Sporturile nautice s-au transformat, în ultimii ani, într-un fenomen de masă necontrolat în România.
Cuprins:
În fiecare weekend, lacurile de acumulare devin puncte de atracție pentru valuri de amatori de caiac, canoe, stand-up paddleboard (SUP), ambarcațiuni nemotorizate sau cu motoare electrice.
Ce a început ca o pasiune de nișă, rezervată cândva turismului de lux, a devenit în ultimii ani un trend, care pune o presiune uriașă pe comunitățile locale și obligă administrațiile să se adapteze din mers.
La Paltinu, în județul Prahova, fenomenul a luat amploare în această vară. În zilele de weekend, pe lac s-au aflat și peste 200 de ambarcațiuni, potrivit primarului comunei Valea Doftanei, Lucian Vileford Costea.
Unii turiști au străbătut întregul lac, ajungând până la peretele barajului, un obiectiv a cărui siguranță impune măsuri speciale de protecție. „Sunt nebuni, vor să atingă cu mâna peretele barajului”, acuză edilul.
Fiind pus în fața unei cereri uriașe, sectorul public este nevoit să creeze infrastructură, să asigure servicii civilizate și să găsească soluții legale pentru a gestiona această nouă realitate. Extinderea rapidă a acestui fenomen a evidențiat însă o breșă legislativă majoră. În România, folosirea luciului de apă pe lacurile de acumulare nu este în prezent reglementată.
Pe lacul de acumulare Paltinu din județul Prahova, în vara aceasta a avut loc o adevărată invazie de amatori de sporturi nautice, ajungându-se chiar și la peste 200 de ambarcațiuni într-o singură zi de weekend.
În lipsa unor norme și interdicții explicite, bazându-se pe principiul că ceea ce nu este interzis este permis, turiștii au năvălit la propriu și au cutreierat întreg lacul, aventurându-se până la structura din beton a barajului.
„În weekend sunt și peste 200 de ambarcațiuni acolo pe lac. Nimeni nu a venit să le oprească din partea statului român. Noi, primăria, nu avem ce să căutăm pe luciul de apă, nu avem autoritate acolo, Apele Române n-au venit să dea pe cineva afară, jandarmeria nu a venit, poliția nu a venit să spună: «nu aveți voie!».
Ei au cutreierat pe unde au vrut, inclusiv au atins barajul de beton cu mâna. Sunt nebuni, domnule, vor să atingă cu mâna barajul! Vă dați seama că lucrul acesta se poate întâmpla oricând dacă nu reglementăm? Nu e mai bine să ai niște reguli?”, spune primarul din Valea Doftanei, comună pe raza căreia se află lacul de acumulare Paltinu, devenit în ultimii ani punctul de atracție al amatorilor de sporturi nautice.
În prezent, autoritățile se găsesc prinse în mijlocul unui evident conflict administrativ. Pe de o parte, Primăria Valea Doftanei a fost avertizată de reprezentanții Apelor Române cu sancțiuni pentru că le permite turiștilor accesul pe lac, iar pe de altă parte, încercarea administrației locale de a limita intarea în apă prin împrejmuirea pajiștii nu a dat rezultate în fața valului de vizitatori.
„Noi am pus un gard acolo după ce Apele Române ne-au anunțat că vom fi sancționați pentru că permitem accesul ambarcațiunilor pe teritoriul lor, așa că am împrejmuit, în primă instanță. Oamenii au interpretat că o vindem (n.r. - pajiștea) sau cine știe ce. După care turiștii au venit de la sine și au început să populeze lacul chiar în timpul lucrărilor pe care le aveam.
Au fost de neoprit oamenii, sincer, și nici noi nu ne-am pus împotriva dorinței sau a tendinței pentru că nu am văzut că este ceva rău. Atunci, cumva, am coexistat vara aceasta, într-un mod care nu a fost chiar plăcut nici pentru ei că noi făceam lucrări, nici pentru noi nu a fost plăcut că ne-a fost teamă că se poate întâmpla ceva și vom fi trași la răspundere, că se accidentează cineva”, susține Vileford Costea.
