus, unde ești acum”, declară Andreea Runceanu.

Abonați-vă la ȘTIRILE ZILEI pentru a fi la curent cu cele mai noi informații.
ABONEAZĂ-TE ȘTIRILE ZILEI
Comentează
Abonați-vă la canalul Libertatea de WhatsApp pentru a fi la curent cu ultimele informații
Comentează

Loghează-te în contul tău pentru a adăuga comentarii și a te alătura dialogului.