„Tata demonstrează în fiecare zi cât de puternic și ambițios este și reușește să uimească atât echipa medicală cât și pe noi cu progresele pe care le face. Am depășit o etapă în acest drum”, a scris Aela.

Acesta a continuat: „Ne concentrăm acum pe partea de recuperare specifică în astfel de cazuri și suntem încrezătoare atât în voința și forța tatei cât și în expertiza echipei medicale a Spitalului Floreasca. Este un proces firesc însă de durată, în care sunt cu atât mai importante liniștea, discreția și gândurile bune acordate în primul rând tatei”.

Tânăra a încheiat: „Cuvintele sunt de prisos atunci când vine vorba de recunoștința pe care o simțim față de toti cei care ne susțin. Vă mulțumim”.

Ce spun medicii

Totodată, Aela a prezentat și comunicatul de presă trimis astăzi de către Spitalul Floreasca cu privire la pacientul Gabriel Cotabiță.

„Pacientul prezinta o suferinta cerebrala postanoxica. Evaluarea neurologica este in ameliorare, pacientul fiind evaluat in prezent pe scala GCS la 13 puncte. Este constient, momentele de cooperare alterneaza cu perioade de confuzie, dezorientare temporo-spatiala si agitatie psihomotorie in planul patului. Pacientul respira spontan, necesitand intermitent oxigenoterapie pe masca si are functiile vitale in parametrii normali. Se alimenteaza per os, beneficiaza zilnic de sedinte de psihoterapie si fiziokinetoterapie. O echipa multidisciplinara reevalueaza in fiecare zi starea de sanatate inca fragila a pacientului”.

Abonați-vă la ȘTIRILE ZILEI pentru a fi la curent cu cele mai noi informații.
ABONEAZĂ-TE ȘTIRILE ZILEI
Comentează
Google News Urmărește-ne pe Google News Abonați-vă la canalul Libertatea de WhatsApp pentru a fi la curent cu ultimele informații
Comentează

Loghează-te în contul tău pentru a adăuga comentarii și a te alătura dialogului.