UN COŞMAR al Mihaelei Rădulescu în legătură cu fiul ei Ayan S-A ADEVERIT!
Adaugă-ne ca sursă preferată în Google
Urmărește Libertatea in Google Discover
Mihaela Rădulescu şi-a dorit mereu să-i asigure fiului ei cele mai bune condiţii de dezvoltare şi de educaţie şi de aceea a considerat că mutarea în Monaco este benefică în evoluţia ulterioară a micuţului. Fosta prezentatoare tv poate fi considerată o mamă model, atenţia şi grija cu care îl înconjoară pe băiatul de 9 ani fiind exemplare, însă, cu toate acestea cel mai negru coşmar al ei s-a adeverit: fără să vrea şi-a transformat copilul într-unul de bani gata.
Cuprins:
"N-am fost un copil de bani gata, dar am senzaţia că sunt mama unui asemenea copil. Mă uit la mormanul lui de jucării, la dulapul ticsit de hăinuţe, la casa în care stă şi-mi aduc aminte de casa copilăriei mele... De bucuria imensă cu care aşteptam Crăciunul sau ziua mea, singurele două ocazii certe de a primi... o jucărie sau hăinuţe noi. Mi le doream atât de mult, făceam toate demonstraţiile posibile de cuminţenie şi le preţuiam ca pe nişte exponate de muzeu. Sigur că sufeream când treceam prin faţa magazinelor, atât de anoste în comparaţie cu cele de azi, sigur că mă mai apuca plânsul de ciudă că nu pot avea ce vedeam la alţii. Dar reuşeam cumva să mă joc, tot atâtea ore câte se joacă fiul meu, cu... nimic. Cu imaginaţie, cu crenguţe, cârpe, boabe de fasole, păpuşi ieftine şi alte accesorii transformate în... orice. Sunt convinsă că bucuria o trăiam la fel, că dragostea o simţeam identic. Îndoielile mele încep din momentul în care-mi aduc aminte, ceva mai mare fiind decât e fiul meu astăzi, că lipsa anumitor lucruri mă făcea să mi le promit într-o bună zi. Poate că atunci, în acele condiţii, se năştea ambiţia mea de astăzi, voinţa, dorinţa de a ajunge cineva... În aceste condiţii, mă întreb sincer prin ce mecanisme îşi va dezvolta fiul meu sau alţi copii crescuţi în puf voinţa, ambiţia, dorinţa de a ajunge undeva?
Numărul copiilor de bani gata e în creştere
Dacă ne uităm în jur, vedem că numărul copiilor de bani gata e în creştere. Asta înseamnă că se pregăteşte să se înscrie la cuvânt şi la viaţă o generaţie care va merge la grădiniţele cele mai simandicoase, la şcolile cele mai scumpe, care se va plictisi de toate jucăriile inventate, care va purta haine de firmă încă din faşă, care va fi făcut deja înconjurul lumii când va aduna toate vacanţele şcolare, care va merge la şcoală cu şofer, va sta pe chat, şi nu în faţa blocului, le va fi povestit mai multe bonelor, bodyguarzilor sau şoferilor decât părinţilor, va şti toate jocurile de pe computer fără nici o remuşcare că trece pe lângă clasicii din biblioteca prăfuită sau chiar inexistentă din casele de design, va avea o telecomandă în buzunar, şi nu o cheie legată la gât...
Sigur că nu-mi vine să-i transform viaţa fiului meu într-una de cazarmă, cu ore fixe, instrucţie şi privaţiuni, dar nu mă pot opri să mă întreb cum vor evolua aceşti copii, ce-i va face oameni, ce-i va mâna pe drumul reuşitei? Majoritatea oamenilor pe care-i cunosc, cel puţin de vârsta mea, au avut cam acelaşi parcurs cu al meu, şi rama socială în care trăiesc astăzi a fost construită cu migală, muncă, dinţi scrâşniţi, vise pe care le-au materializat pentru că au făcut tot posibilul ca ele să existe şi în realitatea lor. Nu exclud varianta ca unii să fie fericiţi că oferă copilului lor tot ce n-au avut ei, dar nu mă poate opri nimeni să-mi pun justa întrebare: ce fel de om va deveni un astfel de copil de bani gata? Lupta părinţilor de bun-simţ de a înghesui între preocupările copilului cititul, de exemplu, îmi aduce aminte de un puşti care se mira teribil că e pus să asiste la mulgerea unei ditamai vaci, care dădea câţiva litri de lapte, când frigiderul lui mult mai mic de acasă „dădea" o cantitate dublă de lapte?! Aberaţiile şi defazările dintre noi şi copiii de astăzi ne pun la grea încercare muşchii de părinţi. Ne încordăm să fim moderni, să-i învăţăm limbi străine, să-i plimbăm prin lume, să le aducem săptămânal o jucărie, ca să mai îndulcim lipsa de lângă ei, încercăm să fim de gaşcă, să înţelegem noile desene animate (odioase şi violente), să-i îmbrăcăm ca pe noi şi ne topim la drăgălăşeniile lor, amintindu-ne brusc că sunt şi ei nişte copii cum am fost şi noi.
Ce vrei să te faci când vei fi mare?
