Melodia „Ce faceţi?” a fost publicată, luni, pe canalul de YouTube al formaţiei Taxi. Piesa nu are un videoclip dedicat, în locul acestuia fiind publicată o imagine neagră, ca doliu pentru victimele incendiului din Colectiv.
Hei, ce faceţi? De fapt, ştiu, vă gândiţi la mine/ Staţi liniştiţi, m-a durut cam rău, dar acum mi-e bine/ Suntem toţi aici, lumea se poartă frumos, ne-au pus aripi noi/ Şi totul ar fi perfect, doar că ne e şi nouă dor de voi./ În rest este bine, sunt concerte rock peste tot şi se aude foarte clar, se aude fiecare cuvânt/ Şi băieţii cântă foarte, foarte, foarte tare/ Pentru că doar aşa se aude mai încet răul de pe Pământ”, sunt o parte dintre versurile melodiei trupei Taxi.

Solistul trupei Taxi, Dan Teodorescu, a fost prezent, luni, la vernisajul expoziţiei de fotografie a Teodorei Maftei, jurnalista rănită grav, vineri, în incendiul din clubul Colectiv.

Tânăra jurnalistă se află în prezent în stare gravă, în secţia de terapie intensivă la Spitalul Clinic de Urgenţă Chirurgie Plastică, Reparatorie şi Arsuri din Bucureşti.
Până în acest moment, 32 de oameni au murit în incendiul din clubul Colectiv, iar 136 sunt internaţi în spitale. Ultimul deces, cel al unei fete de 27 de ani de la Pantelimon, a fost confirmat marţi dimineaţa.
 
 

Abonați-vă la ȘTIRILE ZILEI pentru a fi la curent cu cele mai noi informații.
ABONEAZĂ-TE ȘTIRILE ZILEI
Comentează
Google News Urmărește-ne pe Google News Abonați-vă la canalul Libertatea de WhatsApp pentru a fi la curent cu ultimele informații
Comentează

Loghează-te în contul tău pentru a adăuga comentarii și a te alătura dialogului.