Sasha Lopez, pe numele său real Serge Istrati, este un tânăr din Chişinău a cărui pasiune pentru muzică l-a purtat în afara graniţelor ţării. În doi ani, Sasha a reuşit să devină cunoscut în lumea întreagă, cu piesa lui, "All my people", care a strâns 57.000.000 afişări pe Youtube.
Artistul a strâns 200 de milioane de vizualizări pe youtube, are la activ două discuri de aur în Canada, 500.000 de albume vândute şi 40.000 de descărcări online.
Muzicianul a povestit cum a luat naştere piesa care se bucură de un succes nebun peste hotare.
"Când l-am pus pe Bruno să cânte refrenul, am zis: 'Ăsta este hitul!'", a povestit Sasha în 2011, conform site-ului protv.ro.
De atunci, cântăreţul a avut peste 150 de concerte, unde a cântat pe aceeaşi scenă cu Sean Paul sau Fatboy Slim.
Carnavalul de la Rio s-a deschis cu hitul său, în 2012. O altă piesă a lui Sasha, "Everybody feels alright", a ajuns pe primul loc în 20 de ţări, de pe 3 continente.
Aventura DJ-ului în vârstă de 33 de ani începe acum 15 ani, când a plecat din Republica Moldova şi s-a stabilit la Bucureşti. În România, spune el, e mai puţin cunoscut decât peste hotare.