Doar că ei nu vor merge în vacanţe cu cortul, nu vor dormi în maşină, ci în hoteluri de cinci stele, nu vor aştepta Crăciunul ca să mănânce o banană sau o portocală, nu vor păstra păpuşa sau maşinuţa, pentru că le va fi imposibil să facă o selecţie din... sute, nu vor striga de bucurie că văd marea, pentru că au văzut deja mări mult mai exotice, nu vor citi cărţi interzise, cu lanterna sub plapumă, pentru că vor fi văzut deja tot ce era de văzut pe tarabe, pe Internet sau la televizor... Nu-mi imaginez nici un copil din această viitoare generaţie dorindu-şi să se facă profesor, inginer, bibliotecar, biolog, centralistă sau vatman. Dacă s-ar face un sondaj între copiii de bani gata, care să răspundă la celebra întrebare „ce vrei să te faci când vei fi mare?", nu m-aş mira deloc să aud că primele locuri vor fi ocupate de vedete, oameni de afaceri, politicieni şi, poate, fotbalişti. Aspiraţional, generaţia are puţine variante, dacă nu cumva şi puţine şanse, dar n-aş face abuz de pesimism, pentru că ador evoluţia şi deschiderea lumii în care vor trăi ei...
Vestea bună, ca să nu cad în ipocrizie, ar putea fi că tocmai această bunăstare în care ne creştem copiii îi va face să privească lumea dintr-o altă perspectivă, pe care noi, părinţii, neavând-o la vârsta lor, n-o înţelegem, n-o dibuim, dar suntem dispuşi să o învăţăm odată cu copiii noştri. Când le vom cumpăra prima maşină, pentru că nu ne va răbda sufletul să-i lăsăm să se înghesuie în tramvaie, le vom povesti în ce condiţii, în câţi ani şi cu câtă trudă am avut noi prima maşină. Când ei îşi vor da ochii peste cap, plictisiţi să audă aceeaşi poveste pentru fiecare nouă achiziţie (casă, mobilă, ceasuri scumpe, haine, vacanţe etc.), vom realiza că suntem depăşiţi şi vom fi de acord şi cu cartea de credit pe care le-o vom oferi la timp, ca să nu se facă de râs în gaşcă. Vom face, mai mult ca sigur, toate compromisurile pe care jurăm să nu le facem, vom ceda tuturor presiunilor nou-apărute de a avea şi aia, şi aia, vom capitula în faţa oricăror dorinţe ale copiilor noştri, pentru că vom avea de unde, pentru că ne va fi jenă de părinţii prietenilor lor, pentru că vom simţi nevoia să facem mici demonstraţii de forţă financiară şi pentru că, undeva în sufletul nostru, vom spera că ei ne vor mulţumi, într-o bună zi.
Copiii de bani gata nu au nici o vină
Mi-aş dori să ajungem la performanţele educative occidentale, adică să ne trimitem copiii să lucreze pentru a-şi strânge bani de vacanţă, aşa cum se întâmplă în multe case de milionari. Dar mi-e teamă că până la rafinamentul celor care-şi educă astfel copiii trebuie să mai treacă o generaţie sau două care să cheltuie agresiv, pentru a putea pricepe sensul muncii, al banilor cinstiţi, al ambiţiei de a-şi construi, cu propriile puteri, o viaţă, o carieră, un prestigiu. Mulţi dintre părinţii copiilor de bani gata reprezintă prima generaţie în pantofi de firmă şi încă mai au nevoie să se ştie că au bani, să-şi arate casa, maşinile, angajaţii, etichetele. Copiii de bani gata, să ne înţelegem, n-au nici o vină. Copiii noştri vor fi exact ceea ce vom reuşi noi să facem din ei...
În timp ce copiii de bani gata cresc, poate n-ar fi rău să luăm în calcul varianta de a-i face să intre cât mai mult în contact cu realitatea de dincolo de vila, şcoala particulară, hotelurile de cinci stele sau magazinele de lux. Poate că o vizită la câteva case de copii i-ar face să înţeleagă că ursitoarele sunt nişte fiinţe superficiale şi simandicoase, care nu s-au obosit să ajungă decât în zonele de lux. Poate că puşculiţa de odinioară ar putea fi reactivată, pe proiecte mici, dar eficiente. Poate că, între două vacanţe exotice, n-ar strica să facă vizite în sate uitate de lume, unde copiii îşi duc toată existenţa pe uliţa satului, zilnic în aceiaşi nădragi, dar cu o poftă de viaţă mult mai amplă. Poate ca exemplul personal e cel mai puternic reper....., cu conditia sa-i aratam cat de valoroase sunt sentimentele, generozitatea, compasiunea, daruirea.......nu obiectele si proprietatile.
Dar poate că fiecare are deja metodele lui de a-şi salva copilul de bani gata, poate că insinuările mele nu fac nici cât o ceapă degerată. Nu strică totuşi, dacă tot aţi citit până aici, să vă reevaluaţi sistemul de abordare ca părinte al unui asemenea copil. Bănuiţi, desigur, că el va fi un copil excepţional, căruia nu-i va lipsi nimic şi care va avea o viaţă extraordinară. Ştiţi, desigur, că veţi face absolut orice pentru el. Dar n-aveţi de unde să ştiţi, desigur, ce va face el, fără voi... Căci va veni şi ziua aceea...", a scris Mihaela Rădulescu pe siteul 22foryou.co
Totuşi, ea nu are de ce să-şi facă griji pentru dezvoltarea lui Ayan, mai ales că orizonturile pe care i le deschide sunt multiple. Pe lângă sporturile pe care îl lasă să le încerce (unele de-a dreptul extreme), pe lângă lecţiile de pian şi de limbi străine, pe lângă vizitarea diverselor galerii, muzee şi expoziţii, Mihaela Rădulescu îl învaţă să fie şi un bun cetăţean: i-a arătat că donarea de sânge este un lucru nobil sau că strângerea de ajutoare destinate unor copii săraci este un gest de apreciat.