Lacurile de acumulare și barajele din România reprezintă obiective de infrastructură strategică și de siguranță națională, având un rol crucial în alimentarea cu apă potabilă și industrială și producerea de energie hidroelectrică.
Din acest motiv, regimul de protecție al perimetrelor și al structurilor din beton este extrem de strict, orice vulnerabilitate sau intervenție neautorizată putând genera riscuri majore de securitate.
Totuși, cererea crescută pentru turism nautic este privită cu deschidere de autorități, care nu doresc interzicerea fenomenului, ci intrarea lui într-un cadru legal și civilizat. În acest scop, reprezentanți ai primăriilor din zona lacurilor de acumulare, oficiali din Ministerul Mediului, oficial din turism și conducerea Apelor Române au purtat deja primele discuții directe.
Miza este elaborarea unui ordin de ministru care să stabilească reguli clare de exploatare a luciului de apă pe lacurile de acumulare prin zonare, delimitare cu balize și servicii dedicate la debarcader, astfel încât să fie satisfăcute atât dorințele turiștilor, cât și exigențele de siguranță ale barajelor. Pentru sezonul următor intenția este emiterea unui ordin de ministru prin care folosirea luciului de apă din lacurile de acumulare să fie clar reglementat.
„Toată lumea este de acord că aceste sporturi nautice pe lacurile de acumulare sunt benefice, dar cu limitele de rigoare, cu prudența necesară. Noi, primăria, am putea să luăm în concesiune o parte din luciul apei, până la o anumită limită, doar partea de nord de exemplu, și să nu ne apropiem la o sută, două sute de metri de baraj.
Vom pune niște balize, supraveghem cu o barcă de patrulă astfel încât să ne asumăm că ținem turismul și dezvoltarea acestor activități într-o anumită zonă care să nu pună în pericol barajul respectiv. Bine, astea au fost doar discuții, pentru că nu ni s-a dat nicio lege, nu ni s-a spus ce e interzis, ce nu e voie, nici nu ni s-a spus clar în ce grad de risc se află obiectivul respectiv.
Totul a rămas ca o discuție, ca toată lumea să se informeze, mai ales cei din Ministerul Mediului și cumva să creeze cadrul legal pentru că aceste activități să se desfășoare legal, în baza unui regulament”, a precizat Vileford Costea.
Edilul a precizat că administrația locală a primit nenumărate reclamații de la turiștii care practică sporturi nautice pe lacul ce acumulare Paltinu, petenții reproșând lipsa unor servicii minime pentru cei care vor să iasă cu ambarcațiunile pe apă, de la grupuri sanitare și puncte de schimb, până la un debarcader amenajat.
„Nimeni nu s-a întrebat însă dacă aceste activități sunt reglementate legal. Noi, ca primărie, nu puteam furniza sau autoriza astfel de servicii pentru că nu aveam o bază legală, iar a încasa bani fără un acord de mediu și fără reglementarea luciului de apă ar fi fost incorect. De aceea, am decis să solicităm Ministerului Mediului și Apelor Române emiterea unui ordin de ministru care să creeze cadrul legal necesar. Chiar la ședința pe care am avut-o la minister, unul dintre participanți a mărturisit că și el a venit la Paltinu să se plimbe cu barca fără să știe că nu era chiar legal”, a declarat primarul din Valea Doftanei.
Presiunea nu a venit doar din partea turiștilor ocazionali, ci și de la micii antreprenori din Prahova și din județele învecinate. În zona lacului Paltinu funcționează deja mai multe firme și entități private care organizează excursii cu barca, tururi cu caiacul sau închiriază echipamente nautice.
