Este vorba despre atacantul Rapidului, Andrei Ciolacu, un tânăr de numai 20 de ani, care în timpul liber visează la frumuseţea Antoniei. Cel puţin asta a demonstrat sâmbătă seară, când Andrei a fost prezent la concertul cântăreţei, desfăşurat la terasa Sun Sensations Beach Club, din Bucureşti, acolo unde Libertatea a trimis 15 câştigători de bilete duble.
Fotbalistul nu a stat pe gânduri şi a rugat-o pe Antonia să se fotografieze alături de el, înainte de concert. Cântăreaţa a acceptat bucuroasă, la fel cum a făcut şi cu alte zeci de fani din acea seară, însă fotografia pare să fie una specială. Cum Andrei era extrem de mândru că se fotografiază alături de cântăreaţa lui favorită, Antonia a părut chiar că se ruşinează de atâta atenţie.
Ulterior, tânărul jucător şi-a postat pe Facebook fotografia, iar prietenii l-au întreabat, în glumă: „Ea a vrut poza cu tine, nu?”, în timp ce el a răspuns: „A fost sentimentul reciproc :)))”.
Andrei Ciolacu este un atacant de 20 de ani, care se doreşte a fi noul idol din Grant. Are un şut puternic, iar înălţimea, 1,85 metri, îl ajută să se dueleze cu orice adversar din Liga I. El are, de asemenea, şi o prezenţă în locul naţionalei Under-21.
 

Abonați-vă la ȘTIRILE ZILEI pentru a fi la curent cu cele mai noi informații.
ABONEAZĂ-TE ȘTIRILE ZILEI
Comentează
Abonați-vă la canalul Libertatea de WhatsApp pentru a fi la curent cu ultimele informații
Comentează

Loghează-te în contul tău pentru a adăuga comentarii și a te alătura dialogului.