Cei cinci membri ai trupei - Leo Iorga (voce), Adrian Ordean (chitară), Alexandru Ardelean (chitară), Marian Lacke Mihăilescu (bass) şi Cristi Iorga (baterie) - au cântat cântat cele mai cunoscute piese ale trupei din perioada 1988-1996 - Trenul pierdut, Hoinarul, Cine-i vinovat, Toamnă în sufletul meu, Singur în noapte, Să te gândeşti la mine, Mă voi întoarce, Cine esti tu oare - dar si piese de noul album care urmează să apară - Fata care-mi place, În fiecare zi, precum si singleul Ploaia care cade. Leo Iorga a amintit ca primul clip al trupei a fost filmat in urma cu un an, la sala de repetiţii, pentru single-ul Ploaia care cade. Concertul a cuprins si coveruri dupa piese interpretate de Cher, Ozzy Osbourne si Rod Stewart. Adi Ordean a oferit un solo de chitara care a impresionat publicul prin trecerea de la Imnul Naţional la acorduri de operă. Unul dintre momenteşle inedite ale show-ului a fost cel în care Leo Iorga a coborat în public si a luat o mireasa „furată,, pe care a adus-o pe scenă si au cântat împreună. Organizatorii concertului au pregătit o surpriză pentru sărbătoriţi, aducând un tort personalizat si oferind un foc de artificii. Publicul a fost mereu în priză, cântând şi dansând, aplaudând îndelung la finalul concertului.