Lipsa normelor a generat însă tensiuni directe între acești operatori economici și administrația locală. În timp ce primăria nu le putea încasa taxe sau elibera autorizații în lipsa unui cadru legal, firmele de agrement interpretau refuzul autorităților drept o opoziție față de dezvoltarea turismului.
„Vara asta a fost o invazie de ambarcațiuni care, la prima vedere, sunt foarte faine și utile pentru comună și turism, dar care au funcționat fără niciun cadru legal. Au pus presiune pe noi, au trecut prin pajiște chiar dacă scria că suntem în reamenajare. A fost o acceptare tacită de ambele părți. N-au venit să plătească o taxă la primărie, iar când le-am spus că nu este în regulă, s-au dus la mai multe redacții de ziar să reclame că noi nu am fi de acord cu sporturile pe apă. Oamenii nu cunosc legislația și, dacă primăria le spune «n-am ce să vă fac», ei interpretează că te opui. Noi le-am explicat că suntem deschiși, dar putem fi de acord doar dacă o lege ne spune clar cum se face. Nu putem spune «da, duceți-vă pe vulcan și priviți vulcanul» fără să avem nicio reglementare”, a adăugat edilul.
În vara acestui an au început lucrările de amenajare ale unui parc modern pe pajiștea din vecinătatea lacului Paltinu, o suprafață utilizată tradițional de turiști ca zonă de picnic.
Pentru a răspunde direct solicitărilor amatorilor de sporturi nautice, autoritățile au stabilit deja amplasamentul viitorului debarcader. Proiectul include amenajarea pe marginea lacului a tuturor utilităților necesare unui turism civilizat: grupuri sanitare, cabine de schimb, iluminat public și puncte de alimentare cu energie electrică (inclusiv pentru reîncărcarea ambarcațiunilor cu motor electric).
Totuși, noul debarcader va deveni funcțional doar în momentul în care Ministerul Mediului va emite ordinul de ministru prin care să reglementeze oficial folosirea luciului de apă pe lacurile de acumulare, oferind astfel rigorile pentru operarea întregului ansamblu de agrement.
În cadrul întrevederii de la Ministerul Mediului, discuțiile au vizat toate lacurile de acumulare din România confruntate cu același fenomen, reprezentanții Apelor Române confirmând că presiunea turismului pe apă este o realitate pe numeroase alte bazine de acumulare, fără ca vreunul să aibă în prezent un concesionar al luciului de apă.
Primăria propune un model de parteneriat responsabil: autoritatea locală preia în administrare o zonă delimitată din lac, plătește o redevență către stat, asigură paza, serviciile de igienă și infrastructura de debarcader, iar turistul achită o taxă modică pentru servicii civilizate.
„Discuția noastră de la minister a avut în vedere toate lacurile, nu am cerut o reglementare specială sau o derogare doar pentru Paltinu, ci o soluție pentru toate lacurile de acumulare similare din țară. Cei de la Apele Române au confirmat că nu e doar cazul nostru, ci că peste tot se practică deja intens sportul cu canoe sau placă, fără ca vreunul să aibă o societate care să fi concesionat luciul de apă. Noi vrem să ne asumăm responsabilitatea prin firma noastră de turism, aflată în subordinea consiliului local, să păzim zona de lac stabilită, să plătim statului o redevență și să oferim un debarcader civilizat. Totuși noi nu suntem societate de binefacere, pentru toalete, parcare și servicii trebuie să încasăm ceva, iar turistul plătește o taxă modică pentru ce îi oferim, astfel încât aceste cheltuieli să nu fie suportate de comunitatea locală. Suntem de acord, hai să dăm drumul pe lac, dar trebuie să știm clar: cum facem, care sunt regulile și pe ce hârtii ne bazăm”, spune Vileford Costea.
Noul parc nu este destinat exclusiv comunității iubitorilor de sporturi pe apă, ci este conceput ca o poartă civilizată de intrare în Valea Doftanei. În cadrul aceluiași proiect, au început deja lucrările pentru amenajarea aleilor pietonale, montarea de bănci, foișoare și spații de odihnă, precum și construcția unui teren de tenis. De asemenea, zona va beneficia și de o parcare amenajată contra cost.
