Andreea Bălan lansează „Iubește-mă”, o baladă pop cu influențe R&B, care surprinde maturitatea artistică a uneia dintre cele mai longevive artiste din România. O reinterpretare fresh și plină de emoție a piesei de pe albumul „Așa sunt eu”, „Iubește-mă” vorbește despre nevoia profundă de iubire reală, dincolo de aparențe, idealuri și măști.

Andreea Bălan lansează o piesă despre curajul de a fi vulnerabil, despre sinceritate și despre întoarcerea la esență. „Pentru mine, Iubește-mă este o declarație sinceră. O spun femeile care nu mai joacă roluri. O spunem atunci când știm cine suntem”, spune Andreea Bălan.

Andreea BălanIcon photoVEZI GALERIA  FOTOPOZA 1 / 4

Soundul este un mix de elemente acustice, ritmuri R&B și producție minimalistă, care lasă spațiu emoției să respire. Este o piesă care se simte – nu doar se ascultă. Muzica este compusă de Marius Moga și Mihai Ștefan Coporan, iar Andreea Bălan semnează versurile alături de ei, contribuind cu propria perspectivă și trăire. 

De-a lungul timpului, Andreea Bălan a lansat zeci de piese de succes, iar recent, a lansat single-urile „Azi sunt bine”, un manifest despre puterea de a merge mai departe, și „Copil încă o dată”, o călătorie spre copilărie, sinceritate și autenticitate.

Anul viitor, Andreea Bălan se va căsători cu Victor Cornea, după ce anul trecut, tenismenul a cerut-o în căsătorie.

„Am pus nunta anul viitor, tocmai să avem timp să planificăm, nu este deloc uşor. În primăvara anului viitor urmează să spunem Da! Am găsit şi locaţia, m-am gândit şi cine o să-mi facă rochia de mireasă. Ştiu şi cine va cânta, îi antamez, să-şi blocheze ziua şi să vină, pentru că artiştii mari sunt ocupaţi.

Nu o să cânt la nunta mea. […] Fetele sunt foarte încântate, cu siguranţă o să le placă. Am fost la locaţie, le-a plăcut, o să se simtă bine. De-abia aşteaptă. Ele au fost şi martore când am fost cerută. Este foarte important pentru ele această stabilitate emoţională, acest exemplu, mai târziu o să ştie ce merită.”, a declarat artista, potrivit Spynews.

Abonați-vă la ȘTIRILE ZILEI pentru a fi la curent cu cele mai noi informații.
ABONEAZĂ-TE ȘTIRILE ZILEI
Comentează
Google News Urmărește-ne pe Google News Abonați-vă la canalul Libertatea de WhatsApp pentru a fi la curent cu ultimele informații
Comentează

Loghează-te în contul tău pentru a adăuga comentarii și a te alătura dialogului.