În privința accesului în parc, administrația locală intenționează ca, într-o primă etapă, intrarea să fie gratuită pentru toți vizitatorii. Ulterior, în funcție de costurile de întreținere ale complexului (peisagistică, curățenie, iluminat și pază), autoritățile vor decide dacă se impune sau nu introducerea unei taxe modice de acces.
Cum în ultima perioadă pajiștea de la Paltinu devenise scena unor veritabile bâlciuri improvizate, cu grătare fumegânde, corturi amplasate la întâmplare și petreceri zgomotoase întinse până târziu în noapte, începând cu vara anului 2027 grătarele și camparea vor fi complet interzise.
Întregul ansamblu va fi gestionat de Societatea Turism Valea Doftanei S.R.L., entitate înființată de Consiliul Local și desemnată ca singura structură care va avea în atribuții administrarea, întreținerea și operarea parcului, a spațiilor de parcare și a debarcaderului.
Fiind o întreprindere publică reglementată de normele AMEPIP (Agenția pentru Monitorizarea și Evaluarea Performanțelor Întreprinderilor Publice), societatea va funcționa pe principii de autonomie financiară, fără a fi subvenționată din bugetul local sau din banii cetățenilor. Obiectivul său nu este obținerea unui profit speculativ, ci asigurarea veniturilor proprii necesare acoperirii cheltuielilor curente, de la salarizarea celor 10 angajați (casieri, îngrijitori, muncitori) până la întreținerea gazonului, iluminat, pază și igienizare.
„Grătarele nu le mai dorim. Ne dorim să trecem la un turism civilizat, așa cum vedem în Germania sau Austria, unde oamenii vin să se bucure de natură în liniște, fără să afume pajiștea și fără petreceri cu acordeoane și țambal până la trei dimineața sau cu oalele de zacuscă, așa cum se întâmpla până acum.
Concepția noastră este simplă: firma de turism a primăriei va comercializa, într-un punct special amenajat, coșuri de picnic pentru o persoană, două sau mai multe persoane, complet echipate cu alimente specifice și pătura pe care turistul o poate folosi pe pajiște sau la foișoare, iar la final returnează coșul.
Prețurile nu vor fi deloc prohibitive, vorbim de sume accesibile, de la 50, 80 până la 100 de lei, în funcție de numărul de persoane. Nu vrem să excludem pe nimeni și nici să facem un spațiu inaccesibil celor cu venituri mai mici. Încercăm să creăm un echilibru în care toată lumea să se simtă bine: și cel care vrea doar să stea liniștit pe o bancă să privească lacul, dar și cel care dorește un serviciu în plus, fără ca excesele unora să îi alunge pe ceilalți”, explică edilul din Valea Doftanei.
Evoluția spectaculoasă a turismului din Valea Doftanei este confirmată și de datele oficiale ale Institutului Național de Statistică (INS), centralizate de Asociația pentru Promovarea și Dezvoltarea Turismului Prahova. Doar în luna august, numărul turiștilor sosiți în comună a crescut cu 83,14% față de anul trecut, ajungând la 1.564 de vizitatori cazați. În plus, numărul nopților de cazare a înregistrat un avans de 79,52%, depășind pragul de 3.600 de înnoptări în luna august 2026.
Această explozie a indicilor de cazare reflectă însă doar o parte din amploarea fenomenului, deoarece cifrelor oficiale li se adaugă un flux uriaș de vizitatori de o zi. Faptul că peste 90% dintre cei care tranzitează pajiștea și ies cu ambarcațiunile pe lac nu sunt cetățeni ai comunei explică presiunea enormă resimțită de comunitatea locală în fiecare weekend și justifică decizia administrației de a grăbi lucrările de amenajare a parcului și a debarcaderului.